Inceputurile mele maratonistice si cea mai mare ora de sport

Dolce SPORT, împreună cu smartatletic.ro şi Get FIT, ne cheamă sâmbătă, 23 iunie, de la oră 9 dimineaţă, până seara, la oră 9 la ediţia a două a proiectului “Mişcarea face bine“ nume de cod “Cea mai mare oră de sport”. Numai bun prilej să vă povestesc un pic de începuturile mele maratonistice.

Şi când zic începuturi, nu mă refer la cel în care am luat decizia să alerg un maraton, ci la adevăratul început din pruncie. Ei bine, nu chiar pruncie, deşi în familie există cineva (nu spun cine :-p) care la vârste fragede (un an şi ceva) a plecat la un ultramaraton echipat în scutece, a fost însă oprită după aproape un kilomentru, dovadă că în familia Solomon există gene de anduranţă :-p. Revenind… eram în clasa a doua şi aveam o învăţătoare, foarte bună dealtfel, care ne oferea în programă cam o oră de sport şi una de lucru manual pe semestru, în rest matematică cât cuprinde. În zilele de sărbătoare când aveam oră de sport, ea se ţinea la sfârşitul programului şi dura cam o oră jumate. Şi, ca să fie sigură că nu revenim prea curând cu aroganţe pentru o nouă oră de sport, chema pe tatăl unei colege care era antrenor, să ne alerge de să ne iasă ochii din cap. Singurul lucru plăcut la acele ore era că nu făceam sporturi cu mingea, unde singurul mod prin care nu rămâneam ultimul ales în echipă era că eram prieten cu unul-altul, nu de dragul prieteniei, ci pentru că îl ajutam la matematică.

Într-una din ore, când probabil vroia să ne termine mai repede, în loc să facem exerciţiile clasice: mersul ştrengarului, mersul piticului etc. ne-a pus, după o încălzire uşoară, să alergăm în jurul stadionului până ne ies plămânii afară. Regula fiind toată lumea aleargă 10 ture, după care fiecare se opreşte când nu mai poate, cine rezistă cel mai mult câştigă. La viteză eram praf, dar asta era pentru mine, aşa că unul câte unul se opreau, dar eu am rezistat.
Până când am rămas doar eu cu un coleg, el în faţă şi eu la trenă ;)). După ce mai dăm vreo 3-4 ture el încetineşte şi eu preiau conducerea. Numai că în acest moment de glorie al carierei mele, colegul decide să mă prindă de tricou, iar eu execut o căzătură dramatică soldată cu doi genunchi juliţi şi îm imposibilitatea să îmi duc cursa mai departe. Deşi juriul a decis să îmi acorde locul fruntaş pentru performanţa mea, parcă nu se compara cu satisfacţia dacă aş fi reuşit să îl bat pe coleg şi să mai bag şi vreo 3 ture singur.

Acesta a fost momentul care m-a marcat şi care a lăsat răni adânci care au durat mulţi ani până să se vindece şi să pot reintra în lumea alergării.

Gata cu istoria, revenim în prezent şi vă invit să ne vedem sâmbătă în Parcul Copiilor.

Scena Dolce Sport (scena mare)

Scena Suplimente.ro

Scena Aqua Carpatica

Scena Zumba Fitness

Scena Bike (cycling, pedalare pe biciclete stationare)