Bicicleta, un fel de amenda

Sâmbătă dimineaţă am plecat cu bicicletele la Caracal pentru a-i însoţi pe Şerban, John şi Narcis în ultima etapă din Trans România Run. Am plecat cu trenul la ora 5. Sunt pregătit pentru discuţia “Nu se poate cu bicicleta în tren”. Sunt documentat cu articolul lui Cristian Florea. Dar tot degeaba, tot am luat amendă.

Experienţa CFR

Dimineaţă am plecat cu CFR-ul. Nici nu apuc să mă urc în trecăt că sunt preluat de controlor direct de pe peron:
– Alo, domnu’ încotro?
– În tren, răspund inocent
– Păi cu bicicleta ce faci?
– Ideal aş vrea să fie şi ea tot în tren dacă se poate, desigur.

Până la urmă, punem bicicletele pe culoarul din capătul trenului şi aşteptăm discuţia cu domnul controlor. După multe discuţii, nu se poate, dar vreau bilet, bicicleta se consideră de 15 kg, am ajuns şi am plătit 22 ron pentru o bicicletă. Nu îi bai, nu mă supăr să plătesc, atâta timp cât e un tarif stabilit şi primesc bilet. Spre disperarea controlorului eu sunt încăpăţânat şi vreau să ştiu de ce nu pot să plătesc biletul acesta la casă, ca să nu mai pierd nici eu nici el timpul cu discuţii. Răspunsul este că bicicleta este considerat bagaj atipic care se tarifează la kilogram şi la caserie nu se poate calcula. Aparent doamna de la caserie nu are calificarea să cântărească din ochi un bagaj. Poate în cazul bagajelor în care într-adevăr se “cântăresc” înţeleg oarecum logica, dar în cazul bicicletelor, CFR-ul a stabilit că se calculează ca şi cum ar avea 15kg (insultă pentru orice cursieră, dar nu poţi să te pui cu regulamentul) aşa că ce importanţă are cine îţi taie biletul controlorul sau la caserie.
După multe discuţii, l-am exasperat pe controlor :-p, tot nu m-am lămurit. Eu nu aveam nimic cu bietul om, i-am şi spus că îmi cer scuze că îl stresez atât, dar sper că stresând destui controlori, aceştia să spună mai sus că sunt nişte nebuni care vor să meargă cu bicicleta în tren şi să stabilească o regulă să putem circula cu acte în regulă fără negocieri.

Oare nu s-ar putea monta o chestie pe care să se pună nişte suporturi de bicicletă în capătul trenului?

Experienţa RegioTrans

Aici lucrurile au fost mult mai simple. Trenul avea un spaţiu în capul trenului special pentru bagaje mari şi pentru biciclete. Am suit acolo bicicletele, a venit controlorul care ne-a spus cât ne costă, am plătit, toată lumea fericită.

M-a amuzat însă biletul pentru bicicletă:

image