Abia aștept să ne vedem la SkyRun 2016

SkyRun 2016

A trecut un pic de la nebunia cu alergat 24H pe scări din 2014. Acum aproape că e o amintire plăcută 😀 Iată însă că în 2016 ne vedem din nou la baza SkyTower pentru a lua startul la SkyRuna treia ediție a celei mai mari competiții de alergare pe scări din România. Vă așteaptă 34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune pentru cei de la proba individuală și același lucru doar pe repeat cât vă țin picioarele în 24 de ore.

Stați liniștiți nu încă nu am prins curaj să mai încerc odată și nici nu trebuie să alergați singuri tot intervalul.
Dar mai multe detalii despre ce presupune competiția de 24h o să povestim mai jos.

Ediția 2014

Pentru cei care nu au avut plăcerea să participe la ediția din 2014, puteți urmării mai jos căteva imagini care surpring o parte din atmosfera frumoasă de la eveniment. Vă garantez că participarea live va fi cu totul altceva 😉

Cauze caritabile

O parte extrem de frumoasă și importantă a evenimentului este și la această ediție implicarea socială. Această ediție a SkyRun vine cu noutăți importante, astfel că există patru asociații beneficiare ale evenimentului: Asociația Mia`s Children, Asociația Mai Mult Verde, HOSPICE Casa Speranței și World Vision România. La înregistrare fiecare participant având opțiunea de a selecta asociația către care dorește să direcționeze 24% din taxa de participare.

Cei mai curajoși și inimoși concurenți având posibilitatea să se înscrie să devenă și fundraiser oficial al cauzei selectate, strângănd fonduri suplimentare prin platforma online dedicată – Galantom.ro. Detalii despre ce presupune acest lucru găsiți în pagina de fundraising pe site.

Cursa individuală și înscriere

Competiția este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Încrierile sunt deschise deja, așa că vă puteți face deja voua sau oamenilor dragi un frumos cadou de crăciun. În 23 ianuarie venind la fix pentru a pune in aplicare toate planurile de “la anul o sa fac mai multă mișcare”.

Angajații companiilor care beneficiază de pachete corporate, pe lângă satisfacția că vor dona 50% din taxa de participare se bucurân și de înregistrări prioritare și un clasament separat.

Pentru înscrieri și mai multe detalii despre cea de-a treia ediție SKYRUN găsiți pe pagina oficială a competiției: www.smartatletic.ro/skyrun.

Provocarea de 24h

La această ediție SkyRun continuă tradiția competiției de 24h, cu și mai mulți participanți. SkyRun 24 va fi o competitie de ștafetă 24 ore, la care vor participa 4 echipe a câte 6 alergători. Fiecare echipă reprezentând câte un ONG și având obiectiv obligatoriu și fundraising pentru cauza caritabila.
Ștafeta va începe pe 23 și se va termina pe 24 ianuarie. La final, echipa care va contoriza cele mai multe urcări va fi desemnată câştigătoare.

Să ne vedem cu bine la start!

Despre SkyTower
Clădirea SkyTower este impresionantă nu numai prin dimensiuni, ci și prin modul în care a fost ridicată. Finalizată într-un ritm record de construcţie de numai cinci zile pe etaj, clădirea SkyTower a devenit un punct de reper pentru zona de nord a Capitalei. SkyTower oferă spații de birouri de ultimă generație și o vedere unică asupra Bucureștiului. Cu o înălțime de 137 metri și 37 de etaje, turnul dispune de 40.450 mp de spațiu închiriabil, din care suprafața medie pe etaj este de 1.100 mp.

Despre Raiffeisen Property International GmbH
Raiffeisen Property International (RPI), este principala companie a concernului Raiffeisen Property Holding International (RPHI), Grupul de Real Estate al Raiffeisen Bank International (RBI). RPI se axează pe proiecte imobiliare comerciale în Austria şi Europa Centrală şi de Est şi are peste 25 ani de experienţă în construcţia de sedii comerciale pentru RBI în oraşe precum Bucureşti, Budapesta, Kiev, Varşovia, Praga, Bratislava, Sofia, Belgrad, Viena. RPHI activează ca investitor, dar oferă şi servicii imobiliare prin RPI.

Despre smartatletic
Fondat în 2004 de Ioan Stoica, fost ciclist în echipa de aur a României și Vlad Stoica, multiplu ironman triathlon finisher, smartatletic a început ca o asociație sportivă. În 2011 a devenit agenție de evenimente sportive, asociația fiind activă în paralel.
Membrii fondatori au hotărât să se implice în dezvoltarea sportului de masă prin organizarea de evenimente și educarea oamenilor în spirit sportiv.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.