Azi am primit un email. Nu, nu din acelea în care un prinț nigerian vrea să-mi lase o moștenire. Ceva mai rar. Mult mai rar. De fapt, în cei 15 ani de când sunt pe baricadele organizării de evenimente sportive, e abia a doua oară când primesc un astfel de mesaj.
Și nu, nu e de la vreun sponsor misterios cu un cec în alb. 😅 E de la un reprezentant al unei primării, care vrea să aducă un eveniment sportiv în comunitatea lor și își caută un partener de drum.
Știu, știu. Sunt destule autorități locale deschise către evenimente sportive – și slavă cerului pentru ele.
Dar una e să fie „deschise”, alta e să te caute ele direct, cu o propunere concretă, coerentă și entuziastă.
Să nu creez așteptări cosmice – nu vorbim despre un municipiu mare, ci despre o primărie de comună. Dar chiar și așa, e o mică victorie. O mică schimbare de paradigmă.
Pentru că, dacă în urmă cu 10-15 ani, „alergarea” era sinonimă cu „de ce încurcați circulația?” sau „dar nu puteți face pe stadion?”, acum avem primării care văd în sport o șansă reală pentru dezvoltare locală, promovare turistică și… de ce nu? Un pic de energie pozitivă pentru comunitate.
Poate că începem să construim un ecosistem în care nu mai trebuie să convingem autoritățile că nu distrugem orașul, ci că-l punem în mișcare. În care sportul nu mai e văzut ca un moft, ci ca un motor.
Așa că, dragi organizatori, alergători, voluntari și visători: poate că viitorul alergării nu vine doar din orașele mari. Poate că vine şi din localităţi mai mici, cu păduri și poteci care n-au văzut niciodată asfalt, dar unde există oameni care vor să facă lucrurile să se întâmple.
