Motivaţia de luni – Mini-interviu inspirational Viorica Gabrian

Cu Viorica Gabrian m-am cunoscut prima oară la alergările Ro Club Maraton din parcul IOR. Asta acum ceva vreme când aceste inițiative erau la început şi Ro Club Maraton şi membrii acestuia puneau bazele acestor tipuri de alergări. Mereu am admirat-o pentru determinarea și meticulozitatea cu care alerga. Mereu avea temele pregătite (cât avea de alergat) şi le facea cu seriozitate. Aceeaşi seriozitate care a ajutat-o să treacă peste o condiţie medicală care impiedică destul de multi pasionați să mai alerge. În plus, nu numai că alergă dar o face şi foarte bine, obţinând rezultate extraordinare, 3h30’21” anul acesta la Tokyo şi record naţional la maraton la categoria ei de vârstă.

Când ai început să alergi şi de ce?

Am început să alerg în primăvara lui 2009 la iniţiativa Elenei Lupu, profesor de cultură fizică medicală la INMS, cea care se ocupă de recuperarea şi pregătirea mea fizică din 2006 şi până în prezent.

Stiu ca ai o poveste mai deodebită, ne-o poți împărtăși?

Povestea mea medicală începe cu mulţi ani în urmă, mai serios din 2001, când am fost diagnosticată cu o hernie de disc L4-L5 pentru care se întrevedea ca unică soluţie terapeutică intervenţia chirurgicală; mai căpoasă din fire am refuzat să mă operez şi am încercat alte variante. Din fericire, cu ajutorul fiicei mele, în 2006, am cunoscut-o pe Elena Lupu şi sub îndrumarea ei am început un program serios de gimnastică medicală ale cărui rezultate nu s-au lăsat aşteptate; am fost şi sunt în continuare un pacient extrem de serios, am lucrat din ce în ce mai mult, exerciţii tot mai complexe şi organismul a răspuns foarte bine, în felul acesta evitând intervenţia chirurgicală, cel puţin până în prezent.

După 3 ani de gimnastică medicală am simţit nevoia să fac şi altceva şi tot Elena a fost cea care m-a adus pe pista de alergare; am început cu 4-5 ture de pistă şi am crescut progresiv pe măsură ce îmi creştea rezistenţa la acest tip de efort; pe pistă l-am întâlnit pe d-ul Nicu, alergător cu experienţă şi care nu avea partener de alergare; cu domnia sa am alergat toată vara lui 2009 şi la fiecare alergare îmi spunea că eu o să alerg la maraton (eu, la vremea aceea, nici un ştiam ce înseamnă un maraton). Şi aşa am ajuns să particip la primul meu maraton în toamna lui 2009; am alergat umăr la umăr întreaga cursă şi după aproximativ 4h46’ am primit prima mea medalie de finisher; eram obosită, dar încercam un sentiment nou, de fericire, de bucurie, da, reuşisem ceva extraordinar, ceva ce cu câţiva ani înainte nu aş fi crezut că mi se poate întâmpla.

DSC00699

Eu nu am avut un trecut sportiv, am fost un elev foarte bun, dar la sport nu eram un talent. După această experienţă deosebită am început să mă antrenez din ce în ce mai serios, am cunoscut alergători cu experienţă care mi-au împărtăşit câte ceva din tainele alergării, am început să citesc articole de specialitate şi în primavara lui 2010 am alergat maratonul de la Roma în aproximativ 3h48’ aproape cu o ora mai puţin! Şi de atunci alerg din ce în ce mai bine, încerc să-mi îmbunătăţesc tehnica, destul de deficitară la început, mă bucur de fiecare concurs la care particip, am alergat maratoane pe toate continentele, am cunoscut oameni deosebiţi, locuri minunate pe care nu credeam că am să le văd vreodată, am avut rezultate deosebite, respectiv câteva titluri de campion naţional la categoria mea de vârstă, record naţional la maraton la categoria mea de vârstă şi toate acestea m-au motivat să alerg în continuare. Personal best pe maraton 3h30’21” anul acesta la Tokyo.

Cum a schimbat alergarea viața ta? Dar pe a familiei sau cunoscuților tăi?

Alergarea m-a făcut mai sănătoasă fizic şi mental, m-a purtat în locuri minunate, alături de oameni deosebiţi, m-a ajutat să muncesc mai bine, să am zâmbetul pe buze şi să depăşesc mai uşor problemele de zi cu zi. Am încercat şi încerc în continuare să-mi conving prietenii, pacienţii să alerge, să facă sport în general, pentru că asta le va aduce sănătate.

Ce te motivează să continui să alergi/să practici sport?

Faptul că alergarea mi-a îmbunătăţit starea de sănătate, că îmi da energie pt tot restul zilei, că sunt tonică, că pot munci cu plăcere, că mulţi dintre pacienţii mei apreciază asta, că am ocazia să călătoresc şi să cunosc oameni care au aceeaşi pasiune sunt doar câteva motive care mă fac să îmi doresc să alerg în fiecare zi. Cine a alergat un maraton internaţional ştie ce atmosfera extraordinară este, cum oamenii se încurajează reciproc, ce sentiment trăieşti când treci linia de sosire şi primeşti medalia mult meritată. Asta este recompensă pentru lunile de antrenamente istovitoare, pentru cei 42km alergaţi mai uşor sau mai greu, uneori strângând din dinţi şi hrănindu-te cu aplauzele şi încurajările celor de pe margine.

Maraton Roma 2010152

Ce i-ai spune unei persoane pe care sa o convingi sa alerge? Cum i-ai pastra motivatia?

I-aş spune că începutul este greu, dar merită din plin, satisfacţiile sunt nebănuite! Trebuie început uşor, este bine să ai un partener cu care să alergi, să ai obiective realiste şi foarte multă răbdare. Nu ştiu vreo persoană care să regrete că s-a apucat de alergare!

Ce proiecte sportive crezi ca sunt cele mai apropiate sufletului tau si mai reprezentative pt tine?

Mi-a plăcut foarte tare să alerg cu Daniel Lixandru şi Ilie Roșu în 6 luni, 6 maratoane pe 6 continente în proiectul “Graniţele nu sunt limitele”. A fost o experienţă deosebită pentru mine, m-am bucurat de fiecare zi, de fiecare cursă în parte, am avut rezultate deosebite şi o vacanţă minunată. Mi-aş dori să alerg în Antarctica.Acum îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot alerga toate cele 6 mari maratoane ale lumii. Am alergat anul acesta la Tokyo şi Londra, urmează în această toamna Berlin şi New York, posibil anul viitor Boston şi Chicago.

Apoi cred că mă voi orienta spre semimaraton şi 10km. Alergarea unui maraton necesită o pregătire temeinică şi o uzură importantă, iar eu îmi doresc să pot alerga pentru sănătate mulţi ani de aici înainte.

Felicitări Viorica, mulțumim că ne motivezi şi cât mai mulţi ani de alergare!

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.