Unicredit Leasing Transmaraton – din spatele culiselor

Toată munca titanică de aproape un an de zile a mea, a lui Andrei, a echipei Hospice, a echipei Viitor Plus şi a tuturor partenerilor a meritat cu vârf şi îndesat. În momentul când ultimul concurent trece linia de finish, ca şi organizator, o piatră mare ţi se ridică de pe suflet. Iar dacă o mai face şi cu zâmbetul pe buze şi nu începe să te fugărească înjurându-te, deja eşti în al 9-lea cer. Bucuria este cu atât mai mare cu cât VOI, concurenţii de la Transmaraton, nu aţi alergat aşa de nebuni, cum probabil v-au lăudat unii “spectatori” de pe margine, ci pentru una din cele două cauze nobile, pentru care împreună am reuşit să strângem până acum suma de 115.414 Ron. Vă mulţumim din suflet!

Poză realizată de Andreea Ileana Mihailescu pe care o puteţi sprijini donând pe pagina ei de pe transmaraton.org

Ultima săptămână

Închipuiţi-vă un puzzle imens cu toate piesele împrăştiate pe masă şi un ceas mare care va ţârâi peste 6 zile, moment în care puzzle-ul trebuie să fie terminat. Cam aşa a fost săptămână înainte de Transmaraton pentru mine. Diferenţa a fost că piesele erau:
– ultimele discuţii cu poliţia şi autorităţile locale
– multe colete de la parteneri şi furnizori (pe care nu ştiam cum le voi transporta)
– concurenţi înscrişi
– ultimele comenzi la furnizori- alergători care au acceptat provocarea noastră cu câteva zile înainte de concurs
– transportul voluntarilor şi partenerilor- cazarea voluntarilor şi partenerilor- timeline eveniment

De multe ori eram în faţa calculatorului cu câteva zeci de taburi deschise cu documente şi excel-uri legate de logistică, tabul de email citind un email, în timp ce cu o mână vorbeam la un telefon şi cu cealaltă dădeam pe silent telefonul celălalt ce suna şi el.

Multitasking baby!

Vineri

Până vineri dimineaţă aproape că rezolvasem împreuna cu Andrei puzzle-ul. Pusesem piesele cap la cap, acum trebuia să vedem dacă se potrivesc bine toate şi bineînteles cum va trece testul celor 100 de critici alergători ;)). Chiar şi problema transportului s-a rezolvat. Cu pachetele mai voluminoase ne-au ajutat partenerii de la DBF Productions (cei care au făcut panoul de poze cu logo-ul Transmaraton), iar restul le-am încărcat într-un Logan Van cu care ne-au ajutat prietenii de la Autonom Rent-A-Car. Mulţumim frumos Marius!

Am plecat împreună cu Oana pe ruta Piteşti – Curtea de Arges – Balea Cascadă, pentru a face o recunoaştere pentru cursa de ultra. Am încercat să văd locurile unde se poate opri maşina, locuri unde sunt izvoare, să cronometrez cam cât durează drumul cu maşina de la barajul Vidraru şi alte câteva detalii legate de traseu.

Imediat ce am ajuns cu toţii la Bâlea Cascadă, ne-am organizat repede să pregătim kiturile de concurs. Pe care le-am împărţit seara înainte de şedinţa tehnică.

La 21:00 am început şedinţa tehnică unde am reamintit detalii legate de traseu, am răspuns la ultimele întrebări, după care i-am trimis rapid pe concurenţi la culcare, mai ales cei de ultra care aveau un start cu noaptea în cap.

Noi ne-am apucat să strângem kiturile ce urmau a fi ridicate dimineaţă şi am făcut şedinţa tehnică cu voluntarii. După ce am discutat ultimele detalii numai bine că trecuse de ora 23:00. M-am suit rapid în maşină să cobor până în Cărţişoară pentru a pune benzină, mâine aveam o zi lungă de condus şi vroiam să am plinul făcut. Singura benzinărie din Cărţişoara era închisă. Geek-ul din mine în secunda doi scoate telefonul din buzunar şi începe să caute pe google maps cele mai apropiate benzinării. Noroc cu Oana care ştia că la 12:00 benzinăriile închid 10 minute pentru schimbul de tură.

Ne întoarcem la Balea Cascada, unde trebuie să rezolvăm ultimele cazări ale voluntarilor sosiţi târziu în noapte, aşa că pe la 2-3 reuşim şi noi să ne culcăm.

Suport mobil pentru ultramaraton

Dimineaţă pe la 5 şi ceva eram în picioare. Împreună cu voluntarii ne apucăm să pregătim startul pentru ultramaraton. A fost unul mai intim, cu doar 9 temerari care au spus da nebuniei noastre. Eu am plecat împreună cu ei şi le-am asigurat suportul din maşină. Încă odată m-am bucurat mult de maşină oferita de Autonom, fiind o dubită am avut destul de mult loc pentru a depozita produsele pentru alimentare precum şi bagajele alergătorilor.

Mă bucur că am fost precaut în seara dinainte şi am vorbit cu Laur de la Aventuria pentru a mă ajuta şi el cu maşină în caz că distanţă între primul şi ultimul concurent este prea mare. Mă aşteptam să se întâmple asta undeva după km30. Cei 9 ultrasi, vorba lui Cristi, au fost însă nişte Speedy Gonzales şi erau deja înşiraţi pe 5km după primii 14km de urcare. Ne-au fugărit pe mine şi pe Laur că abia puteam ţine pasul cu ei.

Pe traseul de 70km, cu toate drumurile înainte şi înapoi, încercând să îi aprovizionez cât mai rapid am făcut aproape 240km. Bine că am făcut plinul ;)). La anul mă gândesc să avem mai multe maşini şi poate şoferi de raliuri ca să poată să ţină pasul cu ei ;)).

Montaj Realitatea

C’est fini

La câteva minute înainte de ora 17:00 a trecut linia de sosire Madalina Szelmenczi, astfel că toţi concurenţii au terminat cu bine şi în timpul limită cursa de ultramaraton.

Seara ne-am bucurat la cina festivă, unde am discutat despre cursă şi i-am aplaudat pe cei mai rapizi la premiere.

Concluzii

Organizarea acestui concurs a fost o adevărată provocare. Una destul de dificilă, însă pentru un masochist declarat a fost una foarte faină şi plină de satisfacţii. Chiar şi când nu îmi mai vedeam capul de atâtea emailuri şi telefoane, eram foarte bucuros la finalul zilei când mă gândeam la câte am rezolvat, dar mai ales când mă uitam la numărul de donaţii strănse de concurenţii noştri.

Nu am vorbit prea mult de traseu, nu cred că este nevoie. Vă invit să vă uitaţi la clipul de mai jos şi vă spun doar atât: Ne vedem în 2013!