Uneori când mă uit la atleții profesioniști din cursele mari, îmi vine să mă las de “meserie”. Mă uit cu gura căscată la ei, cum fiecare mișcare e perfectă, parcă ar fi adevărați roboți de alergare: fără ficat, plămâni sau alte organe dinastea limitate. Din acest motiv, într-un mod complet egoist, îmi place să văd povești despre munca și suferința din spatele acestor roboți. De data asta este vorba de ghinionul lui Derek Redmon în 1992 la proba de 400m din cadrul Olimpiadei de la Barcelona.
La start era unul din favoriţi. Asta în ciuda faptului că în ultimii patru ani avusese nu mai puțin de opt operații la tendonul lui Ahile. Însă până la olimpiadă a reușit să se recupereze și chiar să fie intr-o formă de zile mari, lucru demonstrat în cursele de calificare.
Norocul nu a fost să fie de partea lui în cursă, la jumătatea cursei are o ruptură musculară. Însă partea impresionantă de acum începe. Dar mai bine vă las sa urmăriți singuri clipul.
… acest moment regretabil din viata lui Redmond Derek , devine o reala motivatie , noua tuturor oamenilor , spre a ne OFERI singuri aceasta bucurie numita ALERGARE , alergare care ne va darui : PUTERE PUTERE a vedea “frumosul” din jurul tau
PUTERE spre a invinge al realitatii rau de zi cu zi
PUTERE a-ti depasi limitele conditiei umane
Cu Consideratie , cristi
Intradevar Cristi este o adevarata motivatie pentru toti.