Săptămâna trecută am inițiat împreună cu platforma 42km.ro un chestionar despre cum văd sportivii amatori această perioadă și ce așteptări când vor începe să apară din nou evenimentele. Mai jos am făcut un sumar al răspunsurilor primite.
Profilul sportiv
Chestionarul a fost complet de 175 de sportivi care sunt preponderent alergători din București.
Evenimente 2020
Deocamdată se pare că organizatorii au luat măsuri pentru evenimentele din primele două trimestre. Deși a existat o perioadă de așteptare, ușor încep și evenimentele din trimestrul 3 să anunțe măsuri de amânare / anulare.
Datele din graficul de retur par un pic mai ciudate, pentru că concurenți au putut bifa mai multe opțiuni în cazul în care au avut mai multe evenimente la care erau înscriși. Ce este clar, este că majoritatea concurențilot au primit o raportare la ediția următoare și au avut cel puțin un eveniment la care nu au primit returul taxei.
Deși se simte un pic nerăbdarea de a ne întoarce la “normalitate” și aproape 80% declară că își doresc să participe la evenimente la care sunt înscriși când se va putea, aproape trei sferturi nu se simt confortabili cu participarea la evenimente peste 1000 de oameni.
Începerea evenimentelor va veni cu siguranță cu măsuri suplimentare. Printre cele mai importante măsuri așteptate de concurenți sunt cele de igienă (ex: dispenser dezinfectant, oferire măști) din zonele aglomerate (Start, Finish) dar și o flexibilitate mai mare în ce privește returnarea taxei.
Antrenamente de grup
Cred că antrenamentele de grup ar putea să devină un mod prin care să ne bucurăm de pasiunea noastră pentru sport și comunitate în această perioadă dificilă.
Cum majoritatea preferă pe viitor cele sub 30 de participanți, ar putea fi momentul bun sa vedem o dezvoltare a micro-comunităților.