Weekend sportiv prelungit cu prezentari, participari si organizari

Pentru mine weekendul acesta a fost unul foarte frumos dar şi fooarte lung. A început de vineri dimineaţă, foarte dimineaţă şi s-a terminat luni. Am ţinut prezentări, am participat şi am organizat. Totul bineînţeles legat de sport. A fost un adevărat ultra, unul greu, dar plin de satisfacţii 🙂

Vineri

Vineri de dimineaţă am fost foarte onorat să ţin o prezentare în cadrul Aspire Grad Program. Mulţumesc mult de tot Alexandra, Georgiana şi întregii echipe Aspire Academy pentru oportunitate.

Trebuie să recunosc că deşi a fost o adevărată bucurie să ţin o prezentare în faţă unor tineri despre cum să îţi transformi pasiunea într-o carieră, a fost şi o mare provocare. M-am gândit mult în legătură cu ce aş putea să le spun, şi până la urmă am ales să vorbesc despre lecţiile pe care le-am învăţat şi continui să le învăţ despre antreprenoriat în domeniul sportiv. Bucuria a fost foarte mare cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei aleargă. A fost o adevărată surpriză să aflu că unii dintre ei au fost chiar foarte matinali şi au ieşit la alergat înainte de micul dejun.

Sâmbătă dimineaţă

Am fost la Izvorani să ne apărăm titlul de la proba de ştafetă din cadrul Winter Tri Challenge. Aveam cu toţii emoţii mari. Erau echipe foarte bune în cursă, Victor era un pic accidentat, eu eram puţin neantrenat, Răzvan era cred cel mai bine pregătit. Când am fost ultima oară pe traseu în urmă cu două săptămâni mai erau bucăţi cu zăpadă aşa că înainte de start am făcut rapid o tură de recunoaştere. Era ud pe jos dar nici urmă de zapdadă.

Victor a reuşit să vină destul de bine la alergare, reuşim chiar să câştigăm o poziţie în tranziţie. Mă urc pe bicicletă şi plec cât pot de repede. Totuşi repedele ăsta merge cam încet. Oare am obosit la tura de recunoaştere?
La prima curbă simt că îmi fuge cam tare spatele şi îmi dau seama care era problema. Am pană! Mă gândesc un pic ce să fac, să merg aşa? Nu are rost .. sunt abia la început şi mă vor depăşi toţi. Aşa că o iau înapoi spre start cu gândul să schimb camera dacă găsesc una de schimb, asta doar aşa pentru a nu face un DNF. Cum nu găsesc destul de repede o cameră, las bicicletă şi o iau la alergare.
A fost foarte fain şi am reuşit să nu fim ultimii :)) Dacă aveam încălţările de alergare la îndemână cred că mai prindeam o echipă.

1801332_10202566372673851_855094655_o

Sâmbătă după-amiază

De la Winter Tri am plecat repede să rezolvăm nişte lucruri pentru ziua de duminică şi apoi m-am văzut cu Andrei Chirtoc pentru a merge la RestartEDU. Aici avem o prezentare despre Galantom: cum am început proiectul, ce rezultate am avut până acum, ce insight-uri am descoperit.

A fost o experienţă foarte faină să discutăm cu oameni care lucrează în ONG-uri cu direcţie educaţională şi să aflăm ce părere au despre proiect, aşa la o primă privire. Singurul regret este că nu am reuşit să venim mai devreme pentru a urmări şi restul prezentărilor care din program păreau extrem de interesante.

Duminică dimineaţă

Am organizat prima competiţie din seria Gone Running în parcul Tineretului.
Seria este organizată de asociaţia noastră, People for Sport, cu sprijinul Ro Club Maraton. Conceptul seriei este de a oferi alergătorilor evenimente de alergare la aproximativ o lună care beneficiază de un traseu măsurat exact de 5km, un punct de revitalizare bine aprovizionat la final şi timing electronic. Nu ne vom concentra foarte mult pe premii pentru că scopul lor este să încurajeze alergarea de plăcere şi mai puţin performanţa.
La Dragobete Gone Running au participat aproximativ 50 de persoane care sper că au avut o experienţă cât mai frumoasă. Aş putea să mai laud competiţia dar o să îi las pe cei care au participat să ne spună cât de mult le-a plăcut.

1743710_626005894138696_1490673029_n

Dacă v-a plăcut sau dacă doriţi să aflaţi cum a fost, vă invităm să va înscrieţi la următoarea competiţie: Florii Gone Running de pe 13 aprilie, eveniment dedicat tuturor celor care îşi serbează ziua numelui de Florii, dar la care pot participa și persoane care doar doresc să sărbătorească alături de noi.

Luni dimineaţă

Finalul maratonului din acest weekend a fost luni, când împreună cu echipa Crosul Pădurii am ieşit dis de dis de dimineaţă în Parcul Herăstrău să împărţim flori alergătorilor matinali cu ocazia zilei de Dragobete. Băieți și fete ca să nu facem discriminare 🙂 
Din păcate nu am găsit foarte mulţi alergători aşa că am oferit flori şi trecătorilor de la intrarea din Charles de Gaulle.

1780978_632411546824287_1582029461_o

Mici concluzii

Trezitul de dimineaţă nu e aşa uşor cum crede lumea :-p Respect tuturor celor care reuşesc să o facă!
Deşi a fost obositor a fost extrem de plăcut să am o concentraţie de evenimente faine, să întâlnesc o mulțime de oameni deosebiţi într-un interval scurt. A fost chiar motivant!

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

2 Comments

  1. Iar v am ratat în herăstrău… Io am alergat marți dimineață 😉 felicitări pt implicare și inițiativă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.