| Event: | Carpathian Adventure | Data: | 12-16 August 2009 |
| Locatie: | Munţii Făgăraşului şi Cindrel / Romania | Probe: | trekking, mountain bike, plutărit, tiroliana, rapel |
| Timp: | 31h 35m | Pozitie: | #2 @amatori |
A fost odata
Dupa multe planuri si sperante am ajuns in sfarsit la Carpathian Adventure. Sincer nu era in plan anul asta acest concurs, stiam de el si imi doream sa particip dar nu credeam ca o sa reusesc sa il fac anul asta. Era planificat pentru la anul, dar din fericire am dat peste Edi Petrov la o tura de alergat si imi povestea cum el impreuna cu altii 2 colegi de la Ro Club Maraton ( Sergiu Buciuc si Dan Lixandru ) doresc sa faca o echipa. Si dupa cateva discutii am stabilit si am mers impreuna in prima tura de antrenament pentru Carpathian Adventure.
Atunci am stabilit echipa Getica versiunea alpha, urma sa fim eu, Dan, Sergiu si Irina Constantinescu ( o fata care participase cu Dan cu un an in urma ). Insa din nefericire, Irina nu a mai putut participa asa ca ne-am apucat sa cautam fata pentru a reintregii echipa. Am folosit toate tehniciile de geek puse la dispozitie ( google knows a lot about us 😉 ) si am reusit sa dau de Silvia Murgescu.
Echipa Getica versiunea Beta
Desi eram destul de reticent ca o sa accepte ( au tot vorbit cu multe persoane inainte care au zis nu 🙁 ) dupa o discutie pe mess am reusit sa o conving pe Silvia sa ne vedem cu totii la un suc / bere in Herastrau, sa ne cunoastem face-2-face sa vedem daca reusim sa facem o echipa. Dupa seara aia aveam din nou o echipa, desi Dan cred a intimidat-o un pic cu toate intrebarile :)) ( prietenii stiu de ce ).
Echipa Getica RC1
Dupa cateva discutii pe mail reusim sa ne punem deacord si facem primul antrenament de picior in Fagaras, unde aveam sa exersam multe lucruri utile in concurs :)). Sergiu a aflat cum e sa mearga cand e rau, cu toti am exersat mersul pe ploaie, si mai presus de toate silvia ne-a demostrat ca ne da clasa la mersul pe munte :)). Deja simteam ca avem o echipa cu care putem participa la Carpathian Adventure.
Urmeaza Maraton 7500 unde din nefericire eu si Sergiu a trebuit sa abandonam din cauza accidentarii lui, insa pana atunci am mers destul de bine zic eu. Silvia reuseste sa termine 31 de ore. Acum deja ne schimbam planul, suntem deja convinsi ca putem sa tragem pentru podium.
Before the race
Dan pleaca de marti asa ca primeste in sarcina sa ne ajute cu transportul bicicletelor, eu plec miercuri dimineata cu Edi spre Turnul Rosu ( trebuie sa lase si el 2 biciclete pentru echipa lui ) iar Silvia si Sergiu vin spre dupa-amiaza direct in baza de la cisnadie.
Seara pe la 4, mergem cu echipa lui Edi, echipa Ozone si Die Fantastischen Vier ( echipa lui Marian Chiriac ) la un restaurant in Cisnadie unde schimbam ideii si sperante pentru concursul de a doua zi ( mai furam si cateva sfaturi din experienta celor de la Ozone 😀 ).
Urmeaza sedinta tehnica unde un reprezentant afla in sfarsit traseul. Dupa ea, ne punem cu totii cu frontalele pe cap si ne facem planul pentru a doua zi. Incercam sa stabilim traseul si strategia de odihna. Dupa cateva indoieli e clar, daca e sa tragem la locul 1. vom merge fara somn, ne vom oprii doar in tabara de baza sa mancam. Mai primim si cateva sfaturi de la Florin din echipa Ozone cu privire la traseu. Dupa toate discutiile ne punem toti patru sa dormim intr-un cort. Destul de liniste anul asta, din ce spuneau baietii in anii trecutii era mai mare galagia in noaptea dinaintea cursei.
