În ultimii doi ani o dată cu creşterea numărului de alergători şi biciclişti a crescut automat şi numărul de concursuri de masă, un lucru care nu poate fi decât îmbucurător. O dată cu ele am observat şi câteva discuţii legate de premii, mai ales cele în bani de la aceste concursuri. Din punctul meu de vedere, la concursurile de masă, pentru amatori, la categoriile de vârstă, nu ar trebui acordate premii în bani.
Acum sper ca înainte să îmi săriţi în cap să aveţi puţină răbdare să citiţi măcar argumentele mele până la capăt. Cred că nebunia cu premii în bani la categorii de vârstă a plecat de la o concurenţă înţeleasă puţin greşit între concursurile din ce în ce mai multe în calendarul naţional.
Sportul de masă ar trebui să susţină sportul de performanţă
Asta atât că prin crearea unei baze de selecţie, prin crearea unui interes pentru sport care automat atrage anumite fonduri în sportul respectiv, dar şi prin concursurile de amatori. Aici mă refer la faptul că personal dacă ar fi să am buget pentru premii în bani le-aş oferi doar pentru primii 3-5-7 sau cât se poate la Open Masculin şi la Open Feminin. Asta pentru că acolo sunt deobicei sportivi de performanţă care teoretic din asta trăiesc, din sport şi din participările la concursuri. Nici la noi, dar nici în alte ţări statul, federaţia nu le oferă salarii prea mari sportivilor. Cel mult se oferă cantonamente, cazare, baze de antrenament, echipament şi eventual o mică indemnizaţie.
Premiile în bani ajută la diferenţierea categoriei elite
Dacă ar fi să faci o categorie elite la care să oferi premii în bani şi la categoriile de amatori să nu oferi, cu siguranţă sportivii profesionişti s-ar duce acolo, rezolvând astfel toată discuţia cu sportivii profesionişti care “iau” locurile celor amatori la concursurile de masă.
Sportivii amatori sunt sportivi amatori
Din punctul meu de vedere diferenţa între un sportiv amator şi unul profesionist este faptul că cel din urmă doreşte să îşi câştige existenţa din sport. Cu siguranţă sunt sportivi amatori care sunt foarte competitivi şi pot concura cot la cot cu unii profesionişti. În aceste cazuri sportivul amator poate să se înscrie la categoria elite şi să îşi încerce forţele cu ei pentru a câştiga premiile în bani. Mi se pare un pic trist în momentul în care doreşti să primeşti premii în bani la categorii de vârstă destul de înaintate în condițiile în care sunt poate 5-6-10 oameni în categoria respectivă.
Concursurile de masă au ca obiectiv masa și promovarea sportului
La podium, chiar şi la concursurile la care exista categorii de vârstă, concurează un număr destul de mic din numărul total de concurenţi ai unui concurs. Eu ca şi organizator prefer uneori să redirecţionez valoarea premiilor în bani către restul cheltuielilor pentru o experiență mai frumoasă a tuturor concurenţilor. Spre exemplu, în loc să ofer nişte premii în bani, pun banii respectivi la fondul de medalii şi ofer tuturor concurenţilor medalii mai frumoase sau un alt suvenir drăguț.
Premiile în bani crează o concurenţă nedorită
Cel puţin din punctul meu de vedere. Concursurile de amatori ar trebui să fie prilej de bucurie pentru fiecare participant, un eveniment la care să ne bucurăm împreună de sportul pe care îl practicăm şi reuşita fiecăruia de a termina evenimentul, mai ales dacă e vorba de timpul sau poziţia sperată. Acest lucru este de multe ori umbrit în momentul în care introduci premii în bani, mai ales la categoriile celor născuţi mai devreme. Din păcate, nu de puţine ori am văzut la evenimente sportive, comportamente deloc sportive din partea unor concurenţi care se băteau pentru un loc 3. Uneori poate chiar pentru 50 de lei, iar comportamentul lor era foarte urât deranjând nu doar concurentul direct, dar şi pe ceilalţi participanţi.
Un soi de concluzie
Toate punctele de vedere de mai sus sunt păreri personale şi nu spun acum că nu sunt şi argumente pro premii în bani. Însă analizând toate argumentele pro şi contra care le-am găsit, eu personal sunt pentru premii în bani doar pentru categoria Open sau Elite, aceasta fiind şi situaţia la concursurile mari din străinătate, asta dacă ar fi să ne inspirăm şi de la alţii.
