Carpathian Adventure 2010 – Muntii Calimani si Gurghiului : Abandon finalizat 95%

Prin martie am inceput sa ne gandim din nou la Carpathian Adventure si ne-am consultat sa vedem daca mergem in aceeasi formula. Din pacate Silvia avea alte proiecte si nu putea sa vina, asa ca pornim din nou in aventura extraordinara de a cauta o fata.
Am inceput din nou sa caut ca si anul trecut, insa nu mergea prea bine, toate imi spuneau ca le este frica ca mergem prea tare pentru ele, astea in afara de cele care aveau deja echipa.
Din fericire printre fetele contactate a fost si Alina Trofin, care desi la inceput era un pic reticenta sa vina in echipa din acealasi motiv, dupa cateva concursuri si un pic de convingere a acceptat sa faca echipa cu noi.
Dupa stabilirea echipei am facut cateva planuri de ture de antrenament insa din pacate nu am reusit sa le concretizam in afara de o tura din Bucegi.

Inainte de start

Plecam cu totii din Bucuresti de marti dimineata, am facut un drum cam lung pana in tabara de baza din Sovata, insa a fost bine ca am plecat din timp asa ca am avut timp si marti seara si miercuri dimineata sa mai punem la punct detalii.
Dimineata dupa sedinta tehnica ne asezam cu totii peste harta si incercam sa ne facem o imagine mentala despre ce avea sa urmeze. Parea mare traseul pe harta dar speram sa il facem in vreo 45 ore.
La ora 13:00 plecam din baza catre zona de start din Sovata Bai. Chiar cand plecam ajunge si Grind, care s-a inscris in ultima clipa. Foarte relaxati, ei o sa plece cam la o ora dupa startul oficial.

3 … 2 … 1 … Start

Se da startul si incepem sa urcam pe sosea, se merge destul de repede. Se vad echipele de MTB-isti, merg foarte bine pe urcare.
Mai vezi si echipe care se imping, se trag. Noi ne mentinem undeva la mijlocul plutonului.
Nu fortam ca ziua e lunga si mai avem si maine ).
Dupa cativa kilometri, ne gandim sa o tragem pe Alina. Aveam o cordelina la noi si deja stabiliseram cum facem.
Am zis ca macar aici sa o tragem ca pe plat e mai usor de tras si inca mai suntem in forta, dupe ce obosim nu stiu daca mai are cineva forta.
Incep sa o trag eu pe Alina si incepem sa ne miscam mult mai bine. S-a mai omogenizat echipa. Incet ajugem primii, insa incercam sa nu tragem prea tare ca nu vrem sa ne rupem de la inceput.
Dupa vreo 5km, am obosit un pic si ne oprim.
“Echipa stationeaza 5 minute pentru schimbarea locomotivei”. Trecem pe locomotiva de principala model Sergiu cu angrenaj de carbon pe baza de geluri ( postate la indemana pe cadru, tips&tricks marca Alex Diaconu ).
Dupa inca 5 km dam si o usoara ratacire, dar ne revenim repede, insa nu indeajuns incat sa nu fim depasiti de o echipa. Din fericire este o echipa de amatori “Garage Racing”.
Ajungem in primul CP si de aici incepe o bucata frumoasa, coborare faina de vreo 8 km, unde chiar mergem bine, in 30 min o dam gata.
De aici incepe, sa zicem, adevaratul traseu, incepem urcarea spre CP3 Vf. Fancelul. Pana sus mai trecem pe locomotiva, insa nu mai trageam asa tare, cum spunea si Alina era mult si o chestie psihologica. Ne mai intalnim cu baietii din Timisoara pe traseu, dar ei ajung primii sus.
Noi am urcat mai greu ultima portiune de push-bike prin padure. Mergeam si mai incet, eu si Sergiu am mai zabovit un pic mai multicel pe la tufele de fragute ) ( ce bune erau ) si multe, nu puteam sa le lasam asa acolo :-p ).
In Cp3 ne ajung si Grind-ul care insa au cateva probleme tehnice si se opresc putin. Noi o luam la vale prin padure, suntem avertizati ca tb sa o luam direct in jos, nu prea e carare. Incercam sa ne grabim sa nu ne prinda seara pe portiunea asta. Din fericire exact cand am ajuns la drumul forestier se inserase.
Aprindem frontalele si dam la vale, avem o bucata destul de lunga pana in drumul national. O dam mai tare la inceput dar dupa un mic incident de zbor involuntar al lui Dan, ne mai linistim. Ne ajung si Grind-ul din urma si continuam cu ei drumul pana la soseaua nationala.
Ajunsi pe sosesa incepe sa ploua, si dupa o mica oprire decidem sa dam mai departe. Ploaia se opreste destul de repede, si noi intram pe un drum petruit spre CP 4 Tihu-liva, suntem avertizati jos ca avem 20 km. Din fericire am avut parte de o surpriza placuta si am gasit CP-ul la vreo 14-15 km.
Incercam sa ne miscam repede si sa nu stam prea mult, insa cu schimbat, mancat, verificat echipament am stat vreo 50 min.

