Cursa “Run For Intensity of Life” a fost o iniţiativa colegului de la Ro Club Maraton, Stanislav Georgiev, care şi-a dorit să alerge un ultra maraton de la Ploieşti la Bucureşti, pe care să îl dedice tuturor oamenilor care sunt îngrijiţi de Fundaţia Hospice – Casa Speranţei (www.hospice.ro). Cum alergătorului nu îi sade bine singur la drum lung, deh animale cu 4 roti pe drum şi câini pe margine, el a făcut o invitaţie tuturor care îşi doresc o provocare să i se alăture în această aventură. Eu m-am decis intr-un final să fac pe asistenţa mobilă şi să le ţin spatele pe bicicletă. Cum a fost pe scurt puteţi citi mai jos.
M-am trezit dimineaţa la ora 4.30, la prima sonerie (aveam 4 setate distribuite pe două telefoane amplasate strategic) şi după doar 2 minute (lucru mare). Trag repede două perechi de nădragi, două bluze şi o geacă şi ies pe uşă făcând o cruce mare să nu mor de frig. Pedalez repede că să nu îngheţ spre zona de finish şi trec pe lângă Bellagio (dacă nu ştii ce este ai trăit degeaba), unde zeci de taxiuri distribuite pe patru benzi aşteptau clienţi (vezi câţi oameni merg acolo, ţi-am zis eu că eşti degeaba), moment in care îmi dau seamă ca nu am nici o legătura cu viaţa de noapte.
Ajuns în faţa Unicredit, dau mâna înfrigurat cu vitejii înainte de luptă şi mă apuc să leg (cu o sfoara) bicicleta de capota unei maşini (noroc că mergem aproape).
După ce ajungem în Ploiesti, bem un ceai cald şi apoi plecăm la drum că nu e vreme de stat. Drumul de întoarcere durează mai mult la cei 1/2 cai putere. La început a fost oky, însă pe măsură ce înaintăm pe mine mă ia cu frig, da rău de tot. Mai scutur din mâini , mai suflu în ele puţin dar degeaba. Până la urmă fac 2-3 sprinturi înainte să le fac poze şi aşa reuşesc să mă încălzesc puţin.
La primul oprire decid că nu are rost să fac eu pe viteazul şi mai pun pe mine o bluză şi încă o geacă. Parcă e mai bine, dar la mâini şi la picioare tot dracul ăla e. Noroc că deja grupul se spărsese în două şi eu rămân să închid trena. După câteva sute de metri decid că e mai bine să alerg pe lângă bicicletă. După câţiva metri deja încep să îmi simt mâinile şi picioarele din nou. Începe să mă bată gândul să alerg aşa până la final. Oare aş putea să bag bicicletă intr-o maşină?
La un moment dat rămân puţin în urmă şi când dau să mă urc pe bicicletă, futu-i: roată de pe spate e cam moale. E lasă că nu sunt eu aşa ghinionist să am pană. Dau două pompe şi fac o cruce să fi scăpat pe la ventil.
Îi ajung pe băieţi şi continui alergarea pe lângă bicicletă că e mai sănătoasă, însă după vreo 2 kilomentri când mă uit la roată era clar. Futu-i ceapa … am pană. Îi anunţ să o ia uşor înainte că îi ajung şi mă apuc să schimb camera (om credincios, dar e bine să fii şi pregătit pentru coada dracului). 5 minute mai târziu, cu degetele înăclăiţe cu măzga de la lanţ şi noroi mă sui pe bicicletă şi pedalez să ajung plutonul de ultramaratonişti, defapt mint, m-am şters înainte, erau doar negricioase.