Ultimul motiv expus de tine mi se pare cel mai relevant si important. Miza reala nu face altceva decat sa rapeasca evenimentului atmosfera de camaraderie si fair play, pentru ca din pacate premiile au obiceiul sa scoata ce e mai rau din unele persoane, stricand astfel experienta si pentru ceilalti.
Exista si la concursurile noastre (tir cu arcul, pentru cititori) oameni pentru care victoria conteaza mai mult decat buna intelegere si spiritul de sportivitate, pana intr-acolo incat saboteaza voit concurenti cu care de altfel sunt prieteni. Si aici vorbesc de concursuri normale, fara nici o miza. Atunci cand concursurile sunt cu premii reale, mai mult decat o diploma si o medalie ieftina, atmosfera se agraveaza pana intr-acolo incat iti lasa un gust amar.
Din motivul asta, si din nici unul altul la fel de tare, personal as evita premiile in bani pentru amatori. Macar profesionistii (sau diviziile avansate, sau cum o fi la voi la alergare) cunosc situatia si isi asuma riscul unei experiente neplacute din cauza lipsei de fair play. Sa lasam macar amatorii sa se bucure de sport de dragul sportului.
Perfect de acord!
sunt multe probleme expuse aici.
1. nu cred ca banii scot chiar ce e mai rau in oameni… atat timp cat exista criterii de performanta. si locuri unde sa pui mana pe “indici” ca sa stabilesti valoarea performantei… sunt destule. traseele ar trebui sa aiba distantele cat de cat apropiate de valorile deja cuantificate in tabele. una e sa alergi maratonul in 3 ore cand ai 70 de ani si alta sa-l alergi in 2.30 la 25 de ani. 2.30 pare a fi un timp frumos… dar e alergare-in-curtea-scolii pe langa cele 3 ore ale celui de 70 de ani (sunt sigur ca ati inteles ideea). o fi mai complicat de evaluat, dar cu tabelele la vedere toata lumea va lua MAI IN SERIOS atat concursul, cat si performanta altcuiva. si se va rasfrange pozitiv asupra mentalitatii: – Mai traiesc doar 4 de varsta lui, era normal sa prinda un loc pe podium! (dragilor, nu i-a rugat nimeni pe ceilalti sa moara!)
2. ultra-concursurile or fi interesante la testat limitele… dar Dean Karnazes n-a luat vreo medalie vreodata… e un freak genetic (si va zice asta un gagiu care apreciaza genetica la reala ei valoare in lumea noastra). vorbiti de categoria ELITE… nesocotind cuantificari ale performantelor oferite de organizatiile MONDIALE care le stabilesc, si punand in discutie indivizi care n-au nici o treaba cu performanta reala… un pic antrenati si tineri (ca asta e sansa lor anii astia). nu e deloc normal.. hai sa vorbeasca cifrele… totusi. deja-s stabilite de echipe de cercetare si medici care cu TREABA ASTA se ocupa.
3. concursurile pe distante scurte… sunt la fel de benefice. daca nu cumva MULT MAI benefice celor care participa. doar nu vi la concurs ca sa te antrenezi, vi ca sa testezi cum te-ai antrenat deja. pai, nu? de ce sunt ocolite distantele scurte? dar concursurile de aruncari neclasice? de ce se incurajeaza doar genele care ti-au oferit O CARACTERISTICA… cred ca oamenii merita mai mult. putem spune ca alergarea iti modeleaza corpul intr-un anumit fel… da’ sa fim seriosi acum… cine prefera alergatoare fusiforme sau barbati ascetici – in viata de zi cu zi? imi pare rau ca nu pot creiona in acest spatiu stramt aceasta din urma idee.
Nu stiu daca am inteles eu bine, dar tu propui ca nivelul premiilor sa fie in functie de timpul scos la eveniment si cum se raporteaza el la tabelele de performanta globale sau nationale si nu locul efectiv obtinut in concurs?
exact, pe categorii de varsta. printre cei batrani pot fi performeri de nivel mondial. avem un exemplu cu Elena Pagu. dumneaei e CAMPIOANA MONDIALA (deci, la Campionatul Mondial, dar are cam 85 de ani, mea culpa ca nu-s extrem de sigur) da’ n-am citit pe undeva ca a castigat vreun cros, desi e campioana atat la 5 km alergare, cats i la 5 km mars.
repet… e doar un exemplu – ca-s sigur ca ati prins deja toata ideea.
pai… e frumos sa se bucure de mediatizare un neica nimeni care nu prinde nici macar top 1000 mondial si o doamna cu care ar trebui sa ne mandrim… pana pleznim… sa fie uitata?
