Iron Feet – competitie prototip

Mai sunt câteva zile, vreo 18 mai exact, până la startul ultramaratonului TransMaraton. Ca să nu mă plictisesc la toamnă, m-am tot gândit să lansez la apă o idee la care m-am tot gândit: un concurs de Vertical Race. M-am gândit şi la o denumire: Iron Feet.

Ce este un concurs de Vertical Race?

Sunt concursuri în care urci o diferenţă de nivel de undeva între 600 şi 1000m, într-o distanţă scurtă (undeva până în 3km), rezultând un profil foarte abrupt. În România există o singură cursă de vertical Race: Postavaru Night.

Ce va fi inedit la acest concurs?

Va fi o competiţie care va încuraja performanţa prin timpul limită. Acesta va fi calculat şi updatat în fiecare an după următoarele reguli:
– la prima ediţie va exista un timp limită estimat după ediţia beta
– timpul limită se stabileşte separat pentru băieţi şi fete
– timpul limită pentru ediţiile următoare se va stabili după timpul primilor 40% care au terminat cursa
– dacă la o ediţie timpul primilor 40% este mai mare decât timpul limită anterior acesta se păstrează.

Cei care nu se încadrează în timpul limită nu primesc medalie şi tricou de finisher.

Propunere de traseu


Hike route 1742019 – powered by Wandermap 

Variante de cursă

Că să facem lucrurile şi mai interesante pentru cei de cursă lungă m-am gândit şi la următoarele variante:
– O singură urcare (1.9km cu 530m diferenţa de nivel)
– 5 urcări (2650m echivalentul Huayna Picchu)
– 11 urcări (5830m echivalentul Kilimanjaro)
– 17 urcări (9010m peste cel mai înalt munte: Everest)

Ediţia Beta

Prima ediţie a acestui concurs va avea loc anul viitor. Nu am stabilit încă o dată, însă până atunci aş vrea să facem o “alergare de grup” pe o singură urcare
, în weekendul 20-21 octombrie, pentru a stabili timpul limită pentru prima ediţie.

Invitaţie la discuţii

– Ce părere aveţi de ideea concursului?
– La ce probă aţi participa?
– Va tentează să veniţi la ediţia beta?

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

10 Comments

  1. Foarte tare ideea, imi place ca intotdeauna vii cu lucruri noi. Se vede ca motivul creativitatii pe care o emani atat in articole dar cat si in ideile de curse pe care le organizezi se datoreaza pasiunii pentru alergat. Felicitari! Sper sa ai cat mai multi participanti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.