Triathlon Challenge Mamaia 2011 – raport de cursa

Dupa ce anul trecut am concurat în echipa Blogerilor, anul acesta am spus să facem o echipă cu BikersTeam. Era păcat ca la un astfel de concurs să nu fim prezenţi şi noi. Am vorbit cu Baso pentru biclă şi Sergiu la înot, eu fac ce ştiu mai bine: alerg :D.

Plecăm cu trenul de vineri şi ne cazăm la o prietenă a Oanei (mulţumim Rodica :)). Seara mergem cuminţi la şedinţa tehnică şi ne ridicăm kitul de concurs. Ne întâlnim cu prieteni trisportivi, schimbăm ideei şi emoţii despre cursa de a doua zi.

3 .. 2 .. 1 .. START

Se pleacă tare la înot, încă de la start se formează un triunghi care încearcă să meargă cât mai drept spre prima baliză. Uşor, uşor el se subţiază cu câţiva înotători drept vârf de lance care tot îşi măresc avansul faţă de restul concurenţilor. După 9 min 52, iese din apă primul înotător, apoi uşor, uşor încep să apară şi alţii. Baso începe să se îngrijoreze după ce trec primii 10-15 înotători, crede că Sergiu a trecut şi nu l-a observat. Eu ştiam că Sergiu înoată bine, însă nu se poate compara cu oameni amfibie ;)). După 16 minute apare Sergiu, Basso preia ştafeta şi pleacă în tura de bicicletă pe un avion de contratimp.

Pedală după pedală Basso recuperează diferenţa faţă de primele ştafete. Plecase de pe poziţia 12 dar până la final depăşeşte destul de multe echipe. Îmi place mult cum se aude când trece,   că de văzut nu am foarte mult timp ;)).

În 25 min Basso termină cu biciclitul şi intru eu la înaintare. Aveam vreo 4 echipe în faţă: TYR, Mazicon, Nomad şi Masters Sky& Bike Girls. Ultima nu îmi pot închipui cum au ajuns în faţa noastră, păreau nişte fete foarte firave dar am văzut în clasament că au făcut 23 min la bicicletă. Acum ori au făcut o tură în minus ori e super tare fata :D.

Încerc să trag la un 17 min, plec totuşi mai rezervat şi încerc să cresc treptat.

Mă tot uit în faţă dacă se vede vreun alergător de ştafetă. După primii 500m o iau pe tipa de la Masters Sky& Bike şi apoi tot mai depăşesc câte un alergător de la sprint. Mă ajuta să am pe cineva mereu în faţă după care să trag.

Înainte de întoarcere îl văd pe tipul de la Nomad, aleargă destul de bine însă trag speranţe că până la finish îl ajung. Dau curba şi încep să accelerez, îl văd în faţă şi încep să recuperez diferenţa. Aleargă în spatele unor tipi de la Olimpia şi se tine bine după ei.

Când sunt destul de aproape de ei se pare că are nişte probleme şi încetineşte mult. Îl depăşesc şi continui să accelerez, vreau să am un pic de avans să nu fie nevoie să mă bat pe sprintul de final.

În timp ce mă îndepărtam aud un alergător care se ţine după mine. Oare şi-a revenit? Îi dau uşor mai tare şi mă uit puţin în spate. Era unul din tipii de la Olimpia, îl invit să se ţină cât poate în spatele meu.

Mă uit în faţă să văd dacă mai am noroc să văd şi pe altcineva, dar nu e cazul. Continui să accelerez poate totuşi reuşesc şi timpul propus.

Finish

Terminăm în 1h 1minut 16sec.
Eu am facut 18:40 pe alergare, dar mă consolez ca au fost de fapt cam 5km si 500 de metri ;)).
La echipe am venit pe locul 3 la ştafete normale (deşi a fost o încurcatură şi la premiere am urcat pe locul 1 la Corporate :-p).

Poze

Mulţumesc pentru poze Biciclistul.ro, Raducanu Florian, Smart Atletics

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.