Zilele astea m-am simțit puțin ca doamna cu drobul de sare. Am dat de întrebarea ce i-aș spune cuiva care ar afirma că viața lui a luat-o pe arătură după ce în clasele 1-4 nu prea și-a făcut temele.
Pentru o fracțiune de secundă am râs puțin, până când mi-am dat seama că de multe ori am folosit și eu argumentul ăsta în discuțiile cu fețele.
Încercăm pe cât posibil să le creștem pe fete într-un spirit de autonomie și răspundere. Deși uneori ne este greu când își manifestă indendența sau când suntem pe fugă și ar fi mai ușor să le ajutăm noi să facă un lucru.
Cel mai rău este însă, recunosc, presiunea socială. Deși am plecat pe ideea să fim cât se poate de relaxați în privința temelor, trebuie să recunosc că după ce am tot văzut interesul celorlați părinți pentru teme, discuții pe grupuri despre ce temă au, cum se face acolo, am simțit un pic că poate nu mă ocup suficient de zona asta. Dar capac cred că au fost telefoanele învățătoarei despre teme și rugămințile ei de a verifica noi temele.
La grădiniță îmi amintesc că priveam amuzat cum ceilalți părinți, îmbracau și dezbrăcau copiii. Chiar și fetele la un moment dat simțeau că noi eram ciudații și m-au întrebat de ce nu le ajut. Acum la școală noi suntem ciudații care venim pe jos și lasă copii șă își care ghiozdanul. Nu mai zic că mai nou le lăsăm din nou să meargă singure la școală, pe jos și iarna, ce să mai, părinți denaturați :-p.
Cu siguranță noi suntem un pic mai spartani, Adina le-a spus unor prieteni când se cătărau pe undeva, să nu le fie frică că tata le lasă și dacă cad e oky, că așa învată. Credem însă foarte mult că rolul nostru este de a sprijini copii în procesul de învățare și dezvoltare, de a fi mai degrabă consultanți și nu asistenți în viața lor.
Ca să fac o paralelă cu învățatul mersului pe bicicletă, noi ca părinți ar trebui să le oferim mediul și instrumentele ca ei să învețe să meargă pe bicicletă dar să îi lăsăm pe ei să o facă. Le căutăm un loc sigur unde pot să exerseze, le putem da la început o bicicletă fără pedale, le putem explica puțin una alta, dar apoi eu cred că învață mult mai fain încercând de unii singuri una alta.
Cred că și pentru ei și pentru noi e o experiență mai plăcută decât varianta clasică, de cinema, alergatul după bicicletă, ținând bicicleta de șa. Pentru mine această experiență, când eram mic, a fost extrem de proastă, nu am învățat deloc, ba mai mult m-am enervat că nu reușeam și până la urmă am învățat singur pe bicicleta unui prieten chinuidu-mă eu cum m-a dus capul. Dar e posibil ca eu să fiu mai ciudat sau cel puțin mai căpos.
Acum pe final, aș vrea să subliniez că una e ce îmi propun și alta este ce iese în practică. Dar scriu aici ca măcar să îmi mai atrag atenția că asta e direcția. Să ne concentrăm mai mult pe a le oferi fetelor experiențe unde să descopere singure anumite valori ( fairplay, responsabilitate etc) și mai puțin pe urmărirea notelor și temelor.
