START înscrieri la L’Étape Romania 2023

Pentru al doilea an, L’Étape Romania by Tour de France , aduce farmecul și prestigiul Turului Franței în centrul oraşului. Pe 27 august, indiferent dacă alerg traseul de 14km, 42km sau 85 km, ai ocazia de a trăi senzația autentică a Turului Franței, chiar în inima Bucureștiului.

Acum, dacă e să fim cârcotaşi, am putea spune ce are în plus această competiţie faţă de una neaoșă, dacică, a noastră. Acum dincolo de faptul că cei din organizare sunt implicaţi şi în multe alte competiţii de ciclism unde puteţi participa, aş zice că sunt câteve avantaje care merită luate în calcul. Aş menţiona cel puţin două.

Lărgeşte orizontul

În primul rând pentru copii. Cine ştie poate un puşti care participă la prima lui cursă, aici aproape de casă, poate cu cineva din familie, i se pune lui în gând: oare cum ar fi sa particip la Turului Franței, cel de profesionişti?

Ca o mică notă, copiii vor beneficia de un discount de 25%.

Prestigiul ajută

Putem să ne învârtim cât vrem în jurul cozii, dar notorietatea unui eveniment de talie internaţională ajută. Ajută în a convinge media să povestească mai multe despre ciclism, parteneri să investească, chiar şi oameni noi care să fie atraşi către prima lor competiţie. Iar toate astea sunt într-un final un lucru bun care ajută sportul să crească.

Curse şi trasee

Cele trei trasee ale evenimentului sunt:

Pornind din imediata vecinătate a Pieței Constituției, de pe Bd. Unirii, vor străbate artere importante precum Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff și Bulevardul Libertății, și vor avea puncte de atracție ce emană istorie, cum ar fi: Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., clădirea impozantă a Primăriei Municipiului București, Casa Armatei sau Ateneul Român.

Comunicat oficial

L’Étape Romania by Tour de France, aflată la cea de-a doua ediție, se va desfășura pe 27 august în București, având Race Village-ul în Piața Constituției, deschisă atât participanților în competiție cât și însoțitorilor și spectatorilor. Înscrierile la cea de-a doua ediție au fost deschise oficial (https://romania.letapebytourdefrance.com/registration), numărul de locuri fiind limitat.

Turul Franței reprezintă cea mai renumită cursă de ciclism din lume, urmărită în fiecare an cu pasiune de peste două miliarde de fani de pe întreg mapamondul. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Étape by Tour de France s-a născut în 1993, din dorința de a da o șansă cicliștilor amatori să trăiască această experiență unică. România s-a alăturatL’Étape by Tour de France în 2022, fiind cea de-a 20-a țară acceptată în această serie de evenimente la nivel internațional.

“Suntem pregătiți să oferim cicliștilor amatori din România experiența legendarului brand Tour de France, la cea de-a doua ediție a L’Étape România. Așteptăm toți pasionații de ciclism la linia de start să trăiască aventura marilor campioni, să se bucure de trasee și de atmosfera de festival al ciclismului românesc. Mulțumim tuturor autorităților și sponsorilor care s-au alăturat acestui proiect unic și împreună cu care construim povestea L’Étape Romania by Tour de France”, declară Tudor Ștefan MOCUȚA, CEO MPG.

În cadrul evenimentului este implementată campania „Bucuria ciclismului, ÎMPREUNĂ!”, un proiect CSR de integrare socială a cicliștilor cu dizabilități, susținut de OMV PETROM în calitate de Partener Oficial. Campania „Bucuria ciclismului, ÎMPREUNĂ!” va asigura sportivilor cu dizabilități șansa de a se integra în comunitatea sportivilor amatori, de a se bucura de atmosfera de festival a evenimentului și de a oferi un exemplu de curaj, ambiție și dorință de viață tuturor celor prezenți sau care vor fi informați în legatură cu evenimentul și campania CSR.