O noapte cu Grind

In timp ce plecam in tura de trekking ajunge si Grind-ul, care sunt mult mai rapizi si in vreo 30 min ne ajung. Continuam traseul cu ei, mai toata seara.
Dupa o mica balaureala pe Vf Tihu, unde dam peste “Garage Racing” care stateau la un mic bivuac ( scuze ca v-am trezit ).
Ajungem si in CP 5 Vf. Rusca, unde facem cu randul la micutul izvor, unde a durat putin sa facem plinul. Dupa ce coboram din varf si ne indreptam spre CP 6 12 apostoli, Grind-ul o ia mai repede in fata si ne lasa un pic in urma.

Marea balaureala

Dupa ce ne despartim de Grind, incepem sa ne uitam pe harta ca ar fi o mica scurtatura. Un traseu care coboara putin in vale si apoi urca direct spre varful 12 apostoli. Ar trebui sa mergem pe traseul de amatori un pic si apoi sa coboram pe un jgeab. Din pacate ce parea simplu pe harta ne-a luat cam vreo 2-3 ore ca sa il gasim si sa ne hotaram pe unde sa o luam, nu gaseam deloc marcajul care aparea pe harta. Cand in sfarsit ne hotaram sa coboram pe un jgeab, echipa Aconcagua tocmai trecea pe acolo; mergeau destul de bine.
Cand ajugem in vale, gasim in final marcajul, suntem pe drumul cel bun.
Parcurgem destul de repede portiunea drum forestier si apoi ajugem la baza muntelui de unde trebui sa urcam spre 12 apostoli. Din pacate si aici avem ghinion si ne ratacim putin, luand un drum care parea ok pe harta, dar care s-a dovedit a fi unul de exploatare care nu aparea. Dupa cateva debate-uri o luam in sus si dam in traseul de intoarcere de la 12 apostoli.
In timp ce urcam tot glumeam, oare a cata echipa suntem, oare cat am pierdut ca timp.
In varf exact inainte de CP dam de 2 echipe de avansati care tocmai coborau: “FATA BABEI SI NOI DOI” si “EXPLORER TEAM”. In CP aflam ca suntem pe 4.
Deci inca eram in cursa. Nu stam mult ca stam degeaba, desi la urcare eram un pic mai putin entuziasti, acum parca prinsesem din nou avant.
Pana jos ajungem ambele echipe si plecam primii in urcare spre CP7 Saua Voiv., insa desi ajungem sus primii, avem iar probleme de orientare si ne ajung din nou “FATA BABEI SI NOI DOI”.
Trecem si de CP7 si ne indreptam spre CP8 Saua Negoiu. Aici suntem din nou primii, se pare ca echipa 2 s-a oprit undeva.
Plecam iar entuziasmati, urma sa avem o coborare pana in CP9 unde schimbam iar pe bicicleta.
Teoretic coboram un pic si apoi tb sa dam in poteca care apoi dadea in drum forestier. Practic nu am gasit nimic decat o vale si un rau care cobora la vale, si am stat destul de mult sa ne hotaram sa urmam echipele care tot coborau prin albia raului. Intr-un final, ne hotaram si plecam si noi dupa restul.
Am mers la inceput mai pe pietre, dar dupa ce dadeai de 2-3 ori prin apa nu mai conta … mergeai ca Voda prin loboboda ( considerand ca loboda era in apa :-p ).
Intr-un final dupa o mica escalada, am dat intr-un drum care parea sa fie drumul forestier de pe harta.