The Race
Ne trezim dimineata la 4 si incepem ultimele pregatiri. Din pacate Silvia nu se simtea asa bine de la o conserva mancata cu o seara inainte, insa cu intarzierile organizatoriilor ea spune ca si-a mai revenit. In asteptarea autocarelor ( recunosc ca am ramas un pic socat ) se verifica echipamentul, insa sincer ma asteptam sa fie un pic mai stricti, insa verificarea s-a facut destul de sumar.
Dupa ce mai fur un pic de somn in autocar ajungem la Balea cascada, ne pornim putin catre 2 tipi cu o banda in mana … insa pana sa ne dezmeticim ei o intind si striga 5 … 4 … 3 … 2 … 1 … START. Multe echipe nici nu se asteptau, altele erau deja in fata in ritm de alergare. Lumea a plecat in forta, si desi spuneam ca o vom lua usor, a trebuit sa ii dam si noi pentru ca altfel ramaneam in aglomeratie. Usor usor ajugem sa depasim toate echipele si mai avem o singura echipa in fata. Eu si Dan suntem in spatele lor, Silvia si Sergiu putin in urma. Dan joaca la psihologic “Stam 30 de minute in spatele lor si apoi ii depasim” insa Silvia ii strica jocul si ii striga “Dan dai inainte”. Asa ca o luam din nou la alergat si mergem in fata plutonului.
Dupa ce iesim din padure, Silvia tot nu se simte prea bine, si dupa ce ne depasesc o echipa ne hotaram sa impartim rucascul ei intre mine si Dan. Incet dupa asta ne intram in ritm, reluam prima pozitie, si incepem sa luam un pic de avans.
Cunoascand competitorii
Aici cunoastem competitia, desi credeam ca avem un avans fata de restul pe urcarea de la Balea spre lacul Kapra ne trezim cu echipa Vifor langa noi. Au fost mai inteligenti ca noi si au observat o curba de nivel care ocolea lacul balea. De aici incepe batalia :)). Dupa ce trec primi CP de la lacul Capra, ne tinem in spatele lor incercand sa vedem ce strategie au in continuare, spre surprinderea noastra coboara inspre Transfagarasan, insa nu dorim sa riscam asa ca continuam drumul pe traseul stabilit si mergem spre Caltun. O luam totusi pe o carare mai jos decat cea normala pe care vedem echipele de amatori care se indreptau spre CP1. Din cand in cand unii ne mai recunosc si mai auzim de sus “Haide Getica”. Pana atunci nu prea intrasem in febra concursului, dar atunci mi-am dat seama ca sunt oameni care ne sustin si pe care nu trebuie sa ii dezamagim 😀 asa ca continuam in ritm alert pana la Caltun.
Alergarea pe Creasta
In portiunea asta am avut norocul sa dam din nou de un catel care sa ne fie insotitor de drum :D.
Tot drumul spre Caltun am mers in ritm alert, si din cand in cand gandindu-ne la Vifor, oare au gresit traseul sau stiau ei o scurtatura ? Raspunsul ne-a fost dat inainte de coborarea spre lac cand ne-am trezit iar cu ei langa noi. Insa i-am dat iar repede la vale, insa nici prea tare pentru ca nu doream ca Sergiu sa pateasca ceva la glezna pentru ca ala ar fi fost sfarsitul.
Am ajuns repede in Caltun si de aici o dam mai departe spre lacul Avrig. Ne asteapta o alegere in fata, sa o luam prin custura saratii sau varianta usoara pe valea doamnei ( dar mai lunga ).
Din pacate pe Strunga Dracului catelul nu prea putea urca, si dupa ce l-am ajutat eu de cateva ori, a luat-o intr-o alta directie si nu a mai venit sa il ajut sa urce 🙁
Dupa negoiu ne decidem din cauza cetii care tot venea si pleca sa atacam custura saratii. Nu prea e pe placul lui Dan portiunea asta, insa trecem si de ea.
Din fericire in drum spre lacul avrig, istoria pare sa se repete si Lucky ( nu stiu daca era fata sau baiat dar asa le zic la toti 😛 ) se alatura din nou echipei ( nu stiu pe unde a urcat din saua dracului, si cica l-au vazut si altii pe drum dar apoi i-au depasit 🙂 ).