Campania s-a lansat la prima ediție a evenimentului (2022) și va fi dezvoltată pe termen lung, fiind un obiectiv permanent al MPG România. Sportul oferă persoanelor cu dizabilități șansa extraordinară să se antreneze permanent, să socializeze și să concureze alături de comunitate, să se dedice unei activități care poate aduce satisfacție personală și să se bucure de rezultatele lor.

Numeroase companii de top din România s-au alăturat celui mai puternic brand de ciclism din lume. Sponsorul oficial al evenimentului este AUCHAN, alături de care s-au implicat în calitate de sponsori: Altex, Dorna, Vodafone, RTPR, MAXBET și World Class. Furnizorii oficiali ai evenimentului sunt: Decathlon, TechnoGym, Sanador, Reciclad’Or, Remat Holding, GoldNutrition, Paste Băneasa, Black Cab, Agriro Fresh, Oliveris, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Farmacia de detergent, Vesta, Terapie pentru mișcare, Medvis Care, Hama, Salonul Bicicletei, AmBike, MTB Academy și Heineken 0.0%. Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului București, Drovie, WWF și Cosmapp Global.

Partenerii instituționali care susțin evenimentul sunt Ambasada Franței, Ministerul Sportului și Federația Română de Ciclism.

L’Étape Romania by Tour de France este organizat de MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă, care include organizarea a peste 8.000 de evenimente sportive, pe parcursul a peste 26 de ani de activitate. Conceptul evenimentului L’Étape by Tour de France aparține AMAURY SPORT ORGANISATION, Franța, (ASO), liderul mondial în organizarea curselor de ciclism și deținătorul legendarului brand Tour de France.

Mai multe detalii despre seria globală de evenimente și despre competiția locală se găsesc pe site-ul oficial romania.letapebytourdefrance.com, iar cei care doresc să intre în cursă, începând cu data de 8 mai 2023, se pot înscrie în secțiunea REGISTRATION. Informații la zi se găsesc pe profilele de Facebook: https://www.facebook.com/letaperomania și Instagram: https://www.instagram.com/letaperomania/

________________________________ 

Despre A.S.O

Datorită prestigioasei competiții Turul Franței, unul dintre cele mai populare evenimente sportive internaționale din lume, clasice prestigioase precum Paris-Roubaix, Liège-Bastogne-Liège, Flèche Wallonne și Paris-Tours, precum și curse pe etape precum Paris-Nisa, Critérium du Dauphiné și Vuelta a España, A.S.O. este liderul mondial în organizarea curselor de ciclism, cu 100 de zile de competiție în fiecare an. Globalizarea ciclismului este unul dintre domeniile sale majore de dezvoltare. Cu Turul Arabiei Saudite, Turul Deutschland și organizarea Cursei Arctice a Norvegiei, A.S.O. continuă să contribuie energic la creșterea ciclismului ca exemplu de transport durabil pentru centrele orașelor.

Despre L’Étape by Tour de France

L’Étape by Tour de France este lider mondial în evenimente de ciclism cu participare în masă, cu evenimente desfășurate în 25 de țări în 2023 și 30 de evenimente globale. L’Étape by Tour de France oferă cicliștilor amatori posibilitatea de a concura sau de a experimenta o etapă de Turul Franței chiar la ei acasă. Turul Franței este cel mai recunoscut eveniment sportiv anual din lume și este o marcă premium pentru ciclism.

Despre MPG România

MPG România, fondată în 1997, este lider de piață și creatoare de tendințe privind marketingul sportiv și managementul de evenimente, cu cel mai mare portofoliu de proprietăți sportive pentru amatori din România. Agenția coordonează peste 1.000 de evenimente sportive pe an, în care combină know-how-ul specializat cu o implementare fără rival, ceea ce oferă experiențe care aduc bucurie oamenilor și soluții personalizate pentru mărci locale și globale.

Detalii despre MPG România se găsesc pe: www.mpg.com.ro.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.