Sellaronda și The Hidden Valley – ture obligatorii dacă sunteți în zonă

Masivul Dolomiți are una din cele mai lungi serii de pârtii legate între ele prin instalații. Astfel că aici găsiți mai multe tururi pe care le puteți face pe skiuri, cea mai cunoscută fiind Sellaronda. Un tur de aproximativ 40 de kilometri in jurul masivului Sella. Una din cele mai cunoscute și apreciate ture de acest gen. Așa că am decis și noi să nu plecăm din concediu până nu o încercăm. Dar până la urmă am descoperit ceva și mai frumos.

Sellaronda

Turul de ski este estimat undeva la 5-6 ore și trece prin patru zone de ski: Val Gardena, Alta Badia, Val di Fassa and Arabba. Poate fi făcut în ambele sensuri și este marcat cu portocaliu (mai dificil cu pârtii roși și negre) în sensul acelor de ceasornic și verde în sensul invers (mai ușor cu pârtii roșii și albastre).
Din cei 40 km, aproximativ 26 sunt pe pârtii așa că aveți nevoie de un pic de fitness pentru a duce până la capăt tura.
Cât am fost noi pe Sellaronda nu prea am avut de stat la coadă la instalații însă în funcție de vreme, lucrurile se pot schimba. Așa că e recomandat să intri pe tura nu mai târziu de ora 10, asta pentru a avea timp să termini rondul complet până la 16:30 când încep să se închidă instalațiile.
Dacă rămâi pe undeva s-ar putea să nu ai cum să ajungi înapoi. Am citit chiar despre persoane care au făcut turul la ritm lejer și au luat o noapte undeva pe la mijloc 🙂

Mai multe detalii găsiți și pe site-ul oficial:
http://www.dolomitisuperski.com/en/ski-more/ski/ski-tours

Acces Sellaronda din Cortina

Dacă nu ai cazare pe cercul Sellaronda, o să ai un pic de planificat să fii acolo la timp. Dacă ai cazare în Cortina, cel mai bine ar fi să mergi până în Corvara. Până acolo sunt cam 40 de kilometri care îi faci cam în 55-60 minute.
Dacă ești cu mașina poți să găsești parcare fix lângă parcarea de unde pleacă Sellaronda, dacă nu, poți să iei un autocar. Exista Cortina Express care pleacă de lângă Ski Info. Biletele se pot lua direct din autocar și costă 10 euro. Atenție însă că pleacă la ora 08:00 și apoi nu mai este altul decât la ora 14:00. S-ar putea să mai fie și alte firme, la alte ore, dar noi nu am găsit detalii despre ele.

La întoarcere poți lua același autocar care are două plecări, la 15:30 sau la 18:10. Având în vedere că instalațiile se închid la 16:30 pe al doilea nu prea ai cum să îl pierzi doar dacă stai prea mult pe la apress-ski (cam improbabil că se închid tot la 16:30) sau pe la shopping (mai greu în clăpari :D)

The Hidden Valley

O alternativă de a intra pe Sellaronda este să te oprești în pasul Falzarego, care este pe același drum către Corvara, la circa 18 kilometri din Cortina. Dacă ești cu mașina găsești aici locuri de parcare gratuite, trebuie însă să fii pe la 9 aici ca să fii sigur că nu rămâi fără.

De aici urci cu o telecabină în Lagazuoi de unde intri pe Hidden Valley. O pârtie roșie de 8 kilometri care te duce până în Armentarola.

Pârtia chiar dacă nu este foarte rapidă este una foarte faină, cel puțin eu m-am bucurat maxim pe ea. Are tot feluri de urcări și coborâri, curbe când la dreapta când la stânga. Cum nu este foarte aglomerată (cred că am numărat 15 oameni de sus până jos) poți să o iei de sus să îi dai cât poți de tare la vale și să tai curbele cât mai elegant. Lucru care de multe ori o să fie și util ca să treci peste un mic deal.

Pe la mijloc este și un mic perete de gheață.
2015-03-07 09.37.36

Partea însă cea mai amuzantă este că la finalul ei ca să îți poți continua drumul spre SellaRonda, trebuie să iei o “instalație” trasă de cai. O experiență foarte amuzantă, dar ai grijă să ai la tine 2 euro cash, pentru că atât este taxa de căruță. Atenție că aici nu merge cu skipass-ul :))

De aici trebuie să te iei un pic după hartă, dar este destul de ușor. După 2-3 coborâri deja încep să apară indicatoare cu Sellaronda sau Corvara. De acolo este chiar extrem de simplu să prinzi drumul. Ai grijă doar să te oprești când închizi tura.

Impresii ture

Chiar dacă planul inițial era să facem astăzi Hidden Valey și o parte din Sellaronda pentru ca apoi să facem mâine toată Sellaronda, cred că mâine mergem să facem încă odată Hidden Valey. Mi s-a părut o experiență mult mai faină decât Sellaronda (cel puțin partea care am reușit să o facem. Noi am ales să facem parte in sens verde și apoi retur în sens portocaliu pentru a ne asigura că nu vom rata expres-ul de ora 15:30). Este o experiență faină ca idee, să faci tot rondul acela de pârtii, una care merită încercată. Totuși, nu mi s-au părut pârtiile de pe tur la fel de spectaculoase ca peisaj.
În schimb, am rămas cu o amintire foarte faină de la Hidden Valey. În plus, la întoarcere, am mai dat o urcare în Lagazuoi de unde mai pleacă o pârtie roșie cu aceleași caracteristici. Coborări numai bune de dat drumul la vale și tăiat curbele 😀

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.