Impresii maraton Piatra Craiului ~ 2009

Pre race

Aflasem de mult de acest maraton, si era undeva in TODO list dar nu era chiar bifat ca sigur, insa dupa Carpathian Adventure am tot auzit numai lucruri bune despre el asa ca am tot inceput sa iau in calcul ideea de a participa. Dupa experienta de la Maraton 7500 si Carpathian Adventure imi imaginam ca o sa ma simt destul de bine la un alt maraton pe munte asa pe final de sezon. Mai mult a avut grija si colega Silvia sa “promoveze” bine maratonul si sa spuna cu orice ocazie ca e un maraton care trebuie facut ( a pus si status pe mess deci tb. sa fie ceva calumea ).
Veneam dupa 2 saptamanii de maratonul de la Berlin si 2 saptamanii inainte de un weekend cu Duatlon Brasov si Maratonul Bucuresti, deci nici nu are rost sa ma gandesc la cine stie ce timp, dar ma gandesc ca macar sa il termin, sa am o idee pentru la anul.

Plec cu Silvia si Catalin ( @OZON – Carpathian Adventure ) din Bucuresti vineri seara pe la 6. Am tot glumit tot drumul despre MPC, despre cum o sa fie, despre vremea care parea sa nu tina cu noi. Am ajuns seara in Zarnesti, si ma cazez la pensiunea Monady ( pe care o recomand cu mare placere, foarte de treaba proprietarii ) impreuna cu Edi si Valentin ( colegi de la RoClubMaraton, desi Edi nu prea vrea sa semneze actul oficial de inscriere 😛 ). Dimineata ne trezim devreme, facem un dus rapid si ne echipam.
Desi Valentin a tot sperat ca zgomotul de picaturi pe care l-a auzit sa fie de la calorifer :-p se pare ca totusi urma sa alergam pe ploaie. Asta e mai bine, o sa fie mai fun :).

The Race

Mergem si rezolvam cu formalitatile, dupa care asteptam cumintii startul. Incep sa apara foarte multi concurenti, si destul de multe fete cunoscute de la alte concursuri. Ne intalnim si cu partea barbateasca a echipei Die Fantastischen Vier si facem un mic pariu cine termina primul pe echipe ( se vor cumula timpurile la membri ). Dam si peste fratii Mihu de la Lumea pierdută, care ne promit ca o sa ne intreaca acum pentru a se “revansa” pentru Carpathian Adventure. Startul se apropie, si pe masura ce ma tot uit in jur imi dau seama ca concursul asta a adunat iubitori ai muntelui din toata tara, si ca va fi fantastic sa alerg alaturi de ei, si cu adevarat fantastic daca ma voi putea tine dupa ei :)).

Ora de start e aproape, si lumea se strange langa poarta de start, in fundal se aude AC/DC, muzica perfecta pentru incurajare. De data asta “abilitatea” autoproclamata a Silviei de a alunga ploia din zonele unde mergea ea la munte nu prea a mers ( scuza ei a fost ca i-a placut sa fie asa 😛 ). Mai e un minut pana la start, ploua marunt si nu pare sa se opreasca, lumea tropie usor in asteptarea startului si fredoneaza AC/DC, ultimele incurajari, orice sentiment de emotie pe care il am deobicei inainte de o cursa imi dispare, era ceva in atmosfera de atunci ca m-a facut sa simt ca as fi putut sa alerg tot maratonul fara sa ma opresc ( eee .. vise ce sa ii faci ).

Ora 9.15. Toata lumea canta si era cu un zambet pe buze ( nu stiau unii ce ii asteapta 😛 ) cand incepe sa se auda:

10 … 9 … 8 … 7 … 6 … 5 … 4 … 3 … 2 … 1 … START

Si plecam, eu cum fac deobicei, cu sindromul Prefontaine incep sa accelerez inca de la inceput si incep sa depasesc usor lume si sa ma tin de grupul din fata. Trecem repede de strazile din zarnesti, unde unii ne priveau mirati, altii ne incurajau.