Cel mai stupid mod de a pierde o cursa
Ne tot uitam in urma sa vedem daca nu ne-au ajuns Vifor, insa nici urma de ei inca. In fata avem CP-ul de la Avrig, si ma uit catre rucsacul lui Dan sa scoatem repede harta si sa mergem noi in fata sa inchieim formalitatiile. Insa harta nu mai era acolo. Decidem sa fugim catre post in ideea sa scoatem tot din rucsac si sa cautam harta. Ne era frica ca sa nu fi cazut harta cand a dat jos rucasacul undeva. In cele 2 minute pana in post am injurat si m-am rugat in acelasi timp, au fost niste momente foarte agitate in care cred ca toti aveam tot feluri de ganduri in cap. Insa ajunsi in CP am rasuflat cu toti usurati ca harta era bagata inauntru ( si acolo v-a ramane pana la sfarsit 😀 ). Parasind CP-ul in timp ce arbitrii se amuzau de mascota noastra ne oprim sa realimentam, cand ne trezim cu Vifor langa noi. Asa ca dam mai departe.
La Cola
Urmeaza ultimul CP pe creasta si apoi coborarea in Turnul Rosu. Plecam iar in ritm alert incercand sa luam un avans cat mai mare intre noi si Vifor. Aici trebuia sa fim in elementul nostru si sa ii dam cat mai repede. Cu mici indoieli cu privire la traseu, reusim sa ajungem si in urmatorul CP si de aici atat Dan cat si Silvia recunosc foarte bine traseul pentru ca ambii au facut creasta fagarasului cu cateva saptamani inainte. Incercam sa coboram cat mai repede si sa ajungem la biciclete. Dan viseaza la o ciorba calda in drumul de la Turnul Rosu la Cisnadie, insa Silvia nu vrea sa ne oprim nicaieri. Insa oricat s-au contrazis ei, parca o cola tot merge inainte de CP-ul din Turnu Rosu, zis si facut, ne oprim la bidon de cola :D. Si usor ajungem si in CP, unde il gasim pe Florin de la Ozone. Nu inteleageam cum de ne-au ajuns dar apoi ne-a spus ca au trebuit sa abandoneze dupa ce s-a accidentat colega lor Dana :(.
Intram in CP si ni se da vestea “Sunteti a doua echipa, prima cu 5 minunte inainte” … nu a trebuit sa stam prea mult mirati unde am fost depasiti ca am primit raspunsul de la un concurent de la Vifor “V-am vazut cand ati intrat la magazin”. Asta e se mai intampla.
Ne echipam si ii dam mai departe, urmeaza baza din cisnadie la 20 de km de pedalat. Ne-a oprit un pic inainte arbitrul in CP vroind sa faca verificarea echipamentului, “De ce nu ai facut-o cat am stat pe aici” ii striga pe buna dreptate Silvia.
Plecam repede pe biciclete si bietul Lucky incearca sa tina pasul, si il face insa dupa vreo 2 Km nu mai poate 🙁 (pe curand) .
Supa la pahar
Drumul pana in baza e numai pe sosea asa ca ii dam repede. Ajungem primii in baza pe la 8:20 ( cum promisem unui coechipier de-al lui edi … la ora 8 suntem in baza ). Ne asteptau cei de la Ozone, si ne spun ca ne tin pumnii. Dorim plecam cat mai repede, insa nu rezistam sa nu mancam o supa instant, nici macar Silvia, mai ales ca ea nu avea nimic in stomac de dimineata. Eu si Dan nu rezistam si facem repede si un dus cu apa rece ( aia era pe robinetul de langa cel cu apa ca gheata ). Pierdem cam o ora in baza, timp in care ajunge si Vifor in baza. Insa intr-un final plecam.
Night crawler
Trecem repede de luminile orasului si intram pe adevaratul traseu de bicicleta. Desi se cam speriase ca nu o sa faca fata Silvia e cap de echipa si striga din cand in cand “Marcaj”. Si dam de un prim obstacol, pentru care eram pregatiti, niste caini, punem la indemana petardele si dam cu grija inainte. Din fericire erau legati asa ca inaintam. Insa nu inaintam bine pentru ca pierdem marcajul, nu mai vedem o buna bucata de timp marcajul si intr-un final dam intr-o fundatura. Ne introarcem, insa balaureala ne-a costat cam o ora, si credem ca ne-au si depasit Vifor, pentru ca am auzit zgomot la un moment dat.
Reluam traseul ( era exact langa caini ) si incepem urcarea catre magura.
