Cei de la Nike au scos o serie de reclame pe sloganul „Winning isn’t Comfortable” care, într-un final, sunt brutal de sincere. După ani întregi de „idealuri motivaționale” cu alergători care sar din pat la 5 dimineața și par să-și înceapă ziua cu energie de parcă ar fi descoperit elixirul tinereții, iată că în sfârșit ne dă și nouă cineva dreptul la adevăr.
Nu știu alții cum sunt, dar mie alergarea mi se pare ca rolul de părinte: toată lumea îți spune doar cât de minunat este, dar puțini îți arată realitatea cruntă din spate – când ești rupt de oboseală, cu fața schimonosită și cu gândul doar la o pauză. Desigur, ai parte și de momente pline de bucurie, dar ai și clipe în care te întrebi dacă nu cumva ai fost „păcălit” de toți cei care ți-au promis doar bucurii şi împliniri.
La multe dintre alergările mele – mai ales cele de dimineață – nu mă simt nici pe departe reîncărcat cu vreo energie cosmică. Mai degrabă mă simt pregătit să mă așez undeva și să zac. Sau poate, dacă am noroc, să adorm pentru încă vreo oră.
Și să nu uităm de faimoasele poze de la finish. În mintea mea, credeam că am un zâmbet victorios, de parcă tocmai am câștigat o cursă epică. Realitatea? E mai mult o luptă între durere și voință, o grimasă nedumerită care parcă spune „de ce mi-am făcut asta?”
