Ziua Sportului Tenaris 2013

Poster_Ziua Sportului_Tenaris

Ziua Sportului Tenaris este un eveniment sportiv dedicat comunităților locale din Zalău şi Călăraşi ce va avea loc anul acesta pe 18 mai, respectiv 25 mai. Principalele activităţi sunt cele două crosuri, de 3 km şi 10 km, dar organizatorii au pregătit o mulţime de alte activităţi sportive: fotbal, baschet, volei şi alte competiţii pentru familii.

Detalii eveniment

Cei care doresc să participe la competiția de 10 km, se pot înscrie online pe www.ziuasportuluitenaris.ro, până pe 16 mai 2013, sau în ziua evenimentului, între orele 8:00 și 9:30, la corturile special amenajate în punctele centrale ale competiţiilor Piața 1 Decembrie 1918 pentru Zalău, respectiv platoul din faţa Primăriei şi Consiliului Judeţean Călăraşi. La crosul de 3 km înscrierea se va putea face exclusiv în dimineața competiției, între orele 8:00-11:30.

Înscrierea la crosuri se face separat pentru femei și bărbați, la următoarele categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-34 ani, 35-45 de ani, 46-65 ani și peste 66 de ani. Alături de ceilalţi participanţi vor concura şi angajații TenarisSilcotub, care, la crosul de 10 km, vor avea un clasament special dedicat lor.

Special pentru cei care doresc să se relaxeze prin beneficiile sportului, organizatorii pregătesc zone în care pot petrece alături de prieteni un timp frumos practicând diverse jocuri de echipă: fotbal, baschet, volei, dar şi alte competiţii pentru familie, care să le ofere prilejul părinţilor să se distreze împreună cu copiii lor.

Premiile puse în joc

Pentru fiecare competiţie în parte, organizatorii au pregătit premii atractive destinate celor clasaţi pe podium: vouchere Decathlon cu valoare între 500 de lei şi 250 de lei, tablete smart, smartphones, dispozitive GPS. Pe parcursul zilei se va organiza, de asemenea, o tombolă, care le va oferi tuturor alergătorilor şansa să câştige prin tragere la sorţi diverse premii: 2 biciclete, 5 aparate de fitness pentru picioare și 5 aparate fitness.

Alergătorii vor fi încurajați la linia de start de către ambasadorii sportivi ai acestei ediții: campioana mondială și olimpică la atletism, Gabriela Szabo, și campioana mondială la fitness, Diana Oprea. „Este o bucurie pentru mine să văd că oamenii fac sport. Corpul este făcut pentru mișcare și numai în felul acesta putem duce o viață sănătoasă”, a declarat Gabriela Szabo.

Pentru ca alergătorii să fie în cea mai bună formă, înainte de starturile celor două competiții Diana Oprea va coordona o sesiune energică de încălzire. Atmosfera va fi animată de Cabral şi Carmen Brumă, prezentatorii evenimentului.

Mult success tuturor celor care participa!

Poster_Ziua Sportului_Tenaris

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.