Hajnal. Cum ajunge performanța atletică în presă

Cred că pentru cei care mă citesc, este de prisos să spun să menționez faptul că Robert Hajnal a reușit ceva extraordinar, o clasare pe locul 2 la UTMB. O performanță pentru care mă bucur sincer din prisma exemplului oferit de Robert, despre unde poți ajunge cu răbdare și prin multă, multă muncă.

Foto: iRunFar.com

Mai multe detalii despre reușită puteți citi în articolele din Alerg.ro, 4run.ro sau îl puteți urmării pe Robert în interviul de pe I Run Far și în live-ul de mai jos.

Eu aș vreau să punctez câteva gânduri legate de o dezamăgire pe care am vazut-o și la alții:
De ce această performanță a primit o atenție mai redusă față de alte reușite în competiții mai nișate?

Varianta simplă e să începem să începem să dăm vina pe presă, să spunem că nu avem cultură sportivă, că pe vremea Daciadei er altfel etc. Despre ce înțeleg eu prin performanță am scris aici. Astăzi am încercat însă să mă gândesc la rolul nostru în toată povestea asta și ce am putea să face pentru a schimba un pic lucrurile. 

Nu știu cât de mult vor ajuta, dar eu m-am hotârât să încerc următoarele lucruri.

Să povestesc cât mai des despre evenimente atletice importante

Majoritatea oamenilor din jurul meu sunt conectați la alergare și știu ce înseamnă UTMB. Totuși m-am decis ca atunci când mai ajung pe la vreun eveniment la camașă (nunți, botezuri etc.) să fiu martori lui Iehova: Aveți un minut să vă povestesc despre Meca-ul Alergării Montane? 

Reușitele gen Artic prind pentru că oameni înțeleg povestea reușitei ușor. Dacă nu știe ce e UTMB, nu te impresionează un titlu că un român a ieșit pe locul 2 acolo. Aici cred că o să ajute să fac comparații cu alte sporturi: să spun că UTMB este un soi de Champions League în alergare montană.

Să povestesc despre performanțe atletice cu oameni din afara sportului

Cred că trebuie să învățam de la fotbal sau mai nou tenis. Nu de multe ori în grupuri pe la birou sau la ieșiri prin oraș mai pornesc discuții între oameni cu fraza: Ai vazut ce a făcut Steaua/Halep aseară?

De multe ori poate sunt oameni care nu urmăresc subiectul, dar își exprimă o curiozitate din politețe și astfel ușor, ușor mai prind ce se mai întâmplă în sportul respectiv.

Dacă lucrați prin corporații și aveți colegi care vin des să vă tot ceară diverse favoruri, profitați și faceți mereu conversație la început despre atletism. Poate uni, data viitoare vin cu temele făcute despre ce s-a mai întâmplat în sport pentru a vă pune într-o dispoziție bună înainte de a vă cere ceva.

Să dau share la știrile despre alergare din publicații importante

Nu sunt multe ocaziile când publicații importante scriu despre atletism. Dacă atunci cand scriu, ar observa un interes mai crescut asupra atletismului cred că ar fi mai interesate să caute și alte subiecte din aceeși temă. E neplăcut că uneori titlurile sunt un pic mai bombastice, dar cred că trebuie să luăm lucrurile pe rând. Întâi să le arătăm că există un public interesat de sportul ăsta și apoi să le oferim feedback asupra conținutului livrat.

Să continui să povestesc online despre sport și performanță

Pe pagina de facebook și pe blog spre rușinea mea nu am mai scris așa des de multă vreme. Dar poate cumva cu motivația asta revin la obiceiuri mai bune.

Ce credeți că putem face pentru a crește interesul general/ media pentru asemenea performanțe?

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.