Drumul cel mai lung

In acest moment era 2 noaptea, eram epuizati, eram in cursa de 36 de ore fara somn pe un drum care parea fara capat.
Sergiu deja o ducea foarte rau cu talpile, mergea incet si incerca sa nu se opreasca. Cu toti eram epuizati si abia mai reuseam sa schimbam o vorba.
Eu aveam momente cand atipeam cate 2 secunde in timp ce mergeam, incepusem sa ma tin treaz facand diverse chestii, schimbam betele in mana, imi scoteam sapca, orice ca sa nu adorm. La un moment dat nici asta nu mai tinea, asa ca am trecut pe strategia 2: mergeam mai repede apoi atipeam in fund undeva vreo 2 min, si apoi mergeam sa ii ajung pe baieti, si de la capat.
La un anumit moment dat imaginatia lucra sa ma tina in priza si optimist intr-un fel, mi se parea ca se aud voci in departare, de cateva ori mi s-a parut ca vad frontale.
Incepuse sa mi se para cunoscut drumul, ma tot incurajam ca la urmatoare curba e CP-ul.
Am avut si parte de o alarma falsa cand chiar erau niste lumini, insa erau unii de la o exploatare .
Cand intradevar am ajuns in CP, initial nu vroiam sa ma entuziasmez, daca nu era. Odata ajunsi eram aproape prea obosit sa ma mai bucur. Era ora 4.

Echipa Getica 2/4

Din pacate pe drum s-a luat o decizie, Sergiu si Dan urmau sa se opreasca in CP, eu si Alina am decis sa continuam. Asa ca nu ne mai grabeam si cum primisem ajutorul unei echipe cu un cort. Ne-am ingramadit toti patru in el in ideea ca la 6 ne trezim. Din pacate eu am dormit un pic mai mult asa ca abia la 8 am plecat.
Eram deja mult mai bine, trecuse oboseala si parca noaptea trecuta era deja un cosmar urat. Plecam cu gandul sa prindem tiroliana inainte de 9 seara.
Coboram repede pana in DN, aproape ca ne miram cat am urcat cu o seara inainte. Inainte de a ajunge in ajunge in CP 10, ne oprim la un magazin si imi cumpar un ness si o cola. Ma gandeam ca o sa revina moleseala si sa fiu pregatit . Din pacate nu am avut parte de ea pentru ca se pare ca nu se amesteca prea bine cand cola are mult acid si am facut un pic de fantana arteziana cand am incercat sa desfac amestecul )
Ajungem si in varful Fancel, unde facem o mica pauza si coboram spre zona cu fragute. Inca mai erau. De data asta se opreste si Alina sa mai manance.
Coboram apoi spre Cp12 Valea Sirod. Coborare care ne-a luat vreo 2 ore si ne tot minunam cat am putut sa urcam cu o zi inainte. Acum ne plictiseam aproape la coborare.
In CP aflam ca echipa de pe 3 a rasuflat usurata cand a aflat ca am abandonat.
Acum putem sa dormim si noi vreo 2 ore )
Inca credeam ca suntem in timp pentru tiroliana, dar cand am ajuns la CP13 la 8 seara mi-am dat seama ca mai avem inca unul. Am zis ca tragem sa ajungem in timp, daca nu ii dam spre baza.
Din pacate in graba noastra trecem de o curba pe care tb sa o luam, insa ne uitam pe harta si vedem ca putem sa o taiem pe o alta undeva mai jos. Asa ca hotaram sa mergem spre ea.
Dupa ce reusim sa gasim drumul si mergem un pic pe el … incepe sa dea semne ca se infunda. Intrebam un cioban care ne spune ca este un drum peste deal care merge Iliesi dar e rau tare.
Cat de rau poate sa fie, hai pe el.
Am mers oleaca pe el, insa la un moment dat se lasa noaptea si nu prea mai vedeam drumul ( relativ spus defapt ne luam dupa iarba calcata de carute si masini). Asa ca o mica pauza se prelungeste intr-o noapte de bivuac in folie de transfer. A fost fain, ne-am si odihnit, am testat si cum e in folie ( e mai rezistenta decat credeam, si tine oleaca caldura ).
Dimineata la 7.30-8 ne trezim si o luam spre baza, ne dam seama ca suntem in dreapta traseului si nu o sa iesim la tiroliana, dar nu mai conta, vroiam sa terminam.
In 2 ore suntem in baza.
Am terminat.
Timp Final:67h, si tot pe #4 am ramas )

