[Sursa: OC Register]
Pentru unii care nu alearga, sa termini un maraton, 42.195km, e probabil o nebunie in sine, sa repeti asta ca iti place e de-a dreptul motiv de internare.
De multe ori insa, “pacientii” acestia fac ceva si mai nebunesc, termina maratonul desi au dureri puternice sau aproape lesinati si ajutati de colegi.
E adevarat ca desi ma inspira aceste sacrifici pentru a trece linia de finish, ele au si o doza de inconstienta.
Un astfel de caz este cel al unui maratonist american, James Smith, care la 74 de ani alerga la Maratonul Los Angeles pentru a douazeci si sasea oara. Cu 5km inainte de finish a alunecat pe un brant aruncat pe traseu, care ar fi motivul pentru care cineva l-ar arunca in timpul cursei nu pot sa imi imaginez.
Cazatura a fost destul de puternica provocandui o rana destul de serioasa la tampla dreapta. Determinat sa ramana in grupul select de “Legacy Runners” (alergatori care au alergat toate maratoanele LA din 1986) Smith decide sa termine cursa, in ciuda faptului ca avea o hemoragie puternica si ignorand sfatul personalului medical de urgenta de pe traseu: “Cat timp sunt constient, o sa termin cursa”
Dupa ce i-au aplicat un bandaj, acesta alearga si ultimi 5km, trecand linia de finish in 7 ore 30 minute.
Dupa finish este dus la spital, unde o radiografie descopera ca Smith avea un hematom subdural.
Cu siguranta a fost un moment de nebunie, chiar si el recunoaste asta: “Ratiunea nu a avut nimic de-a face cu decizia mea“, dar cred ca toti care au alergat un maraton pot intr-o masura sau alta intelege gestul lui.
Care a fost cea mai grea cursa pentru tine ?
Pentru mine a fost o portiune de la Carpathian Adventure 2010 unde eram de 39 de ore in cursa fara somn si eram epuizat, adormeam in timp ce mergeam, la propriu, faceam si cate 2-3 pasi atipit.
Cea mai grea cursa pentru mine a fost “Maratona di Roma” editia 2011. Am alergat accidentat cu fractura de stres; dupa ce am luat o pastila puternica contra durerilor am luat startul alaturi de colegii de la Ro Club Maraton, GIca Blajiu si Razvan Staicu care isi propusesera 3;15 ore. marea invalmaseala de la start iar fi “ajutat” sa nu isi indeplineasca obiectivul asa ca am luat actiunea pe cont propriu si cu ei dupa mine am inceput sa dau din coate si sa depasim pe cei mai inceti decat noi. Asa am alergat cam pana pe la km 5 unde alergatorii s-au mai rasfirat putin si au putut sa alerga mai in voie. La km 14 efectul pastilei a trecut si durerile au inceput cumplit, am terminat maratonul in 4 ore si un minut, apoi o saptamana am umblat mai mult intr-un picior, in a doua saptamana am reusit cat de cat sa calc pe el. Acum astept sa se vindece complet sa merg la Eco Maraton sanatos!
@Mugur Felicitari pentru vointa, chiar a fost o cursa grea pentru tine.
Insanatosire grabnica si sa ne vedem sanatosi la Eco Maraton
Gabi te inteleg:) Eu la Carpathian am atipit pe bicicleta, la intoarcere, pe coborarea aceea lunga :))
;)) si mai tare. Dan Lixandru a atipit pe coborarea in prima tura de bicla inainte de intrarea in DN. sa lasat cu o cazatura faina.
Acum ca ma gandesc si el avea o plaga asemanatoare, mai mica cei drept, in aceasi zona 😐
Este un exemplu de urmat pentru multi dintre noi. Am un mare respect pentru acesti oameni.
Astfel de cazuri sunt foarte rare, noi, tinerii nu mai facem miscare mai deloc, trebuie urmat exemplul acestui om.