Am alergat alături de peste 150 de români la Maratona di Roma 2014 – raport de cursă

Maratona di Roma este un maraton de suflet. Nu este unul la care am făcut un personal best, nu este unul care să fie o provocare aparte, dar este unul la care traseul este demenţial. Bineînţeles că un mare plus este şi faptul că sunt mâncător profesionist de îngheţată iar aici e printre puţinele locuri unde stau foarte mult să aleg între cele 20 de feluri de ciocolată :-p. Deşi iniţial eram indecis ce să fac, am ales la final o cursă de dat cu capul de zid. Ce zid? Păi cel de la kilometrul 35.

Dar să începem cu începutul. Prin iunie anul trecut am decis împreună cu Oana că anul acesta vrem din nou la Roma. Am mai participat de 2 ori deja, dar chiar ne place cursa asta. Dacă tot mergem ne-am decis să încercăm să anunţăm pe maraton.info.ro să vedem poate mai doresc şi alţii.
Mare ne-a fost bucuria când am reuşit să ne strângem un grup fooarte mare, nu mai puţin de 85 de alergători în grupul Ro Club Maraton şi peste 150 de maratonişti români în total. Lucru care ne-a pus pentru prima oară în 20 de ediţii în top 10 ţări participante.

Cazare

Cum nu prea apucăm să ne luăm multe vacanţe, am încercat să găsim o cazare mai cochetă. Nu un hotel de X stele, ci mai degrabă un loc care să fie amenajat cu bun gust şi care să îţi lase sentimentul ăla plăcut că eşti ca acasă.

Ca şi zona am căutat în zona Termini. Cartierul nu este poate cel mai plăcut, mie personal îmi place mult pentru că:
– e interesecţie de linii de metrou
– e locul în care ajungi de la aeroport indiferent că iei trenul sau autobuzul
– e relativ aproape de centru
– nu e aşa scump ca alte zone

Cazarea găsită a fost Alma di Roma, care pe lângă că ne-a plăcut enorm cum arată, avea şi nişte angajaţi fooarte de treabă. Dacă ajungeţi în Roma vă recomand cu mare drag.
În plus găsiţi la parter şi un restaurant foarte drăguţ tradiţional italian. Mâncarea este foarte bună, însă trebuie să aveţi puţină răbdare cu oamenii care sunt puţini ameţiţi şi durează ceva până reuşeşti să comanzi :-p

Kitul de participare

Anul acest partenerul tehnic a fost New Ballance în loc de Asics. Kitul de participare a avut însă şi anul acesta un rucsac inclus, însă spre deosebire de anii precedenţi a fost un pic mai mic. Cel NB nu are buzunarul pentru încălţări care era foarte util.

În compensare însă anul acesta au oferit un tricou tehnic. Aşa la o prima vedere pare foarte mişto, însă designul lor parcă nu e la fel de frumoas că în anii precedenţi.

Expo

La expo am avut o prima întâlnire cu o parte din delegaţia Ro Club Maraton. Ne-a onorat cu prezenţa şi ambasadorul în Republica Italiana doamna Dana-Manuela CONSTANTINESCU.

Anul acesta cei de la Asics au venit cu o nouă jucărie. În locul scanerului 3D au avut un soft cu camere highspeed ce îţi analiza alergarea pe o bandă şi îţi spunea câteva lucruri interesante ca: mărimea pasului, cadenţa.

Ce este interesant este că atunci când te uiţi la forma de alergare în slow motion îţi cam vine să te laşi de treabă. Te miri cum nu se rup picioarele ca două scobitori la ce contorsionări fac.

