Te invit la atelierul meu din Incubator 107

Vineri 8 februarie, de la 19:00 la 21:00 voi ţine un atelier la Incubator107. Voi vorbi despre cum m-am apucat eu să alerg, despre aventurile mele cu alergarea cu un singur scop: la finalul acestui atelier să te conving să alergaţi un maraton!

Ştiu că ai încercat să alergi, dar nu ai reuşit. Ştiu că a fost dificil să alergi chiar şi acei 2-3 kilometri, iar gândul de a alerga 42 km pare dincolo de domeniul posibilului. Probabil te gândeşti că nu ai cum să încadrezi în programul tău cele 4 antrenamente săptămânale.

Ei bine, eu ştiu că tu poţi face asta şi o vei face. Pentru că eşti o persoană ambiţioasă, pentru că ai realizat tot ce ţi-ai propus cu adevărat până acum. Ai nevoie doar de un mic impuls pentru a te îmbarca în această aventură, o aventură către o experienţă unică în viaţă: primul tău maraton.

Ştiu asta, în primul rând, pentru că am fost în locul tău. Am făcut schimbarea de la o viaţă petrecută în mare parte pe scaun la o viaţă cu adevărat activă. Am reuşit în patru luni să trec de la o persoană care nu alerga poate nici după autobuz, să alerg un maraton: 42km. Îţi închipui cum m-am simţit la finish? Încearcă să îţi imaginezi cum te vei simţi tu! Cum ţi se va schimba bariera dintre posibil şi imposibil?

Pentru că a fost o experienţă atât de extraordinară, doresc să o împărtăşesc şi altora. De doi ani, antrenez oameni ca tine, oameni care lucrează un 8-10-12 ore în birou, oameni care cred că nu au timp, unii cred că nu sunt făcuţi pentru a alerga. Cu toate astea în patru luni cu toţii au reuşit să termine o cursă de anduranţă: maraton sau semimaraton.

Cu ce?

Ca în orice aventură, totul porneşte cu un prim pas. Participarea la acest atelier ar fi acest pas. Pentru a continua drumul, te invit să-l faci şi pe al doilea: să vii la atelier cu o listă de 10 lucruri frumoase care se vor întâmpla în momentul în care vei termina primul maraton. Dacă nu reuşeşti să le găseşti, te invit să urmăreşti clipul de aici şi dacă lista e încă incompletă, vino oricum, le vom descoperi împreună!

Cand? Unde? Cum?

vineri , 8 februarie 2013 de la 19:00 la 21:00
@incubator107 str. Traian 107, în curtea din spate, sus, la mansardă

Înscrierea se face pe pagina mea de pe site-ul incubator.

Vă aştept cu drag!

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.