Surmont Mountain Bike Challenge 2011 – raport de cursa

După Trans România Run, am fost pentru o scurtă vreme viteaz, vroiam să particip la tură scurtă de la Marathon 7500 şi la Surmont, însă din motive logistice, dar şi un scurt moment de luciditate, am decis să merg doar la tura de MTB.

Obţinerea locului de concurs

Se pare că acest concurs a prins foarte bine pentru că obţinerea unui loc nu a fost deloc usoar. Cum m-am trezit târziu, eram la mila organizatorilor care mai aveau 18 locuri. Ele urmau să fie date la magazinul din Bucureşti, joi între 12 şi 14.
Noroc că am ajuns la timp (pe la vreo 11:40) când încă erau doar vreo 6-7 persoane în faţă. Puţin după au început să apară şi altele şi deja a început cearta. Imediat un bătrânel obişnuit cu istoria a scos un pix şi cu ziarul în cealaltă mână a venit cu soluţia salvatoare:
– Să facem o listă de aşteptare.
După câteva mici discuţii am reuşit să pornim lista, apoi fiecare cum venea se trecea pe listă. În 20 de minute, până au venit băieţii să deschidă magazinul, deja era concurenţă pe locuri, unii fiind trecuţi cu două locuri, aşa era anunţat că se poate luă şi un loc pentru altcineva. De aici a început cearta, cei în afară listei cereau să se poată luă doar un loc, cei prezenţi să aibă prioritate.
Unii trecători veneau curioşi sau poate din obişnuinţă:
– Ce se dă, dom’le, aici?
Răspunsul nu era însă deloc pe placul lor: se stă la coadă pentru plata unei taxe să poţi pedala/împinge bicicleta pe munte pentru o distanţă de 25-40km. Oameni nebuni, părea să spună privirea lor plină de uimire în timp ce plecau dezamăgiţi.

Încălzirea de sâmbătă

Am ales totuşi şi o soluţie de compromis, am plecat de vineri spre Buşteni în ideea că sâmbătă dimineaţă mergem până în tabăra de bază de la 7500, cu urcare pe valea Cerbului, Omu şi coborâre pe valea Ialomiţei.
Ne-am trezit de dimineaţă şi ne-am potrivit la fix cât să îi prindem pe primii de la tura scurtă când treceau de Poiana Costilei.
În Peştera, ne-am întâlnit cu prietenii de la tura lungă care, acum, erau la o tură de relaxare. Am stat puţin la poveşti, am fost şi am mâncat în Padina şi apoi am coborât prin Jepii Mici înapoi în Buşteni.

Dimineaţa concursului

Din ce am văzut cam toţi cei 500 de înscrişi au venit la concurs. Era un freamăt de ciclişti ce îşi pregăteau bicicletele pentru cursă. O mai reglau, mai pregăteau una alta, faceau strategii şi isi dadeau sfaturi unul altuia.
Eu aveam 2 chestii de rezolvat: casca şi suportul de bidon. Ce să fac am venit cam nepregătit :-p. Dar le-am rezolvat destul de rapid, pentru cască vorbisem deja cu Andrei (ms frumos) şi am găsit pe la un stand şi un suport.

3 .. 2 .. 1 .. Start

Eram puţin speriat de profilul cursei. La început era o urcare de vreo 7km care însă s-a dovedit un fals plat. Nu se vedea că o urcare, dar o simţeai în picioare şi când te uitai la ciclocomputer. Dar cum era mai uşor decât mă aşteptam, am urcat destul de bucuros porţiunea asta.
E amuzant totuşi când o urcare din profil e un fals plat şi un vârf micuţ în profil în traseu e o porţiune unde gâfâi 15-20 de minute bune.

După vreo câteva urcări şi coborâri a venit o porţiune de coborâre foarte făină, prin pădure, şerpuind printre copaci. Mi-a plăcut să cobor pe acolo atacând curbele cu roată din spate în derapaj :D.

De aici a urmat o ultima urcare mai mare unde am primit un compliment din partea unui arbitru:

– Hai băiatu, Bravo!! Mergi foarte bine. Vrei să îţi spun cât are Roşioru în faţă?
– Nu, mulţumesc. Sunt la altă categorie.

Până în vârf mi-a spus şi un concurent de la amatori că în faţă e doar Roşioru. Acum nu ştiu ce a fost de i-a determinat pe oameni să creadă că sunt la tura lungă. Poate echipamentul profi inscripţionat cu BikersTeam sau poate mergeam eu foarte repede :)).

După ultimul CP a urmat o coborâre faină pe care am savurat-o din plin. Era pe un drum forestier fără rădăcini sau şleauri şi puteai să îi dai din plin cât te ţineau pedalele. Trebuia doar să fii atent la următoarea curbă (au fost câteva mai ascuţite) şi la concurenţii de la tura scurtă.
Mă bucur că am coborât folosind doar de vreo 2-3 ori frâna, în rest pedalând pe foaia mare şi pinionul mic. Deşi mi s-a părut că am mers repejor, GPS-ul mi-a spus că eram la 40 km/h.

Finish

Ultima parte a fost deliciul fotografilor. O curbă dublă, prima în ac de păr şi o urcare după. Am înţeles că s-au împrăştiat câţiva pe prima curbă.
Eu am reuşit să trec de uşor porţiunea, o văzusem din timp ca e ascuţită, dar urcarea mi-a scos puţin limba.
Am trecut linia de finish la 2h 38m şi am terminat pe locul 13 la categoria mea.

Impresii şi gânduri de final

M-am bucurat mult că m-am simţit destul de bine pe traseu, nu m-am simţit niciodată fără energie. Eram un pic îngrijorat cum o să fie după TRR.

Organizarea a fost faină, însă ca să fiu cârcotaş aş avea câteva sugestii:
– numerele de concurs să fie colorate pe categorii. Era numele concursului colorat însă nu e destul de vizibil.
– finish-ul să fie mai aproape de parcare, poate chiar la fel ca start-ul. În felul ăsta cei care au terminat pot vedea/încuraja pe cei care termină, chiar şi cei care se relaxează la o bere.
– pastele se pot da pe baza numărului de concurs. Puţini sunt cei care iau bonul ăla cu ei şi se poate rezolva foarte simplu cu un marker permanent să faci un semn pe număr cui i-ai dat şi cui nu.
– ar fi ideal să existe apa şi în zona de finish; după mulţi fug la bere, dar până ajungi acolo ar merge o gură de apa şi mulţi (sau poate doar eu) fie rămân fără apă sau e destul de clocită în bidon.
– cei de la tura lungă poate ar fi mai bine să plece cu o oră sau chiar două mai devreme. În felul ăsta termină oarecum toată lumea în acelaşi timp. E păcat că mulţi de la tura scurtă şi medie pleacă înainte de premiere sau de a termina şi cei de la tura lungă.

Distanţă şi timp

Poze

Mulţumim Oana pentru poze 😀
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150226072317396.319001.662787395