Prima zi la European CSR Lessons

Ieri am fost la prima zi de la European CSR Lessons unul din cele mai importante evenimente de CSR din Romania, organizat de ResponsabilitateSociala.ro. Din păcate nu am putut fi prezent la toate prezentările şi workshop-urile aşa că am ales cele care se potriveau cumva şi în programul meu şi care mi s-au părut mai interesante.

Reducerera Impactului de Mediu

A fost tema primei sesiuni moderate de Raluca Fiser (Managing Partner, Green Report) în care s-au prezentat studii de caz despre Programe de reciclare/economisire, de voluntariat sau de educaţie ecologică, soluţii de reducere a amprentei de carbon, de protejare a biodiversităţii etc.

Cum îţi convingi angajaţii să se alăture cauzei de mediu pe care compania ta o promovează?

Primul studiu de caz a fost prezentat de Ruxandra Vodă (Cosmote, Corporate Affairs Senior Manager). Un proiect intern prin care Cosmote a încercat să îşi convingă angajaţii să fie mai responsabili faţă de mediu. În urmă proiectului s-au colectat 1900 de terminale, pentru care Cosmote s-a angajat să planteze un copac pentru fiecare terminal, în final au fost plantaţi peste 5000 de copaci.

Driving innovation to become “as green as it gets”

Studiul prezentat de Angela Wiesmueller (Mondi, Business Development Manager) prezintă acţiunile producătorului de hârtie şi ambalaje pentru a reduce cât mai mult impactul asupra mediului. Am aflat că nu poţi avea hârtie reciclată fără a avea şi hârtie “virgină”, hârtia neputând fi reciclată de mai mult de 5-7 ori. Din acest motiv este nevoie de o sursă de lemn produsă cât mai sustenabil. Lucru care este o problemă la nivel mondial, doar 10% din cantitatea de lemn exploatată este certificată FSC sau PEFC (standarde de provenienţă pentru lemn). Din acest motiv Mondi încearcă să îşi asigure propria sursă de lemn, crescând păduri pentru exploatare.
Un lucru care mi-a plăcut la strategiile lor este că aproape 90% din energia consumată de punctele de producţie vine din surse regenerabile construite chiar de ei.


Cinema Favorit

După ce s-a discutat despre mediu, la nivel de păduri şi reducerea poluării, a urmat un alt tip de proiect de mediu, unul despre “mediul urban”. Manuel Avramescu, consilier în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor a prezentat un proiect de reabilitare a fostului Cinema Favorit. Un proiect interesant din punct de vedere al modului de implementare prin faptul că au fost incluşi în procesul decizional toţi stakeholderii inclusiv locatarii şi firmele din zonă. Oricine poate afla toate detaliile despre proiect (de la studiile de fezabilitate până la proiectul tehnic) pe website-ul oficial cinemafavorit.ro, loc în care îţi poţi şi exprima opinia despre acest proiect.

Finanţări europene în România pentru ONG-uri şi tineri

În a două parte au fost 3 workshop-uri dintre care mi-aş fi plăcut să ajung la cel despre Programul de granturi “Împreună pentru fiecare” ţinut de Costinela Drăgan (PR/CSR Coordinator, The Rompetrol Group), Cristiana Ionescu (Fundraiser, Founder Dreamcatchers România) şi Alex Pădureanu (CEO, Hospice Casa Speranţei).

Am rămas totuşi la Finanţări europene unde am aflat de la Bogdan Tălmaciu, Director Direcţia Programe, Proiecte şi Activităţi pentru Tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului ce programe sunt în derulare:

Mici concluzii

A fost o zi interesantă, mi-aş fi dorit să aflu de la Bogdan Tălmaciu poate un pic mai mult despre programe de încurajare a sportului în rândul tinerilor şi nu numai. Din programul zilei de astăzi mă interesează cel mai mult studiul de caz ce prezintă programul “Tineret în acţiune”, care încurajează spiritul civic în rândul tinerilor.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.