De câțiva ani la maratonul și semimaratonul din București mă ascund de lume. Vin dimineața devreme și stau pe traseu cu diverse amenajări. Sunt băiatu’ cu garduri și toalete. Anul ăsta am fost promovat și scos la întâmpinare pentru a încuraja testarea.
Așa că împreună cu Oana ne-am pus în post și am început povestea:
– Bună ziua, vă invităm să vă testați gratuit
– Bună ziua, nu ați dori să faceți și un test gratuit?
Nu știu dacă era fața noastră sau cei din fața care fugeau, dar de la intrare părea că eram mirosiți ca evangheliști și fie treceau fulger, fie mai primeam un rapid:
– sunt în grabă
– sunt ok
– nu am nimic
– e obligatoriu?
– am încredere în corpul meu
Nu aveam nici fizicul de promoteriță, fetele m-au lăsat singur așa că eram câine sur la vănătoare.
Argumentele de siguranță, că ajută să fie un eveniment fără incidente nu funcționau neam. Dar când spuneam de persoane vaccinate depistate deja reușeam să mai pun pe câțiva pe gânduri. Continuam spunând dacă nu s-ar simții mai confortabil la start să știe că toți ar fi fost testați și apărea un dubiu acolo.
Trebuie să recunosc că e o senzație neplăcută și dacă te-ai testat recent înțeleg poate că nu ești dornic să te mai gâdile la creier. Dar argumentul care mi-a dat cu virgulă a fost acela că vrea să alerge mâine, dacă îl depistează ce face el, a dat banii degeaba?