În câteva minute îi ajung şi îmi reiau poziţia de închizător de pluton, alergând pe lângă bicicletă. Se pare însă că nu am băgat bine degetele în aghiasma când am fost ultima oară la biserică că după nici un kilometru, futu-i ceapa căprii: roată de pe spate iar moale. Din păcate de dimineaţă eu am mers pe încredere şi am zis că mai mult de o coadă nu îşi băgă nici dracu şi am luat doar o cameră. Aveam şi trusă de petice dar am zis să nu o mai iau, cele 30g îngreunau peste limită ghiozdanul de 3 kile din spate.
Acum îmi era frică că la aşa o Karmă mă dau afară din echipa de Carpathian Adventure şi am spus măcar să vin cu ceva la schimb. La primul birt care îl văd în faţă mă opresc şi o întreb dacă nu are bandă adezivă sau izolieră. Nu avea, dar din fericire avea un domn care tocmai intrase în magazin. Bucuros, deja visând la ce invenţie o să fac eu (o să mă roage Indianu’ să îl învăţ şi pe el), scot camera, găsesc gaura (întâi am reverificat cauciucul şi am găsit sărmuliţa #2) şi îi dau un rând de bandă adezivă poziţionată inginereşte că să acopere cât mai bine gaura. Încrezător în soluţia mea care l-ar fi facut gelos si pe MacGyver, îi dau pedală să ajung din nou plutonul.
Din păcate soluţia mea nu a ţinut nici 5 minute, însă am noroc şi văd pe stânga o vulcanizare (oi fi făcut o pomană bună cândva).
După doar 45 de minte (nu am dat cât trebuia la pomană aia) am reuşit să plec cu două petice pe cameră (v-am zis eu că’s norocos). Dau cât pot la pedale să îi ajung cât mai repede, partea bună e că măcar mă încălzesc. În vreo 25 de minute reuşesc să ajung ultimul din pluton. Mai erau vreo 22km până la final. Alerg pe lângă bicicletă cu el până la ieşire din Otopeni când el fiind destul de în urmă se decide să meargă cu maşină vreun kilometru-doi că să îi ajungă pe cei din faţa să termine împreună.
Eu intru la un magazinaş de pe margine să iau repede croasant pe care îl mănânc pe bicicletă grabindu-mă să ajung plutonul. După două minute, futu-i ceapa căprii măsi: ambele roti până. Ori a făcut cineva o glumă inteligentă rău cât am intrat eu în magazin ori ma blestemat cineva. Noroc că eram pe bicicletă că altfel mai aveam un pic şi scoteam tilifonul să pun un pomelnic online. Oare cât e perioada de activare a pomelnicului? Decid că totuşi nu am timp de aşa ceva şi continui în alergare restul drumului (vreo 500m) şi prind plutonul.
Prin Baneasa alergând pe lângă bicicletă la un moment dat se agaţă o pedală de un stâlpişor şi eu fac un plonjon artistic (triplu tulup legat) pe trotoar (cred că tb totuşi să pun pomelnicul ăla). Mă bucur că nu mai e mult până la finish şi decid să nu stau prea aproape de şosea, nu de alta dar la norocul de astăzi cred că mă calcă vreun tir.
Ajungem în jurul orei 16 la linia de finish unde toată lumea se felicită reciproc pentru o cursa frumoasă.
Apoi uşor ne retragem fiecare spre casele noastre, eu şi velo-blestemata mea în maşina lui Victor (oare se sfinţesc şi biciclete cu aghiasma ?).
Gânduri de final
Felicitări tuturor care au terminat această cursă!! Cu toţii sunteţi extraordinari cu atât mai mult cei care au alergat înainte cel mai mult 25km.
La atâtea ghinioane într-o singura zi, m-am pus pe gândit. Ori ma blestemat cineva (să stii ca l-am primit şi orice am facut îmi cer iertare în genunchi, te rog dacă vrei să mai trimiţi blesteme să mă contactezi poate reuşim să negociem un armistiţiu) ori sunt eu aşa al dracului (măcar să mă facă şăf de cazan când mor) şi mi se întorc răutăţile.
Poze
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.252689178120163.79016.155693917819690&type=3