Pe drum vedem frontale in spate, si dupa ce ne resemnam ca ne-a ajuns echipa 3 de la amatori … ne dam seama ca sunt Grind-ul prima echipa de la avansati. Ne tinem dupa iei si ajungem pe creasta.
Where the @#$%&* is CP rosengarten
Tot drumul am tot vazut marcaje cu benzi de PVC pe care scria KTM, si cum am descoperit ca creierul accepta mult mai usor o realitate noaptea, si noi am crezut ca marcajele sunt puse de organizatori, asa ca sus pe magura ne tinem de acest marcaj si coboram pe un drum ingust si cu pietre. Parea din ce in ce mai ciudat ca noi coboram, tb sa fi ajuns la refugiul rosengarten. Insa erau marcaje cu banda KTM.
Norocul nostru ca la un moment dat Dan face pana si in timp ce rezolvam pana am sunat la organizatori care ne dau vestea ca nu ei l-au pus ( era pentru un concurs de motocross … logic ar spune unii 😛 ). Asa ca dupa ce am balaurait inca vreo 2 ore si ceva revenim sus pe magura de unde reintram pe marcaj si intr-un final ajungem la ora 3 in CP si aflam ca Vifor a trecut la ora 11 noaptea pe acolo. Nu speram sa ii mai prindem.
La plimbare pe langa bicicleta
De aici priveste in fata un nou deal de urcat, in varful careia gasim o echipa dormind – “Ba e o echipa care doarme aici”. Nu cred ca strigatul ala i-a trezit, si nici frontalele curioase aruncate in ochii lor incercand sa doarma :)). Crezand ca nici o echipa de la avansati nu doarme speram sa fie cei de la Vifor. Ii dam mai departe in noapte, nu are rost sa stam.
Traseul e din ce in ce mai abrut, si dam peste un deal care era greu sa il urci si in picioare, cu atat mai mult cu bicicleta. Insa Silvia vede o poteca care urca dealul mai oblic si ar fi fost mai usor, insa un cioban din varful dealului ne opreste “Nu pe acolo, tot inainte, ala e potecu meu, pi acolo mierg eu la oi”. Asta e, daca ii potecu lui ne chinuim la deal.
Incepe sa se lumineze si noi tot impingem bicicletele la deal. Nu stiu cine a facut traseul de bicicleta dar are sper o combina mare.
Mai dam de o stana, unde ciobanul ne da un sfat unde gresim “Cie catati cu bicicletele la munte, alea sunt de sosea” si ne da si o alternativa “Ramaneti aci, ca mio fujit oierul” si ne ofera sa ne si invete cum sa mulgem oile. Insa vazand ca nu acceptam striga dupa noi “Pai eu ce fac acum ca miati speriet si oile, cum le mai mulg”.
Pana la urma lucrurile parca par sa se indrepte si incep sa apara portiuni unde puteai sa mergi pe bicicleta calumea. Insa miracolul nu tine prea mult si urmeaza o portiune de urcare cu bolovani destul de mari, asa ca push-bike si umpli frigiderul la nenea cu traseul.
La un moment dat eram mai in fata eu, Dan si Silvia si observand intersectia cu un alt traseu incercam sa estimam cat mai avem de urcat, concluzia ? mult, ajuns langa noi Sergiu intreaba cat mai avem la care Silvia ii raspunde: Putin, inca vreo 15 minute si Sergiu prinde speranta. Macar unul dintre noi sa o aibe :). Peste vre-un Km il auzim la un moment dat pe Sergiu strigand, pentru un moment am crezut ca a patit ceva, insa apoi urmeaza “Sunt mure aici” si raspunsul Silviei “Lasa-le dracu de mure si hai” … insa la nici 50 de m gasim si noi mure asa ca lasam dracu hai-ul si ne oprim si noi. Chiar a fost o pauza revigoranta sa mancam murele alea, parca ne-a mai inveselit putin.
Si contiuam, main injuram vreo ora si ceva si dam in sfarsit de CP.
Adevaratul traseu de MTB
De aici coboram, la propriu slava domnului spre urmatorul CP de la pluta. Dupa ce am impins toata noaptea la bicicleta, acum aveam o portiune unde tb doar sa controlezi un pic din frana si din ghidon in rest relax in picioare … ca in sa e belea pe damburi :-P.
