Prima Evadare 2012 – Raport de cursa

Anul acest eram cam nehotărât dacă să particip la Prima Evadare sau nu. Participasem de fiecare dată până acum, indiferent de vreme. Anul acesta era şansa să se spargă blestemul noroiului şi nu aş fi vrut să ratez evenimentul :-p. Totuşi, având cursa de 24h destul de aproape, nu vroiam să risc o accidentare. Soluţia de compromis a fost să merg cu Oana la ritm de plimbare.

Înainte de start am împărţit câteva flyere pentru VeloCompass (cine nu s-a înscris mâna sus :-p) şi m-am întâlnit cu Bogdan Antohe pentru ceremonia de decernare a tricoului oficial SmartAtletic. Am avut ocazia să testez un pic şi tandemul pe care a alergat, este foarte stranie senzaţia ;)).

Ne-am poziţionat la start undeva la finalul celei de-a doua treimi. Startul s-a dat aşa cum m-am aşteptat: 3 … 2 … 1 … START … aşteptare 4-5 minute până plecăm şi noi ;)).
După ce începem să dăm 2-3 pedale ne oprim din nou la prima curbă, apoi la a două curbă, apoi la intrarea în pădure şi istoria se repetă la fiecare obstacol mai mărişor: buştean, baltă mai mare etc ;))
Experimentăm cum se fac blocajele mari auto: dacă e o coloană destul de lungă şi unul din faţa frânează puţin, cel din spate frânează un pic mai mult şi tot aşa până undeva în spate se ajunge la oprire completă ;))

După ce am trecut de centură, lucrurile au fost mai plăcute, deja ne-am dispersat mai bine, era şi mai uşor să depăşeşti pe drumurile de pe câmp.

Am ajuns la final într-un timp record de 4h şi vreo 10 minute.

A fost o tură faină, am avut ocazia să văd oameni interesanţi pe traseu, oameni începători care s-au bucurat tot traseul, râdeau, glumeau etc. Am văzut:
– o mulţime de modele de biciclete MTB, cursiere old, biciclete olandeze, coşuleţe
– tip cu panouri solare şi un MP3 player cu boxe
– un kinder de vreo 10 ani care mergea singur pe bicicletă (a terminat cam odată cu noi ;)))

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1256

3 Comments

  1. Felicitari Gabi, te-am vazut la finish dar n-am apucat sa te felicit pt noua ta implicare in proiectul SmartAtletic! 

    Sa ne auzim cu bine la urmatoarele evenimente de acest tip 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.