Cum să ne căcăm pe munte

E un subiect mai delicat, dar nu are rost să ne căcăm pe noi, o facem cu toții undeva, chiar și pe munte. Dar mai bine să vorbim despre asta decât să avem “norocul” să călcăm într-unul, sau poate, dacă karma funcționează cum trebuie, cei care fac în potecă, să cadă cu nasul în el.

E o întreagă discuție despre aspectele ecologice, dar cred că e bine să începe cu partea egoistă, cea despre cum ne bucurăm fiecare de munte. Cred că am trecut cu toți pe lângă o “movilă” direct în potecă sau am văzut covoarele de șervețele în jurul locurilor de campare.

Așa că data viitoare când mai povestim despre munte cu cei din jurul nostru, despre echipament, cred că ar fi util să atingem și acest subiect. Asta mai ales perioada asta când mulți se pare ca au redescoperit acest mod de a ne petrece timpul.

Alegerea locului

Chiar dacă nu avem semne clare, tot sunt câteva reguli pe care ar fi bine să le respectăm:

  • la cel puțin 30m de traseu/potecă, 50-60m de zonele de campare, 80-100m de sursele de apă
  • Alege ideal un loc mai jos de locurile de campare și sursele de apă pentru a nu contamina solul
  • Alege un loc cu pământ, ideal la soare pentru a ajuta la descompunere. Evită zonele stâncoase,

Ascunde “fapta”

Dacă vrei sa fii full-eco, ideal ar fi să îl luăm cu noi și există o serie întreagă de produse pentru asta.

Dar până la acest nivelul, hai să o luăm pe rând. O primă varianta mai bună este să-l îngropăm.

O groapă mică de 15cm adăncime este suficientă, pe care o poți face cu o piatră sau un băț.

Nu este indicat să îl acoperim cu o piatră pentru că asta îngreunează procesul de descompunere. Alternativ, dacă nu-l putem îngropa, ajuta să îl “întindem” pentru a se usca și descompune mai repede.

Ia hârtia/șervețelul cu tine

Chiar dacă hârtia este biodegradabilă, cred că am văzut cu toții pajiști pline de șervețele/hârtii. Dacă facem pasul de mai sus și luăm hârtia cu noi, lăsăm locul mai aproape de cum l-am găsit 🙂

Hârtia o poți pune în punga de gunoi în care aduni și restul gunoiului cu tine.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1264

2 Comments

  1. Foarte tare articolul.. pt ca uneori, frumusetea muntelui te taie pe intestin:))
    Ideal ar fi gaura in pamant, sheet done, acoperit si gata.. leave no trace!

  2. Cred că lăsat la soare(UV și vaporizarea lichidului), la îndemâna insectelor, este cea mai bună soluție. Ingroparea satisface doar nevoie de estetic dar ursul, lupul, vulpea, ierbivorele, nu știu să îngroape nimic și ne descurcăm.
    Articol decent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.