Ajungem in padure si incepem cu adevarat maratonul cu o usoara urcare. La inceput urcusul e destul de usor, si incerc sa tin ritmul.
Din pacate oboseala de la maraton isi spune cuvantul si trebuie sa incetinesc putin. Continuam sa urcam si ploia continua si deja eram ud pana la ….. punctul in care nu mai aveam nimic uscat :-P. Incepusem sa ma mint singur si sa zic ca asa simt cu adevarat muntele, plus ca de mic mi-a placut ploia si mai ales sa alerg prin ea … si mai precis prin balti, spre disperarea mamei. Aici eram in rai :D.
La inceput mai evitam un pic baltile, insa dupa ce eram deja ud evitam doar cele care erau pline de glod, si asta pentru ca mi-ar fi ingreunat adidasii :-P. Partea proasta era ca fiind ceata nu puteai sa te bucuri de privelistea din Piatra Craiului :(.

Ajungem usor si la coborarea pe Valea Urzicii, anul asta nu o sa fie timp morti acolo. O iau usor, nu prea sunt eu prea sigur pe portiunile astea. Nu apuc bine sa cobor cand deodata trece pe langa mine ca o capra neagra Serban Chiurlea si am avut instinctul sa incerc sa ma tin dupa el, dar mi-am revenit repede la realitate. Asa ca o luam agale si ajungem la portiunea cu corzi fixe, unde dau de Hiroko care cobora cu teama, aceasta portiune. Am incercat sa ne incurajam reciproc si am trecut usor si de portiunea asta :).
Acum urmeaza o portiune care mi-a placut enorm, Marele Grohotis. Ca sa nu incapa nici un dubiu, abia stiu sa imi pun claparii in picioare, poti sa ma vezi aici in actiune, insa pe portiunea asta am coborat destul de repede asa prin alunecare. Chiar aveam impresia ca schiez, apoi am rationat un pic si mi-am dat seama ca daca era asa in momentul in care faceam S-uri dinastea pe zapada as fi fost la horizontala de mult.

La plimbare

Terminam si cu portiunea asta, si desi prinsesem un pic de viteza si parca uitasem un pic de oboseala, incepe din nou urcarea si revenim la realitate. Deci, am plecat grabit, insa se pare ca nu prea tine. Asa ca sa ne scoatem, bagam scuza cu maratonul de acum 2 saptamani si ca suntem obositi. Merge ? Eu imi zic ca da, plus ca am de gand sa fac si peste 2 saptamanii un duatlon si un maraton, asa ca trebuie sa nu ma obosesc chiar foarte tare. Gata am stabilit, o lasam mai moale.

Am inceput aproape sa merg, inca mai trageam tare pe urcari, mai depaseam pe unii pe urcarii .. insa pe plat, tot faceam loc la altii sa ma depaseasca. Era un pic ciudat, deobicei ma deranja cand ma depasea cineva in concursuri, dar acum eram relaxat. Chiar ma simteam destul de bine. Incepusem sa ma bucur de parca eram la o tura de trecking. Mai incurajam pe cei care ma depaseam, ii ajungeam pe unii pe urcari, si iar ma depaseau pe plat.

Incet m-am apropiat de jumate, Plaiul Foii, aici m-a ajuns Daniel Musat. El a coborat in forta si venea in alergare usoara:
– Ce faci Gabi ?
– Uite usor, asa la plimbare. Dute inainte ca te ajung la CP.

Il vad asa cum se indeparteaza in alergare si ma gandeasc, ce naiba sunt totusi la concurs nu la plimbare, eiii i-a hai ca ne-am lenevit.
Asa ca o luam usor dupa Daniel.

Inapoi in concurs

La Plaiul Foii, agitatie mare, o grup de persoane stau si asteapta concurentii, ii incurajeaza, fac galagie de parca spui ca aici e finish-ul.
Nu stiu ce anume a fost dar primirea de aici mi-a dat mai multa energie decat orice. Si mi s-a parut parca mai incurajator decat multimea de la maratonul din Berlin.
Ne-au oferit banane, ceai cald, si cel mai tare supa. Daca cineva vrea sa stie ce gust are cea mai tare supa din lume, sa faca tura asta si sa aibe pe cineva la plaiul foii cu o supa instant la plic calda. Dupa ce stam aici 3-4 minute plec cu Daniel mai departe.

Dupa “baia de multime” eram incarcat din nou cu baterii. Eram din nou in concurs. Visam inca la un timp de 6ore, dar dupa ce am aflat ca era deja ora 13.30, adica peste 4h de la start, nu mai aveam sanse, dar nu mai conta. Stiam ca totusi voi incerca sa dau ce pot ca sa termin cat mai repede, de asta e concurs.

