Știu, știu, sună ca o glumă spusă la o petrecere de ingineri după două beri: “Ce au în comun un consultant, o bicicletă și un alergător?” Răspunsul: absolut nimic. Dar să nu schimbăm canalul chiar acum,ajung la subiect, promit. Până atunci, te rog să ai puţină răbdare că povestea asta începe undeva prin preistorie…
Eu sunt defect şi cu ceva doage lipsă.
Zic să stabilim asta din capul locului să nu aveţi vreo aşteptare de vreo revelație genială. Fie că e din firea mea de inginer, fie că Freud ar zice că e de la tata, nu mi-a plăcut niciodată să am de-a face cu consultanți.
Vezi tu, tata era genul care, dacă venea vreun meșter să ne repare ceva în casă, el era deja cu mistria-n mână, gata să care geanta, să împingă molozul, orice, doar să nu stea degeaba. Cum să stai pe margine și fără să pui mâna? E ca și cum ai fi, ei bine, un consultant.
La facultate, am avut câțiva profesori mișto, dar și ei au ținut să ne bage în cap că, dacă vrei să te respecte oamenii de pe teren, trebuie să fii mai bun ca ei chiar şi la dat la strung. Așa că am rămas cu un mic defect ingineresc. Și acum, la evenimente, dacă nu mă vezi împingând garduri sau trasând benzi, clar am o criză existențială sau îmi este rău :-p. Pe scurt, nu mă simt bine dacă nu pun mâna. Și nu, nu e de laudă, e clar un caz de studiat la psiholog. Da’ na, sunt moldovean și nu vreau să risc să fiu renegat, așa că nu vorbim despre asta!
Şi totuşi ce treabă au consultanții
Dar hai să revenim la consultanți. Cum spuneam, nu m-am omorât niciodată după ei. Ori știi şi pui umărul, ori ce facem aici.
Dar, sincer, am din ce în ce mai mare respect pentru zona asta în proiectele de infrastructură sportivă. Destui primarii au început să facă construiască infrastructură pentru sport, nu mă refer doar la stadioane ci şi la amenajările din parcuri şi din oraş. Bună inițiativă, nimic de zis, dar rezultatul… ei bine, ați văzut destule piste de biciclete desenate mai ceva ca în filmele cu proşti. De râs, dacă nu ar fi banii noştri! La fel şi la pistele de alergare, singura care arată decent și pare gândită de cineva care a alergat mai mult de două ture în viața lui e cea de pe Lacul Morii. Ştiu că dl Ciucu nu este iubit de toţi, dar are tot respectul meu pentru pista respectivă.
La fel când vine vorba de rastelele de biciclete. Ați observat vreodată cum arată? Majoritatea sunt ca scoase din vreun manual prăfuit din anii ‘90, cu semicercuri joase, de parcă nimeni nu a încercat vreodată să le folosească. Probabil că primul rezultat pe Google a fost suficient sau o amintire de acum 30 de ani cu erau rastelele.
Așa că, uite cum m-au convins primarii să apreciez munca unui consultant.
