Sâmbăta care a trecut a fost VeloCompass. Primul concurs de orientare pe bicicletă destinat amatorilor. Deşi ei nu au fost mulţi la număr, am fost bucuros că vremea a ţinut cu noi şi la final toată lumea s-a distrat, au descoperit o nouă disciplină biciclistică şi cel mai important îşi mai doresc să participe la următoarele ediţii.
Cu o săptămână înainte ne-a cam speriat prognoza: se anunţau furtuni, pe măsură ce se apropia weekendul însă cineva acolo sus a redirecţionat norii care se îndreptau spre Bucureşti.
Aşa că, sâmbătă dimineaţă fără un nor ameninţător pe cer, doar unul mic care a dat numai câţiva stropi, nici măcar deajuns pentru un duş, eram prezenţi la datorie în pădurea Băneasa.
Unul câte unul, concurenţii şi-au făcut apariţia. Nu erau mulţi si un pic timizi la ce îi aşteaptă. Era de înţeles, e un concurs diferit, până şi modul de start e diferit.
Însă am luat-o uşor, am împărţit întâi cardurile Sport Ident şi apoi am făcut o mică şedinţă tehnică în care am explicat pe o hartă de la alt concurs cam ce sunt toate liniuţele.
A urmat startul
Concurenţii intrau pe rând intr-un ţarc unde primeau harta şi aveau 3 minute timp să o studieze înainte să plece în traseu. Când plecau ei, altă echipa intra în ţarc şi tot aşa până au plecat toţi.
Aveam puţin emoţii cum vor reuşi să termine toţi, însă am fost foarte surprins, intr-un mod plăcut, că toată lumea s-a descurcat excelent şi au ajuns la finish fără mari rătăciri. În plus, unii chiar aveau temele făcute şi s-au descurcat cu problema unui post furat şi au compostat manual.
Gânduri de final
Nu a fost un eveniment mare, dar mi-a plăcut foarte mult să îl organizez şi faptul că oamenii s-au bucurat de el mă încântă mult mai mult decât numărul efectiv al acestora.
Această ediţie a fost una beta, ne dorim să mai facem încă o ediţie poate chiar anul ăsta, dar să vedem. Când ne hotărâm, vom anunţa cu siguranţă pe site-ul competiţiei şi pe facebook.
Mulţumiri
– în primul rând concurenţilor care au avut curajul să vină la acest concurs: Felicitări şi va aşteptam şi la ediţiile viitoare.
– voluntarilor care ne-au ajutat enorm
– fotografului talentat: Antonia Georgescu
– Mulţumiri şi felicitări lui Radu şi Oana, colegii de suferinţă în organizare
– CPNT pentru sprijinul juridic
– Federaţie Romane de Orientare pentru sistemul de cronometrare
– magazinului Bikers Team pentru premiile acordate
– Bate şaua, Mbike şi Freerider, Revista Alerg pentru suportul acordat în promovare
Poze
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.247957081888975.67545.213710775313606
este o placere ca lucrezi cu profesionisti:)