PS: relevant http://i.imgur.com/kOdCqTE.jpg
pare Ok ce spui… Dar despre cadouri, obiecte sau vouchere de la sponsori ce ai de spus? Ca pana la urma si astea tot intr-o suma de bani se traduc… ”nu de puţine ori am văzut la evenimente sportive, comportamente deloc sportive din partea unor concurenţi care se băteau pentru un loc 3. Uneori poate chiar pentru 50 de lei” Atata timp cat nu s-au batut in pumni… nu ai de unde sa stii ca nu alergau decat dupa un loc mai bun in clasament sau pur si simplu se luptau cu secundele… 🙂
Ai dreptate Liviu, sunt persoane care fac asta si pentru o poziție in clasament. Cred totuși ca bani scot la iveala si mai tare acest comportament. Stiu personal două astfel de cazuri cand persoana la final vocifera ca a pierdut cei X ron chiar dacă premiul continea si premii in obiecte.
Parerea mea la sporturile de aduranta..e sa te bucuri de cursa, cu acest prilej poti socializa, lega noi prietenii,
Singurul target pe care trebuie sa-l aiba un amator,si eu in speta, este sa-si bata vechiul timp, sa evolueze inca putin…
App. de premii, cadouri, eu am castigat dupa un an de munca..alergatura un ceas de alergare (fr. gps), si o pereche de sosete de compresie…si am fost super incantat, entuziasmat de premiu. N-am alergat special pt. premiul `x`, ,am vazut concursul..si le-am dat o poza cu mine, din antrenamente..
Deh munca, efortul va fii candva rasplatit!
O zi excelenta!
Intradevar cursele ar trebui sa fie un prilej de bucurie si cred ca acest lucru se poate extinde si la cursele mai scurte, nu doar la cele de anduranta.
Spor in contiuare!
clar anti-bani. e de-ajuns faptul ca oricum exista nevoia umana de a iesi primul… daca mai pui in joc si banii, iese la suprafata ce e mai rau din noi…
chiar am fost de curand la un cros si un tip s-a bagat langa linia de start (desi organizatorii ne-au rugat sa ii lasam pe cei mai in varsta sa stea in prima pozitie). dar cel mai mult m-a dezgustat modul cum a gestionat “infrangerea” (nu a iesit in primii zece): era cam prea “interesat” si deranjat de faptul ca nush care iesira pe primele pozitii. adica deja is unii ultracompetitivi si “sore losers”, daca mai introduci in ecuatie si bani, se duce naibii tot spiritul sportiv…
treaba cu pro/contra bani cred ca se poarte margini la intelegerea termenului de “competitivitate”. dupa umila mea parere, e un mare atu la alergat (fata de sporturile de echipa, spre ex) faptul ca esti, in prima instanta, tu cu liniile de plecare+sosire+deshidratarea+durerile de muschi (ceilalti concurenti sunt cumva intamplator pe langa tine, nu ar trebui sa te priveasca prea mult traseul lor). asta in comparatie cu sporturile de echipa, unde te lupti cu un adversar caruia trebuie sa ii pui mereu bete in roate, sa ii dejoci planurile, sa aplici strategii de atac si de aparare, totul fiind de fapt o “lupta”.
alergatul ar trebui (macar la amatori) sa se axeze pe nevoia fiecaruia de autodepasire. avem atatea si atatea praguri psihice si fizice de depasit (si care tin strict de noi), incat nu vad rostul de a incerca sa ne “luptam” cu ceilalti. mereu vor exista unii mai buni ca noi si altii mai slabi ca noi. asa ca ne ramane doar sa ne autodepasim (si asta e oricum mare lucru!)…
la amatori chiar sunt suficiente satisfactiile “clasice” si inocente (de genul adrenalina+endorfine si deci fericire, medalii, tricourile, pozele cu care te poti mandri la neamuri/prieteni, mandria ca ai terminat nush ce ultramaraton pe care nu visai vreodata ca il vei termina pe picioare samd), deci nu mai e nevoie si de bani…
Buna Cosmin,
Imi pare rau ca ai avut parte de experiente cu genul de oameni de la care a plecat cumva discutia aceasta.
