Anul acesta prietenii de la Viitor Plus ne-au ajutat foarte mult la Transmaraton, au fost deacord chiar să mute data pentru Crosul Pădurii şi pentru asta le sunt foarte recunoscător şi participarea la Crosul Pădurii este un musai, dar unul foarte plăcut. Am strâns de vreo trei luni şi ceva maculatură aşa că sunt pregătit. Sper să ne vedem în număr cât mai mare la start si să adunăm maculatură cât să umplem 100 de reciclete!
Prin Crosul Pădurii, pe lângă promovarea mişcării (prinde bine un pic de mişcare, mai ales că vine iarnă şi începem să ne lenevim un pic), se doreşte şi strângerea de fonduri pentru PĂDUREA COPIILOR!
Pădurea Copiilor este o campanie a programului ”Adoptă un copac!”, în care Viitor Plus îşi propune să planteze câte un puieţ pentru fiecare nou-născut din România, pentru că atunci când vor creste şi copiii noştri vor avea nevoie de aer curat!
Crosul va avea loc în 4 noiembrie 2012, în Parcul Tineretului şi va cuprinde 3 CURSE:
Cursa lungă de 10 km. Taxa de participare reprezintă o donație de 50 lei pentru cei care doresc tricou din bumbac şi de 70 lei pentru cei care doresc un tricou tehnic.
Cursa Populară de 3 km. Taxă de participare reprezintă o donație de 30 lei, iar alergătorii primesc tricou din bumbac.
Cursa Copiilor de 1 km. Taxă de participare reprezintă o donație de 3kg de deșeuri de hârtie.
Înscrierea la oricare din curse se face online. Detalii despre înscrire şi plata taxei găsiţi aici.
TRASEUL
Mai multe detalii pe pagina oficiala.
Ne vedem la start!
La ce cursă vreţi să participaţi?
Eu m-am inscris la cea de 10 km
Super! Ne vedem la locul faptei!