Joi 20 septembrie, de la ora 19:00, la galeria Artera | art + medicine vă invit proiecția filmului documentar ”Ultra”. După film voi sta la o discuție despre alergare și ultra, moderată de Andra Dumitru, coordonator de programe și realizator radio, alături de Cristina Bobe, artist vizual și fondator al galeriei Artera | art + medicine.
Mai jos aveți descrierea și trailerul filmului care sper să vă facă îndeajunși de curioși să ne vedem mâine seara 😉
ULTRA este un documentar creativ despre oameni care își dedică viața alergării, pentru a concura în acest voiaj radical.
Filmul urmărește patru protagoniști, printre care și regizorul Balázs Simonyi, care se confruntă cu dificultăți extreme și întrec limitele rezistenței, atât fizice, cât și psihice.
Fie că aleargă pentru a scăpa de viața de zi cu zi, pentru a-și contesta îmbătrânirea sau pentru a căuta supernaturalul, fiecare atlet gustă nemurirea și își testează propria mortalitate. Pentru unii dintre ei este o terapie, pentru alții este o compensație sau o călătorie. „ULTRA” este o dramă umană emoțională, un film orientat către personaje, povestit dintr-un unghi anti-eroic.
Filmul urmărește protagoniștii pe un drum lung de 246 kilometri de contemplare și auto-descoperire și oferă acces la gândurile și emoțiile pure ale atleților obișnuiți.
Artera | art + medicine este un spațiu multidisciplinar creat pentru a explora conexiunile dintre artă și medicină, prin expoziții, conferințe, proiecții de film. Evenimentele desfășurate aici reunesc medici, artiști sau pur și simplu curioși incurabili. Galeria dezvoltă și promovează idei creative, care contribuie la o societate mai sănătatoasă, mai conștientă și mai empatică.
KineDok powered by One World Romania este un program de distribuție alternativă de film documentar ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. Programul se desfășoară în paralel în șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. În cadrul celei de-a patra ediții, 16 documentare produse în țările partenere, vor fi proiectate în numeroase spații neconvenționale din țară. Sub forma unei experienţe care trece dincolo de pereţii tradiţionali ai sălii de cinema, Kinedok invită publicul nu doar să vadă un film pe un ecran mare, ci chiar să se întâlnească cu realizatorii sau protagoniştii filmelor favorite într-un mediu informal.
KineDok este un proiect coordonat în România de One World Romania.
Organizator: Artera | art + medicine
Parteneri: Asociatia People for Sport, Galantom
Parteneri media: Radio Romania Cultural