Coşmarul din dimineaţă cursei

Nu ştiu de voi dar eu la primele curse am tot avut coşmaruri că întârzii la cursă, că îmi uit încălţările, că ajung în pijamale (apropo, la Crosul Pădurii dacă ţi se întâmplă asta o să fii parte din peisaj :-p).
Ei bine pentru prima oară după mult timp am avut un astfel de coşmar înainte de cursă. Acesta a fost însă puţin mai diferit.
Coloseum-ul şi Arcul lui Constantin erau în renovare aşa că au mutat puţin startul. Creierul meu pornind de la această informaţie a fabulat o întreagă poveste. Astfel că am visat că nu găseam startul pentru că nu mai recunoşteam zona. Coloseum-ul era renovat trăgând o tencuiala de ciment simplă peste toată faţada şi mă tot învârteam căutând Coloseumul ăla vechi :-p

Start

Anul acesta am avut bilet în faţă ca să zic aşa. Am fost în grupa A, chiar în spatele elitelor. Aveam spaţiu să ne încălzim. Ca să fie totul frumos aveam chiar şi toalete speciale care la câţi eram puteai să le foloseşti liniştit fără stat la coadă.
Boerime ce mai 🙂

Cursa

După diverse gânduri m-am decis că vreau să fac o cursa dureroasă. Sună ciudat dar pentru că nu am mai concurat demult la maxim, am vrut să dau cu capul bine de zidul de la maraton. Nu de alta, dar să simt bine ce ştiu teoretic şi poate am uitat de la cursele de acum câţiva ani. Dacă nu te antrenezi cum trebuie nu ai cum să scoţi un timp maxim oricâtă motivaţie ai avea.

Aşa că am plecat împreună cu Dani Florea la un foarte abitios 2:50. Am alergat împreună cu un pace de 4:02 plus minus câteva secunde. Ne-am bucurat de traseul frumos, de oamenii de pe margine. Asta până pe la kilometru 30 când pentru mine s-a rupt filmul. Am simţit cum se termină bateriile şi nu puteam să mai ţin ritmul.

L-am invitat pe Dani să se ţină de un grup de care tocmai ne lipiserăm şi eu am rămas în urmă. În momentul în care l-am lăsat să plece deja am încetinit instant la un 4:20 pe mie. Nu neapărat din motive fizice, cât mai mult pentru că am renunţat psihic. Acum să ne înţelegem, oricât aş fi fost eu de tare psihic nu aş fi dus ritmul de 4 până la final. Însă din momentul în care am rămas în urmă, nu am mai reuşit să accelerez.
Corpul parcă a văzut că am renunţat odată şi nu vroia să mai asculte neam.

Am tras cât am putut, mânat de gândul să nu mă prindă pacemakerii de 3h. Mă simţeam că la Wings for Life când ne va urmări maşina. Mă tot uităm în urmă şi mă gândeam că indiferent ce se întâmplă nu îi voi lasă să mă depăşească.

Am reuşit să trec linia de finish la un 2h 56m 50s. Un timp nesperat de bun la ce antrenamente am avut.

Rutină de finish

Pentru că a fost o cursa chinuită am fost foarte conștiincios la finish şi m-am comportat ca la carte.

1. Imediat după finish am mers şi nu m-am aşezat deloc jos
2. Am mers şi am luat punguţa de la finish şi am început să beau şi să mănânc tot ce am găsit prin ea (e foarte important pentru recuperare să vă rehidratați şi să mâncaţi după finish)
3. Imediat m-am îndreptat către coada de la masaj înainte de a se aglomera şi mai tare
4. După masaj, am mers către bagaje şi am continuat să mănânc din fructele din punguliţă
5. Având parte de ploaie în timpul cursei am dat tot de pe mine jos şi mi-am schimbat toate hainele
6. Mi-am pus şosetele de compresie lungi pentru a grăbi recuperarea
7. M-am tot plimbat în zona de start-finish, odată pentru a saluta şi pe ceilalţi care terminau, dar şi pentru că această mişcare ajută la recuperare

Mici concluzii

Mi-a plăcut mult la Roma şi m-aş întoarce oricând cu mare drag. Aceasta este prima cursa mai lungă de anul acesta pentru mine şi am vrut să încep cu o lecţie că m-am cam lăsat pe tânjală cu antrenamentele. O lecţie care chiar m-a motivat un pic şi sper să mă ţin de obiectivul de anul acesta de a alerga mai mult decât organizez :-p

PS: vă invit la Florii Gone Running pe 13 aprilie