Cred ca multi dintre cei care au drum prin sectorul 1 au observat prin trafic o cargobicicleta verde. Daca nu stiati ea este parte din proiectul Recicleta al asociatiei ViitorPlus. Unul din putinele proiecte de reciclare cu adevarat neutre ca amprenta de carbon din Romania, care are ca scop colectarea deşeurilor de hârtie din birouri spre a fi reciclate. Proiectul a fost extins si pentru anumite scari de bloc din sectorul 1 cu ajutorul Provident, iar acum numarul lor se mareste.
Astfel, pe data de 15 iunie, între orele 10:00-19:00, ViitorPlus și Provident vor organiza, în Parcul Circului, un eveniment, în cadrul căruia participanții vor putea primi informații despre colectarea separată a hârtiei și metodele de înscriere a scărilor de bloc în acest program. În cadrul acestui eveniment, copiii și adulții vor putea învăța, prin jocuri interactive, despre reciclare.
“Problema protecției mediului înconjurător devine din ce în ce mai importantă atât pentru mediul de afaceri cât și pentru autorități, ONG-uri, mass-media și cetățeni. Însă în România, una dintre cele mai importante probleme o reprezintă lipsa unui sistem de colectare selectivă aproape de cetățean (infrastructura necesară) și, pentru a închide bucla, a unui proces de descurajare a comportamentului iresponsabil”
a declarat Romina Roșu, CSR Coordinator al Provident Financial România.
Cu această ocazie “Recicleta – ECOmunitatea ta!” se extinde în alte 25 de scări de bloc. Procesul de înscriere este încă deschis, alte cinci scări de bloc din zona Bucur Obor se mai pot alătura programului.
În 2012 au fost reciclate peste cinci tone de hârtie din 33 de scări de bloc din zona Bucur Obor a capitalei, fiecare tonă reciclată salvând de la tăiere 17 arbori maturi.
„Felicitări pentru ceea ce faceți! Majoritatea oamenilor au, câteodată, idei bune și frumoase. Din păcate, ele nu ajung să fie puse în practică deoarece ar fi nevoie de “cineva” care să aibă inițiativă și perseverență, pentru ca ideile să prindă contur. Vă mulțumim pentru că sunteți “cineva”. Acei “cineva” de care avem, cu toții, nevoie. Acțiunea voastră este laudabilă și noi apreciem munca și efortul pe care-l depuneți”
a declarat președinte Asociației de Proprietari Bloc 9, Str. Mașina de Pâine 22A, Sector 2.
Transportul deşeurilor de hârtie se face cu cargo-triciclete, care nu poluează aerul, şi sunt conduse de persoane cu probleme sociale cărora li se oferă, prin acest program, șansa de a lucra în condiții legale și decente.
În România, doar 1% dintre deşeurile municipale sunt colectate în vederea reciclării, deşi ţinta Uniunii Europene este de 50% până în 2020, în timp ce Germania înregistrează rate de colectare de 45%, Belgia – 40% sau Slovenia – 39% .
Încă e subdezvoltată Recicleta.Să gândească un proiect pilot să instaleze recipiente pentru hârtii pentru orice scară de bloc.