Ajugem si la pluta unde gasim echipa Lumea pierduta care tocmai terminase pluta, ei au decis sa ia traseul invers. Cum primisem instructiuni precise de la Dana ( echipa Ozone ), nu am avut mari probleme la construitul plutei. Coboram repede barca in lac, dam la lopeti si iesim repede. Au micsorat distanta fata de anii trecuti asa ca am stat doar vreo ora efectiv pe lac.
It’s the final countdown
Coboram mai departe spre proba de tiroliana si rapel. Aici intalnim echipele Hoinarii si Die Fantastischen Vier. Terminam repede si cu astea si ii dam mai departe. Mai avem de aici doar coborare spre finish, ei si un mic deal la intrarea in Cisnadie, dar e pe sosea.
Pedalam destul de repede, ne gandeam poate e vreo echipa care face din sens invers traseul si ajunge inaintea noastra si pierdem si locul doi, insa intr-un final ajugem si aflam ca suntem #2 ( nu erau vifor cei care dormeau ).
Ne asteapta organizatorii cu o tava cu mai multe felii de pepene, asa ca Silvia ne indruma “Baietii luati tava”, insa Sergiu incercand sa o traga din mana unui arbitru raspunde “Da nu vrea sa dea drumul” si urmeaza si replica arbitrului “Numai o felie de participant”. Insa vazand determinarea noastra se resemneaza si lasa tava jos pe masa langa noi, asa ca nu are rost sa lasam sa se rasufle acolo si ducem pana la capat misiunea cu tava :).
Povestiile de dupa
Dupa ce am terminat vineri la ora 15:30 a trebuit sa asteptam pana duminica sa se termine concursul si normal si premierea :D. Dan pleaca la cabana unde erau cazati familia sa ( era ziua baiatului cel mare … La multi ani 🙂 ) asa ca eu, Sergiu si Silvia pierdem vremea prin baza, asteptand alte echipe sa vina si sa aflam cum a fost tura lor :).
Asa ca ne intretinem cu povesti amuzante :
– unii au stat afara langa stana ciobanului care ne-a invitat sa devenim oieri, si dupa au prins un pic de curaj au intrat inauntru si din curiozitate au degustat un pic din branza de pe masa si slana din cui :))
– alte 2 echipe au gasit ciobanul acasa si aceasta i-a invitat inauntru si ia servit cu un bult de branza in jar, slana nu mai avea de unde :))
– o echipa a luat un caine boxer cu ei in tura de picior si acum era saracul in baza cu febra muscular si mergea cam teleghidat :))
– o echipa a abandonat, insa unul din coechipieri a decis sa faca tura singur, si a inghetat la pluta dupa ce a cazut in apa dupa nici 50 de metri, si apoi noaptea se intalneste cu un cioban cu o frontala in cap, la care el gandindu-se ca cine stie de la ce concurenti nefericiti a procurat frontala ii povesteste de coechipierii lui care vin din urma :))
– tot felul de certuri intre membri echipei, unul s-a trezit cu colegii lui in baza ca strangeau cortul si vroiau sa plece inapoi spre bucuresti fara sa nici un motiv temeinic, doar ca nu mai vor sa continue.
Sambata seara tragem o fuga pana in Sibiu ca sa gasim un loc unde sa manca ceva specific 🙂 si il gasim la Crama Veche a Sibiului ( recomandare de la Vic … tnx ) unde am mancat o ciorba si traista ciobanului de ne-am lins pe degete :). Recomand locul oricui ajunge in Sibiu, mancarea si chelnerii sunt excelenti.
Ne intoarcem in baza unde continuam povetiile cu baietii de la CPNT organizatorii maratonului 7500.
Si a doua zi premierea 😀
Concluzii
A fost o experienta super tare, si pe care o recomand oricui.
Am primit si o lectie ca CA este un concurs multi-event la care conteaza si orientarea 😛
Eu zic ca am facut tot ce am putut si am reusit sa ajungem pe locul 2, ceea ce este o realizare destul de importanta. Felicatari echihipa Getica si sper sa repetam experienta si la anul cu rezultatul maxim.
Multumim tuturor celor care ne-au tinut pumnii ( multumiri speciale celor de la Ozon ) si Felicitari tuturor celor care au participat.
PS pentru organizatori: eu zic sa dati drumul la sectiunea de feedback si sa ascultati de opiniile de acolo pentru ca mi se pare ca anul asta au fost cateva puncte unde ati cam dat-o in bara ( vezi traseul de bike ).