Felicitari insa pentru punctul de vedere cu care sunt intru totul de accord. Trebuie sa ne focusam in primul rand pe autodepasire!
Dacă aș organiza un concurs de masă, regulile ar fi:
1) Înscriere Elită + Amatori, cu înscrierea în oricare din categorii la libera alegere a fiecăruia
2) Premii consistente pentru primii clasați la Elită, pe o curbă care să tindă la zero (ex: 1500, 1200, 1000, 800, 600, 500, 400, 300, 200, 100). Alegerea numărului de premianți se va face în funcție de buget, dar și de numărul de sportivi pe care îi vrem înscriși la Elită. Dacă voi premia doar primii trei clasați, se vor înscrie puțini, dacă voi premia primii 10, numărul de înscriși va fi probabil triplu.
3) Premierea pe categorii de vârstă la Amatori. Premiile: un buchet de flori.
Aș mai adăuga două aspecte fără legătură directă cu subiectul:
A) Traducerea cuvântului englezesc elite este elită, care în română, ca și în engleză, are sensul de grup fruntaș, de valoare! Prea des calchierea din engleză ne ia mințile. Nu are sens să-i numim pe acești participanți, care formează grupul valoros al concursului, la plural: elite! Că doar nu fiecare din ei este o elită, ci toți împreună formează elita.
B) Aș prefera un concurs fără medalie de finalizant și cu taxă de participare mai redusă. Motivele:
1) Inflația de medalii reduce valoarea medaliei, în orice fel am cuantifica această valoare.
2) Medalia primită ca finalizant al unui concurs (nu ca premiant!) e practic plătită din propriul buzunar, pentru că de obicei aproape toți participanții (cam 90%) ajung la sosire.
@felixprvan:disqus
Pe aceeasi idee as merge si eu .. premii cat mai multe la categoria Elita. De mentionat ca as imparti totusi in doua: Barbati si Femei.
La prima mentiune, am retinut si o sa incerc sa folosesc varianta corecta 🙂
Foarte interesanta a doua mentiune si ar merita discutata. Cred totusi ca trebuie sa luam in vedere cel putin trei aspecte:
– faptul ca pentru competitiile de masa medalia atrage amatori ceea ce este un lucru bun
– pentru cei care participa des la competitii, medalia a devenit un soi de suvenir de la eveniment
– exista totusi competitii unde medalia de finisher inseamna ceva, vezi marathon 7500 sau ironman oradea.
Oare ce ar atrage mai mulți amatori: medalia sau taxa de participare mai redusă?
eu cred ca medalia va ramane in topul preferintelor participantilor
In urma mai multor sondaje ale concurentilor post eveniment va pot spune ca aproape 85 pana la 90% dintre concurenti apreciaza medalia si isi doresc o medalie frumoasa la un eveniment chiar daca implica costuri un pic mai mari.
Am avut tentative de concursuri in care am incercat medalii mai simple si mai mici ca si cost care nu au fost bine primite.
Sotia mea participa la concursuri ca amator, iar medalia de finisher e una din marile bucurii de la concurs. Setul de medalii adunat pana acum o ajuta sa se motiveze, fiecare medalie in parte reprezentand confirmarea muncii depuse. Uneori se uita la ele si isi aminteste de fiecare concurs in parte cu drag. Probabil ca atunci cand aduni zeci de medalii incep sa isi piarda valoarea, dar pentru amatori sunt o bucurie. Personal nu as renunta la ele, ba chiar ma gandeam sa abordez subiectul si cu organizatorii concursurilor de arc, sa preia ideea de la concursurile de bike si alergat.
Doar o observatie tehnica: Dincolo de impresia psihologica si mediatica de moment, care e de fapt in esenta diferenta intre premiu in bani si premiu in bunuri, ex. o piesa valoroasa de bicicleta sau de echipament? Sunt destui care nu primesc un plic cu 500 de lei, ci o piesa sau accesoriu in valoare de 500 lei, pe care a doua zi dupa concurs sau chiar in aceeasi zi o pun la vanzare si iau o suma egala sau apropiata… incat diferenta sunt poate cateva procente la suma si cateva zile sau saptamani ref. momentul cand le intra in buzunar sau in contul bancar suma respectiva.
