Am alergat descult la Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon

La Raiffeisen Bank Bucharest Internaţional Marathon am alergat desculţ. O nebunie pe care am făcut-o pentru o cauză caritabilă: Independent dincolo de limite. Şi pentru că nebuniile simple nu îmi plac şi trebuie să fie un pic peste, am decis să alerg la 3h:30 împreună cu pacemakerii. Ei bine sunt foarte fericit că am reuşit :D. Cum arată picioarele mele? Răspunsul mai jos :-p

Duminică dimineaţă după ce am organizat voluntarii pe bicicletă şi pacemakerii, m-am aşezat cu Dani şi Cosmin la start. Am plecat cu grijă să nu fim peste ritm şi eu cu o grijă mai mare să nu mă trezesc cu o amprentă de adidaşi pe pantoful invizibil, nu de alta dar erau nou-nouţi.

Imediat după start, până la fântâni am adunat în jurul nostru un grup frumos şi vesel.

Alergăm cu toţii relaxaţi şi glumind, ba de una, ba de alta. Eu alerg cu grijă, ochii în pământ scanând terenul, nu cumva să iau ceva şi să fac “pană”. Asfaltul spre Alba Iulia era fin, numai bun de alergat desculţ. După Muncii, trec pe cimentul de pe linia de tramvai care era mai plăcut ;))

Până pe la km 20 totul a fost perfect, dar de aici începe distracţia ;)). Încep să simt uşor cum creşte amortizarea din tălpi. Parcă alerg pe nişte pernuţe de aer? ba nu, de gel? hmm nu, parcă sunt de altceva. Oh crap .. am făcut beşicuţe şi par unele măricele. Asta e bine că nu s-au spart.

Peste 2-3 km simt câteva picături de apă pe piciorul drept. Ce pisici? Plouă? Doar nu s-or fi… ba da, s-au spart, vine răspunsul imediat când mă uit în spate şi văd cum las câte o pată umedă la fiecare pas :-p. Bine că e asfaltul fin.

Desigur că nu a ţinut prea mult nici el şi am trecut pe un aslfat nou, însă zgrumţuros ca un şmirghel. E lasă, bine că e doar la piciorul drept.

Uşor, uşor ajungem până la capăt şi trec linia de finish în 3h 30 cu picioarele negre şi o colecţie bogată şi diversă de beşicuţe.

Bilanţul

Când am ajuns acasă am facut un duş şi am încercat să fac un inventar al pagubelor:
– talpa negră (a naibii smoală a intrat in piele si nici până astazi nu s-a sters)
– beşicuţe pe toate degetele (unele s-au şi spart)
– vreo 2-3 beşiţe pe pingea
– câte o beşică cuprinzătoare pe tot călcâiul.

După am fost întrebat cum am reuşit să alerg 24h pe bandă, care e reţeta? Cred că reţeta este una simplă, una care m-a ajutat să termin şi acest maraton desculţ: reuşesc să privesc partea bună a situaţiei când lucrurile încep să fie dificile şi privesc durerea şi efortul ca pe un lucru peste care trebuie să treci pentru a atinge satisfacţia de la final. În momentele alea mă gândesc la cum mă voi simţi la final , la bucuria de atunci şi folosesc energia aia pozitivă pentru a depăşi prezentul.

Mici concluzii

Acum încă mai merg ca pe ace, dar asta şi din vina mea pentru ca am zgândărit cam mult unele beşicuţe :-p. Per total însă a fost una din experienţele grele, dar pe care le-aş repeta. Poate până data viitoare voi fi şi mai aspru la tălpici ;)).
M-am bucurat să văd ca am dat idei şi altor persoane, care au încercat să alerge desculţi. Cine ştie poate data viitoare la maraton se face o categorie pentru desculţi ;))