Încă de anul trecut începuseră să se suprapună foarte multe concursuri. Anul asta o să fie şi mai rău. Din fericire, cu ajutorul prietenilor de la Autonom am reuşit să rezolvăm prima suprapunere din acest sezon. Deşi am gâfâit un pic la Postavaru, mă bucur foarte mult că am participat, e un concurs cu adevărat special care nu merită ratat.
Sâmbătă dimineaţă era Campionatul Naţional de Sala pentru Veterani unde Oana a alergat la 1500m. Motiv pentru care am decis să închiriem o maşină de la Autonom pentru a ajunge şi la Postavaru. După o cursă frumoasă alergată de Oana, cu un PB de 5:53, ne-am suit în maşină împreună cu Emanuel Trandafir şi am plecat spre Poiană.
Postavaru Night pe lângă o cursa inedită şi foarte frumoasă este şi un prilej foarte fain de reîntâlnire cu prieteni dragi. Până la start am socializat cu mulţi dintre ei pe care nu i-am văzut de anul trecut 😀
Anul acesta numărul participanţilor a crescut foarte mult. Cred că este primul an în care a existat limită de locuri care s-a atins înainte de ziua concursului.
Din cauza numărului mare de participanţi, startul s-a dat decalat. Eu m-am băgat la ski. Deh’ vreau să mă chinui. Imediat după start, era o baltă mare aşa că startul s-a dat în clăpari, de fapt e logic că în clăpari, dacă sunt la ski. Mă refer cu skiurile în mână.
3 .. 2 .. 1 .. START
Uneori mai glumesc că startul s-a dat ca la Plevna, aici a fost mai aproape de realitate decât de obicei. Inchipuiti-vă un grup mare de oameni alergând în clăpari cu skiurile/puşca într-o mâna şi betele/baionetele în alta. Ca atmosfera să fie completă unii concurenţi au fost copleşiţi de moment şi au început strigătele de luptă: Innaaaiiinteee!! Pee eeeiii oştenii mei!!
După marea baltă ne punem skiurile. Alţii mai rapid, eu cu legăturile Silvreta 400 mă chinui un pic. Mă uit în faţă şi vârful de pluton e deja mult înainte. Nu îi bai, că nu mă bat cu ei, pentru mine e un fel de plimbare. Plec totuşi mai în viteză. Plimbare, plimbare dar vreau totuşi la final să gâfâi un pic.
Până la urmă am cam tras un pic de mine. La început să depăşesc pe exterior, apoi m-am oprit de câteva ori să îmi desfac legăturile care le strânsesem cam tare şi a trebuit să trag iar să recuperez. Astfel că la final am ajuns destul de terminat. Nu din cauza legăturilor, sunt eu în momentul ăsta cam varză la urcări. Am terminat în 50:30.
După finish-ul cursei începe însă partea cea mai frumoasă parte a Postavaru Night. After-Party la cabană. Ceai cald, voie bună, prieteni dragi, poveşti despre planuri pentru viitor. Frumos!
Un soi de concluzie
Nu că ar mai fi fost nevoie de o dovadă, dar Postavaru Night rămâne o cursă cu adevărat specială care nu trebuie ratată. Chiar dacă a fost greu, la anul o să mă chinui tot pe skiuri, până la urmă mă prind eu ce trebuie să faci ca să te mişti repede pe ele. Până atunci însă e clar că trebuie să încep antrenamente serioase de dealuri, mai ales pentru nebunia de anul acesta: 24H pe scări.
PS: s-ar putea că în câteva săptămâni să anunţ a doua nebunie :D. Va spun doar atât, o să fie de grup şi se va desfăşura în cadrul Maratonului Internaţional Bucuresti.
Ma bag si eu la a doua nebunie, daca e de grup si e la MIB 🙂
Din pacate e o nebunie mai speciala si e stabilit deja grupul, insa vei putea sa alergi langa noi.