Cine emite adeverințele medicale pentru participarea la orele de educație fizică

Orele de educație fizică trebuie să fie tratate ca orice altă disciplină din programa școlară. Considerăm că adeverințele cerute la fiecare început școlar pentru a participa la orele de sport nu aduc un plus de valoare, ba din contra consumă timp și resurse tuturor actorilor din proces (părinți, medici, profesori etc.). Astfel că am încercat să obținem un răspuns de unde vine această cerință de care ne lovim anual.

Demers realizat de Asociația People for Sport.

În primul rând aș menționa că nivelul de efort fizic de la orele de sport este unul destul de scăzut, ele sunt mai mult exerciții de mișcare și nu se compară cu practicarea unui sport în cadru organizat. Un control medical pentru cei care practică sport în cadrul unor cluburi este obligatoriu, ba chiar el trebuie repetat periodic. Dar discutăm de un control medical, nu de o adeverință.

Altfel pentru ora de sport, credem că sunt extrem de puține condiții pentru care ar trebui emisă o scutire completă de la orele de sport. Pentru multe cred că ar trebui doar adaptate exercițiile de mișcare pentru condiția medicală.

Astfel că am încercat să întrebăm la Ministerul Tineretului și Sportului, precum și la Ministerul Sănătății care sunt bazele legale pentru adeverința medicală cerută tuturor elevilor și cine o poate emite.

Răspunsuri Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății

Răspunsul complet de la MTS îl puteți citi aici iar pe cel de la MS aici.

Concluzia trimisă de Ministerul Sănătății este destul de simplă:

Elevii care participă la lecțiile de educație fizică și concursurile cu caracter de masă, în prima lună de școală, vor prezenta adeverință medicală cu mențiunea “clinic sănătos”, emisă de medicul școlar sau de către medicul de familie, pentru situațiile în care școala nu are medic școlar.

Mai jos încercăm să scoatem articolele la care se face referire în răspuns.

Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000

(1) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Sănătății, elaborează normele privind acordarea avizului medical necesar elevilor și studenților în vederea participării la lecțiile de educație fizică.

Art. 56 Alin 1

Ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării nr. 1668/5298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos

g^1) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la activităţi/lecţii de educaţie fizică şi la concursuri/competiţii sportive cu caracter de masă, eliberând avizul medical cu specificaţia «clinic sănătos», menţionându-se, după caz, şi patologia cronică a copilului.

Pentru participările la evenimentele sportive destinate elevilor care practică sportul de performanţă este necesar avizul medicilor specialişti de medicină sportivă.

Anexa IAtribuţiile medicului şcolar/medicului

METODOLOGIE din 6 martie 2012 organizarii si desfasurarii activitatilor de educatie fizica si sport in invatamantul preuniversitar

Scutirile medicale pentru orele/lecţiile de educaţie fizicã şi sport se elibereazã de cãtre medicul unitãţii de învãţãmânt, iar, în lipsa acestuia, de cãtre medicul de familie al elevului şi se consemneazã pe adeverinţa medicalã, al cãrei formular tipizat este aprobat prin ordin al ministrului sãnãtãţii.

ART. 11

elevilor inapţi total pentru orele sau lecţiile de educaţie fizicã şi sport, care nu primesc notã la aceastã disciplinã, dar au recomandarea, consemnatã pe adeverinţa medicalã, de a efectua exerciţii de recuperare medicalã în cabinete medicale ori în unitãţi sanitare de specialitate; aceşti elevi vor prezenta profesorului de educaţie fizicã şi sport, la sfârşitul fiecãrei luni, o dovadã privind efectuarea programului de recuperare eliberatã de unitatea sanitarã în care au efectuat recuperarea; pentru elevii care învaţã în localitãţi fãrã posibilitãţi de recuperare medicalã, medicii specialişti care îi dispensarizeazã vor consemna în adeverinţa medicalã de scutire programul de exerciţii pe care elevul îl va efectua în orele sau lecţiile de educaţie fizicã şi sport sub supravegherea profesorului de educaţie fizicã şi sport;

ART. 12, Alin 2, Subpunctul b

Ordinul nr. 204/2007 – Metodologia privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educație fizică și sport 

Scutirile anuale sau semestriale pentru orele de educație fizică și sport se recomandă pe durata unui an sau semestru școlar ori universitar, pentru următoarele categorii de elevi sau studenți:
a) inapți total pentru orele de educație fizică și sport, fără notă la această disciplină, care, la recomandarea medicului, pot efectua în cadrul orelor de educație fizică și sport unele elemente ușoare de dezvoltare fizică, ce vor fi consemnate pe versoul adeverinței medicale;
b) inapți total pentru lecțiile de educație fizică și sport, fără notă la această disciplină, dar cu recomandare de exerciții de recuperare medicală în cabinete medicale sau în unități sanitare de specialitate, care vor prezenta profesorilor de educație fizică și sport, la sfârșitul fiecărei luni, o dovadă privind efectuarea programului de recuperare medicală în luna respectivă, eliberată de cabinetele medicale sau de unitățile sanitare de specialitate.

Pentru elevii sau studenții care învață în localități fără posibilități de recuperare medicală, medicii specialiști care îi dispensarizează vor recomanda programe diferențiate de exerciții care se vor efectua în cadrul orelor de educație fizică și sport, sub supravegherea profesorilor de educație fizică și sport;

ART. 4
Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.