Cursa cu obstacole pana la nunta

Din pacate nu am prea mult timp la dispozitie sa stau la relaxare. Trebuie sa ajung in Bacau la nunta unui verisor. Am incercat sa o evit, dar e musai )
Asa ca apelez la Daniel Musat pentru transport pana in Sovata Bai ca sa iau un autobuz pana in Roman si de acolo urma sa iau un tren. Din pacate autobuzul e plin si nici la roata de rezerva nu vrea sa ma ia.
Daniel se ofera sa ma duca pana in Gheorghieni si sa incercam un tren de acolo, insa nici aici nu gasim nimic rezonabil. Profit de disponibilitatea lui Daniel sa ma duca pana la Lacul Rosu unde sa iau un autobuz pana la Piatra Neamt.
Ajungem acolo, si ma interesez ca am unul la 4, numai bine avem timp sa stam sa mancam un mic ca tot romanul. La 4 fara 10 ne punem frumos si asteptam autobuzul, care insa se lasa asteptat. La 4.30 primesc vestea ca exista posibilitatea sa se fi stricat.
Din fericire, Oana ma salveaza, un prieten al ei trece prin Lacul Rosu si merge spre Moinesti si poate sa ma duca el. La 22 eram in Bacau unde dupa un dus rapid, ma prezint in alergare la nunta:)

Concluzii

Anul asta am simtit cu adevarat o experienta de Carpathian Adventure, a fost intradevar un challenge sa il terminam. A fost si una din cele mai obositoare fizic si psihic ture pe care am facut-o vreodata.
Insa pot sa spun ca intr-un fel masochist mi-a placut.

Felicitari !!

– Alina pentru ca ai avut curajul sa te incumeti la aceasta cursa si mai ales pentru ca ai terminat-o.
– Grind pentru inca o victorie bine meritata
– Aconcagua pentru o cursa frumoasa si o pozitie foarte buna ( locul 2 la amatori )
– Getica pentru cursa frumoasa pe care am facut-o pana in CP9

Multumesc !!

lui Daniel Musat, Oana si George Ciubotaru pentru ajutorul cu transportul pana in Bacau.

Ce am invatat

– trebuie sa invat neaparat orientarea cu harta si busola, poti salva ore pretioase
– cum se comporta corpul meu la epuizare, si ca si atunci cand crezi ca nu mai ai deloc baterie, tot mai poti merge 10-20 km
– folia de supravietuire chiar tine cald, cel putin vara ) si este destul de rezistenta