Ştiu că nu mă credeţi, dar vorbesc serios! Hai să vă povestesc: Aseară mă îndreptam spre sala de Atletism. Cu metroul, pentru că mi s-a rupt lanţul la bicicletă, la propriu, dar asta e o altă poveste. După ce am schimbat la Dristor să merg spre Muncii începe să se aglomereze. Toată lumea merge de la Dristor spre … unde or merge? Mă uit în jur, toţi cu roşu şi albastru, tipul de lângă mine cu pantaloni roş-albastru, bluză cu blazon Steaua, tricou Steaua, căciulă Steaua şi normal fular. Probabil avea si chiloţi dar era doi pe doi şi am spus ca ar fi fost nepotrivit să îl întreb. Aaaa, cred că e meci. Da, da, da … am văzut eu ceva pe undeva, e important cu Chelsea.
Cobor la Muncii şi o iau la pas împreună cu puhoiul roş-albastru (noroc că nu am avut ghinionul să fiu îmbrăcat în culorile Chelsea) spre Arena Naţională. Pe drum în toate cârciumile, erau fani pregătiţi să urmărească meciul la TV la o masă tradiţională pentru meci cu: mici, bere şi seminţe. Înainte însă de intrarea în stadion, eu fac dreapta şi intru în sala de atletism.
Din primul pas în clădire ceva e ciudat, e linişte, foarte linişte. Oare e închisă sala astăzi? Uşa e totuşi deschisă, era lumină în sală. N-are cum să fie închisă, aşa că intru la vestiar şi mă schimb. Când intru în sală înţeleg de unde venea liniştea. În locul zecilor de copii şi părinţi care se antrenau la ora aia (părinţii mai puţin, de obicei croşetau sau erau pe facebook), erau cred maxim 10 oameni în toată sala. Nu ştiu dacă e din cauză că deobicei taţii aduceau copiii şi acum au cerut scutire sau pentru că antrenorii au anulat antrenamentele din cauza meciului, cert e că era o plăcere să te antrenezi.
Era ca şi cum aveai sala numai pentru tine, nu trebuia să faci slalom printre copii. Era linişte şi te puteai concentra pe antrenamente. De vis ce mai. Ca să nu spun că la final, cu vreo 10 minute înainte să se închidă eram doar eu, Oana, Emanuel şi Danut şi ne-am făcut de cap la descălzire. Am făcut exersat săritura în înălţime, deocamdată am ajuns să sărim cât înălţimea saltelei dar ne facem noi mari :-p, am făcut şi câteva sărituri la garduri. Din păcate ne-a întrerupt paznicul care ca un ceas elveţian la ora 20:00 a stins luminile, o fi vrut şi omu să meargă la meci. Probabil la 19:00 văzând aşa puţini oameni în sala a sperat că poate pleacă mai devreme, dar noi, batman, l-am ţinut până la final.
Aşa că de astăzi sunt fan fotbal, de fapt nu chiar fotbal, ci meciuri importante pe Arena Naţională. Deci, când e următorul meci? Nu de alta dar vreau să încerc şi la săritura cu prăjina 😀
