Herbalife Nutrition şi Special Olympics: parteneriat în valoare de 1 milion de dolari

Amintirea Jocurilor Olimpice de la Rio cred ca încă e proaspătă în memoria tuturor. Astăzi însă vreau sa vă împărtășesc o veste numai bună pentru o zi de luni despre alte jocuri sportive, la fel de importante și frumoase: Special Olympics. Mai jos aveți comunicatul oficial 🙂

Herbalife Nutrition şi Special Olympics anunţă un parteneriat în valoare de 1 milion de dolari pentru susţinerea programelor de fitness ale fundaţiei

Herbalife  (NYSE: HLF), o companie internaţională din domeniul nutriţiei, a anunţat astăzi un parteneriat în valoare de 1 milion de dolari cu Special Olympics, pentru a susţine primul program de fitness de amploare al organizaţiei, derulat la nivel mondial, cu accent pe creşterea activităţii fizice şi îmbunătăţirea nutriţiei şi a hidratării sportivilor.

În cadrul proiectului, Herbalife Nutrition oferă expertiza a peste 300 de cercetători şi 36 de specialişti cu titlul de doctor în nutriţie şi performanţă sportivă. Atfel, compania va contribui cu experienţa sa în domeniul nutriţiei, dar şi cu conţinut educaţional, inclusiv clipuri video şi alte materiale de suport pentru antrenori şi sportivi, îngrijitori şi comunitatea extinsă a Special Olympics.

Special Olympics nu înseamnă doar competiţii sportive,” a declarat Kyle Washburn, Director pentru Fitness în cadrul Special Olympics. “Noi clădim în jurul sportivilor noştri o întreagă comunitate care îi susţine prin sport, sănătate şi dezvoltarea conceptului de fitness.

În cadrul sponsorizării, Dana Ryan, Doctor, Senior Manager pentru Performanţe Sportive şi Educaţie în cadrul Herbalife Nutrition, se va alătura echipei globale a Special Olympics care lucrează în domeniul fitness (Global Fitness Task Force), venind cu o nouă perspectivă şi experienţă pentru a-i susţine pe sportivii şi antrenorii Special Olympics, alături de familiile şi suporterii lor. Promovarea cu privire la importanţa nutriţiei şi a unui stil de viaţă sănătos şi activ se va concretiza şi vizual prin evidenţierea Special Olympics în cadrul logo-ului unei selecţii de produse Herbalife, pe pieţele internaţionale selectate. Global Fitness Task Force este un comitet internaţional alcătuit din experţi în fitness şi sportivi, care lucrează în echipă pentru a îmbunătăţi performanţele sportive şi starea de sănătate a atleţilor Special Olympics prin fitness.

Misiunea noastră este să aducem nutriţia la dispoziţia oamenilor din întreaga lume şi să îi susţinem pe cei care îşi doresc să adopte un stil de viaţă activ şi sănătos,” a declarat Michael O. Johnson, Chairman & CEO, Herbalife. “Comunitatea noastră globală Herbalife se simte inspirată de Special Olympics şi uimitorii săi sportivi, iar noi suntem mândri să le oferim resursele de nutriţie şi fitness de care au nevoie.

În cadrul Jocurilor Internaţionale de Vară Special Olympics 2015, organizate la Los Angeles, membrii şi angajaţii Herbalife Nutrition au susţinut cu sponsorizări 10% din sportivii Special Olympics intraţi în competiţie. În plus, Herbalife Nutrition a donat 280.000 de batoane nutritive şi dreptul de utilizare a facilităţilor sale pentru înregistrarea şi acreditarea a mii de atleţi, antrenori şi voluntari.

Pentru mai multe informaţii despre Jocurile Internaţionale Special Olympics şi oportunităţi de voluntariat, accesaţi www.specialolympics.org/Sponsors/Herbalife.aspx.

——————————————————————–

Despre Herbalife

Herbalife este o companie internaţională din domeniul nutriţiei, care schimbă vieţile oamenilor oferindu-le produsele sale excelente încă din 1980. Produsele noastre produse pentru controlul greutăţii, suplimente nutritive şi produse de îngrijire personală sunt disponibile în exclusivitate pentru şi prin intermediul Membrilor Independenţi Herbalife, în peste 90 de ţări. Ne-am asumat misiunea de a lupta împotriva problemelor globale legate de nutriţie deficitară şi obezitate, oferind produse de înaltă calitate, consultanţă unu-la-unu cu membrii Herbalife şi o comunitate care inspiră adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi activ.

Susţinem Herbalife Family Foundation (HFF) şi programele sale Casa Herbalife, pentru a aduce nutriţia de bună calitate la dispoziţia copiilor care au nevoie de ea. De asemenea, sponsorizăm peste 190 de sportivi de talie mondială, echipe şi evenimente din întreaga lume, cum ar fi Cristiano Ronaldo, LA Galaxy şi campioni din multe alte sporturi.

Compania are peste 8 000 de angajaţi în întreaga lume, iar acţiunile companiei sunt tranzacţionate la Bursa din New York (NYSE: HLF), cu vânzări nete de 4,5 miliarde de dolari în 2015. Site-ul Herbalife conţine un volum important de informaţii financiare şi de altă natură referitoare la companie, pe ir.Herbalife.com. Compania încurajează investitorii să acceseze acest website cu regularitate, căci în permanenţă sunt reactualizate vechile informaţii şi sunt postate noutăţi. Pentru mai multe detalii, accesaţi Herbalife.com sau IAmHerbalife.com.

Despre Special Olympics

Special Olympics este o mişcare de nivel global care susţine eliberarea spiritului uman prin forţa transformatoare şi bucuria de a face sport, în fiecare zi, în întreaga lume. Noi le insuflăm persoanelor cu dizabilităţi intelectuale puterea de a deveni membri acceptaţi şi preţuiţi în comunităţile lor, formând astfel o societate care dă dovadă de mai mult respect şi toleranţă, pentru noi toţi. Folosind sportul ca factor catalizator şi concentrându-se pe sănătate şi educaţie, Special Olympics luptă împotriva sedentarismului, nedreptăţii şi intoleranţei. Înfiinţată în 1968 de Eunice Kennedy Shriver, mişcarea Special Olympics a crescut, astfel încât acum include peste 4,5 milioane de sportivi din aproape 170 de ţări. Cu sprijinul a mai bine de 1,4 milioane de antrenori şi voluntari, Special Olympics organizează 32 de sporturi olimpice şi peste 108 000 de jocuri şi competiţii, pe parcursul întregului an. Vizitaţi Special Olympics pe specialolympics.org/. Interacţionaţi cu noi pe: Twitter@specialolympicsfb.com/specialolympicsyoutube.com/specialolympicshq,instagram.com/specialolympics and specialolympicsblog.wordpress.com.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.