Iesire la trail Valea Alba

Sâmbătă trecută am ieşit un pic la munte. Vremea şi CFR-ul nu prea au fost de partea noastră (nu mi-au răspuns nici acum la întrebare) însă până la urmă a fost o ieşire plăcută. Am făcut un pic de mişcare, am testat noile încălţări de trail şi am mâncat o ciorbă de fasole în coajă de pâine. Ce poate fi mai frumos.

Am plecat sâmbătă dimineaţă cu un InterRegio la 8:25 (să nu ne trezim cu noaptea în cap), scuze defapt am vrut să plecăm cu el dar CFR-ul a decis să luăm o mică pauză de 50 de minute să luăm micul dejun în gară. Am zis mulţumim frumos şi ne-am conformat.

Ajungem într-un final şi la Buşteni unde vroiam să urcăm pe Valea Albă şi să coboram pe Valea Morarului, însă din cauza vremii (că nu se vedea nimic) şi pentru că am ajuns prea târziu am urcat doar până unde se termină pădurea şi am coborât înapoi. Apoi am mai făcut o alergare uşoară până la cascada Urlătoarea şi înapoi.

Deşi vremea nu a fost bună pentru a vedea priveliştile traseului, a avut farmecul ei. Ceaţă aia prin pădure, parcă eram într-un film. Dacă ascultai atent se şi auzea în fundal soundtrack-ul.

La întoarcere am aflat ca exista trenuri de la RegioTrans care merg pe ruta Braşov-Bucureşti. Cel de la CFR avea un pic de întarziere. Ghici pe care l-am luat dintre cele două ;)). Aaa şi a costat 36 ron două bilete.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.