cunosc foarte multi profesionisti care au ajuns sa aiba de vanzare vrei 3 biciclete cu o valoare de circa 5-700 ron pe care nu le cumpara nimeni, vreo 5 vouchere de spa care nu le folosesc si nici nu le cumpara nimeni (eu personal am incercat sa vad un voucher pentru unul dintre ei fara succes). Asa ca o spun in cunostinta de cauza: premiile nu se vad, decat daca sunt intr-adevar valoare sau lasi foarte mult la pret din valoarea bunului. Iar bunurile primite ca premii nu-i ajuta pe profesionisti care nu se pot transforma nici in vanzatori 🙂 adica, eu cred ca merita mai mult respect decat sa-i spun, vinde tu produsul asta si intr-o saptamana iti iei banii
Buna Radu,
Intradevar premiile in bani pot avea o valoare de cumparare destul de mare. Eu sincer privest discutia si argumentele luand in calcul si pozitia de organizator. Premiile in produse sunt in general primite ca si sponsorizare pe cand premiile in bani implica un efort direct din bugetul evenimentului. Intrebarea devine astfel, este acest efort meritat si are el un efect pozitiv in ce priveste experienta participantilor si promovarea sportului ?
Consider ca premiile in bani au un rol important in motivarea concurentilor care sunt in “zona”, atat in pregatire cat si in timpul cursei. De exemplu si la jocurile online este o diferenta mare de “skill” intre jocurile in care se joaca pe puncte si cele la care se joaca pe o suma mica de bani. Insa ma gandeam ca pentru majoritatea concurentilor “dezamagirea” de a nu termina in bani nu contribuie (sau nu ar trebui!) la un comportament nesportiv. Ar putea de exemplu 50 de lei sa faca diferenta intre a sesiza sau nu o greseala in clasament (in defavoarea concurentului), sau sa-l determine pe cineva sa scurteze traseul unde sunt sanse minime de a fi descoperit?
Intr-adevar, persoanele nascute mai devreme ar trebui sa se bucure in primul rand de atmosfera competitiei, de faptul ca sunt mai in forma decat multi tineri, insa nu cred ca s-ar supara sa mai prinda din cand in cand si un premiu in bani (evntual adjustat dupa competitivitatea la categoria respectiva), ca in vremea “tineretii” 🙂
Mihai P
Cu siguranta majoritatea concurentilor nu au acest comportament nesportiv. In aceasi masura cred ca 90% dintre concurenti nu s-ar supara sa prinda un premiu in bani.
Totusi la fel cum spuneam si intr-un comentariu mai jos premiile in bani implica un efort considerabil din partea organizatorilor si intrebarea se pune daca el este justificat. Avand in vedere ca scopul, cel putin la concursurile in care am fost implicat este de a promova in primul rand sportul de masa, ajuta aceste premii in bani in aceasta directie? Faptul ca sunt premii in bani conving mai multe persoane sa participe si sa continue alergarea sau se pot folosi aceei bani intr-un mod mai eficient pentru acelasi scop?
Salutare! Vorbesc din punctul de vedere al unui fost sedentar care nu facea altceva decat sa vina acasa de la serviciu, sa manance si sa stea pe calculator. Incepusem sa iau kilograme in plus (la 172cm aveam 78kg), oboseam imediat ce urcam cateva trepte si la un moment dat am auzit de crosul loteriei nationale cu premii in masini, tv-uri etc. ceea ce m-a incantat si m-a facut sa visez cu ochii deschisi. Asadar, am iesit in parc si am inceput sa alerg. Insa, performantele se lasau asteptate (cum de altfel era si normal), mai aveam aprox. o luna pana la cros si asta m-a demotivat, asa ca la un moment dat am renuntat. Asta se intampla anul trecut, intre timp am mai citit si eu cate ceva despre alergari si anul acesta, in aprilie, am reluat antrenamentul, mai motivat ca niciodata. Am sa particip la acel cros si la altele si, da, am sa alerg dupa un premiu, nu imi este jena sa recunosc, insa acesta este motivul pt care am iesit din casa si am inceput sa slabesc. Sunt totusi realist in ceea ce priveste castigarea primelor locuri, dar pot sa visez, daca nu acum atunci la anul si tot asa, important este sa raman in “parc”. Concluzia : pe mine premiile de la astfel de evenimente m-au ajutat si ma motiveaza sa am o viata activa, cu siguranta mai sunt si altii ca mine. Numai bine!
Ma bucur Dan ca te-au ajuta sa mentii o viata activa 🙂
Intrebarea este daca te-au motivat premiile in bani .. sau era important ca primeai un premiul?
Discutia fiind mai mult axata pe premiile in bani.