Urmeaza o noua urcare, target Refugiul Diana. Incep impreuna cu Daniel urcarea prin padure, era o urcare destul de sustinuta. In fata le aveam pe Elena de la Hoinarii si pe Hiroko, si am incercat sa ne tinem dupa ele. La un moment dat Elena ii da mai tare si se distanteaza de noi, ramanem 4, eu, Daniel, Hiroko si inca un tip ( sry nu am retinut numele tau 🙁 ) si impreuna vom cucerii varful Diana. Grea urcare a fost, cred ca o Diana a tot sughitat in ziua aia pentru ca multi au injurat-o: “Unde ….. e Diana asta”, si spre norocul ei nu se afla in varf la refugiu ca multi au promis ca o sa o caute sa o ia la bataie ca s-a suit asa sus cu casa ei cu tot. Era aiurea ca nici nu vedeai unde e capatul urcarii, mai auziai din cand in cand cate o intrebare ca a unui naufragiat: “Ba se vede ceva ?”. Dar intr-un final se aude si vestea cea buna: “Reeefugiuuu”.

The race to the finish

Luam o gura de apa de la baietii de la refugiu, si cand dam sa plecam vine in fuga colega Silvia.
– Ce faci Silvia ?
– Bine, vreau sa termin odata.
si pleaca in fuga la vale. La cum a plecat am zis ca sigur nu o mai prindem. Dar hai sa incercam, si ii dam si noi la vale.
Nu stiu de ce dar credeam ca mai urmeaza o usoara urcare pana la finish, si tot coboram in ritm alert ( incercam sa ne tinem dupa silvia ) cu usoara frica de ultima urcare. Insa ea nu avea sa vina, usor iesim din padure si se vede Zarnesti, mai aveam 5km maxim si se termina totul.

Continuam sa alergam pe plat la iesirea din padure si ajugem in sfarsit la intrarea in oras. Dam peste cineva care ne spune ca mai avem 500m pana la finish, credeam ca ma minte atunci, insa avea dreptate apare imediat si linia dreapta catre finish.

O multime de oameni la finish, toti cu ochii atintiti catre directia din care veneam asteptand sa vada un concurent pentru a incepe sarabanda de incurajari, felicitarari si aplauze.

Am trecut linia de sosire impreuna cu Daniel, si am simtit din nou aceasi satisfactie ca la primul concurs. Nu pot descrie indeajuns sentimentul de satisfactie de a trece acea linie de sosire. Terminasem in 6h.25, nu era un timp asa de bun, dar eram mandru de el.
Era o atmosfera superba la finish, toti care terminau erau aplaudati la strada deschisa, felicitati. Iar cei care terminau ramaneau sa ii incurajeze pe urmatorii. Asa au fost primiti toti pana la ultimul concurent.

Mersi Daniel, ai aparut exact cand aveam nevoie de un pic de motivatie. Mi-a facut multa placere sa alergam impreuna a doua jumatate.

Felicitari

Felicitari organizatorilor, au facut o cursa minunata. Au reusit sa adune oamenii pasionati, si care au si rezultate foarte bune. S-a alergat la un nivel foarte ridicat. S-au depasit recorduri fata de anii anteriori, recorduri personale si toate pe o vreme cand altii nu ies din casa pana la magazin.
Felicitari tuturor care au incurajat concurentii pe traseu, oamenii de la CP, chiar daca ati fost doar o mana de oameni pe mine m-ati motivat enorm.
Felicitari participantiilor, pentru rezultatele obtinute si pentru ca ati participat la o cursa in ciuda vremii, si sper ca la anul sa fim si mai multi :).

Felicitari celor care au participat pentru prima oara si sper ca ati descoperit ceva care va place si sa ne vedem de acum si la alte concursuri.

Felicitari speciale pentru
Edi Petrov, vezi ca de acum esti maratonist si ai o hartie de semnat,
Valentin acum ca ai terminat un maraton montan la MIB o sa fie ca la plimbare,
Oana Deliu felicitari pentru performanta de a trece de la stafeta la un semi-maraton la un maraton de nivelul MPC, si
Ana Maria felicitari pentru ca ai terminat prima jumatate si nu ai renuntat ca nu ai mai putut si ne vedem la anul la finish.

Scuze ca nu am enumerat mai multe persoane, dar imi era frica sa nu uit pe cineva :-p asa ca i-am mentionat doar pe cei care au terminat prima oara un maraton :).

Cam atat si cu povestirea asta,
Scuze ca iar m-am intins la vorba.

Cheers.