Triathlon Challenge Mamaia 2012

Sâmbăta trecută am participat Triathlon Challenge Mamaia 2012 în echipa BT1 împreună cu Ana Maria Notingher (înot) şi Dragoş Rouă (alergare). Din păcate, băieţii de la smartatletic au avut ghinion cu vremea aşa că a fost defapt un duatlon, norocul alergătorilor :-p. Aşa că am făcut prima parte de alergare şi bicicleta.

Vineri am umblat de dimineaţă până am reuşit să îmi pregătesc cât de cât bicicleta. Am plecat împreună cu Marius Dobrescu din Bucureşti şi pe drum privind norii negri (la un moment dat undeva în zare ziceai că e un început de tornadă :))) ne încurajam reciproc: aşa a zis că va fi vineri, dar mâine să vezi ce soare şi vreme faină o să fie.

Sâmbătă dimineaţă m-am uitat pe geam şi mă tot gândeam: cu ce dracu să mă îmbrac?. Soluţia a fost simplă: am plecat împreună cu Marian pe bicicletă şi am testat vremea. Pe drum m-am gândit la tot felul de combinaţii (parcă eram un piţiponc înainte de bal) şi când m-am decis într-un final, primesc vestea: nu se mai ţine înotul şi s-a amânat startul cu o oră.
Facem repede o mică şedinţă de echipă şi ţinând cont de targetul nostru (să batem echipa lui Marian :-p) hotărâm să fac eu prima parte de alergare.

3 .. 2 .. 1 .. START

Încerc eu să mă bag la start în prima linie, însă ca deobicei în momentul startului mă trezesc în linia 2-3 :-p. Nu îi băi, trag mai tare primii 200m şi ajung grupul fruntaş. Apoi uşor, uşor încep să cresc şi să mă apropii de primii doi: Daniel Attila şi Cristian Lutic. Cristi e în faţă şi Daniel rămâne un pic în urmă. Reuşesc să îl depăşesc pe Daniel însă cum trec de el, creşte şi el ritmul şi se “agaţă” de mine. Aşa că ultimii 500m ne tot fugărim unul pe altul, ba accelerez eu doi paşi, ba creşte el şi intrăm împreună în tranziţie.

Tranziţia mi s-a părut că am făcut-o destul de rapid, însă ţinând cont de faptul că am ieşit cred al 5-lea deşi am intrat al doilea, mi-am dat seama că m-am cam mocăit.

Bicicletă

Deşi am tras cam tare la alergat, nu credeam că o plec greu la bicicletă. Însă când am plecat, am început să trag cred că un pic cam tare. Din prostie nu îmi setasem Garmin-ul să arate viteza curentă şi vedeam doar viteză medie şi alte bălării inutile.
După primul km pe biclă, stomacul meu s-a răzvrătit şi vroia să iasă la plimbare :-p. În prostia mea nu aveam nici un bidon de apă cu mine. Nu montasem un suport de bidon şi am spus că la cursa asta scurtă nu o să am nevoie. Din fericire, mâncasem devreme de dimineaţă şi tot ce se întorcea înapoi era gustul de cappuccino pe care l-am băut aşteptând startul :-p.

Am încetinit un pic şi în 2-3km mi-a trecut greaţa, aşa că nu mai aveam nici o scuză să nu dau drumul la pedale :-p. Am început să dau cu spor şi să încerc să menţin media (dacă asta era tot ce vedeam) undeva aproape de 32-33km. Erau foarte enervante schimbările bruşte de direcţie ale vântului, era să iau chiar un gard de jandarmerie în braţe :-p.

Alergare

Termin bicicleta şi îi predau ştafeta lui Dragos. Eu mă întorc în tranziţie, îmi las bicicleta, îmi schimb încălţările şi plec să îl prind pe Dragos. Vroiam să alerg cu el, să îl încurajez şi făceam şi eu într-un fel tot concursul :D. Bineînteles că scopul era să îl motivez destul încât să nu ne prindă ştafeta lui Marian.

Dragoş a alergat foarte bine prima tură, chiar un pic cam repede. Motiv pentru care în a doua tură a încetinit un pic.
Pe ultima lungime către finish l-am văzut pe Ionut Bosioc (alergătorul din echipa lui Marian) şi am încercat să îl conving pe Dragoş să sprintăm un pic spre finish, el nu se simţea în stare, însă când a văzut linia de finish a luat-o la goană :D.

Am terminat undeva la 1h şi 18 minute, pe locul 2 la ştafete bloggeri!
Felicitări Ana-Maria si Dragoş!!!

Concluzii

A fost o experienţa foarte faină şi mi-am dat seamă că îmi place mult bicicleta de şosea! Gata, m-am decis să fac un triatlon în primăvară, mă fac eu mare şi învăţ să înot cum trebuie. Defapt încep de acum, aşa că am plecat la înot :-p

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.