Evenimentele sportive din România au crescut spectaculos în popularitate în ultimii ani. De la curse mici în parcuri, până la ultramaratoane pe munte, ele atrag zeci de mii de oameni, creând o comunitate foarte faină. Când apar discuţii despre taxe şi cât căştigă organizatorii mă întreb mereu: e bine să ne dorim concursuri organizate doar de voluntari în timpul liber si din pasiune?
De la Pasiune la profesie
În prezent, majoritatea organizatorilor de evenimente sunt oameni pasionați, care fac totul în timpul liber, după joburile lor principale. Pentru evenimente mici, precum un cros de 5-10 kilometri, această abordare funcționează. Însă, pe măsură ce complexitatea crește – mai mulți participanți, trasee mai lungi, cerințe mai mari de siguranță – simpla pasiune nu cred că mai este suficientă.
Un eveniment sportiv reușit implică mai mult decât trasee bine marcate și medalii frumoase. Este nevoie de multă planificare, măsuri de siguranță, colaborări strânse cu autoritățile, comunicare și o logistică complexă.
Deși, până acum, numărul evenimentelor tragice a fost extrem de redus, odată cu creșterea numărului de curse și de participanți, șansele ca astfel de situații să apară cresc inevitabil. În astfel de momente, sub presiunea publicului și în încercarea de a răspunde rapid, autoritățile ar putea opta pentru soluții radicale: fie să interzică temporar evenimentele, fie să impună reglementări stricte, uneori fără o consultare adecvată a celor implicați.
Tragedia din China
Exemplul tragediei de la ultramaratonul din Gansu, China, este un avertisment dur. În 2021, condițiile meteorologice s-au schimbat brusc, iar lipsa unor măsuri de siguranță adecvate a dus la pierderea a 21 de vieți. Reacția guvernului chinez a fost rapidă și drastică: toate cursele de trail running au fost suspendate până la stabilirea unor noi reguli stricte.
La conferinta de la Atena am aflat ca printre ideeile vehiculate sunt:
- Obligația cel puţin un angajat full time în ultimele 6 luni
- Să nu organizezi mai mult de o cursă pe distanţe lungi pe lună
- Planurile de siguranță să fie aprobate și coordonate de autorități specializate, cum ar fi salvamontul.
Jurământul scribilor și lecțiile altor industrii
Problema reglementării nu este nouă. Diverse profesii și industrii s-au confruntat cu ea, inclusiv programatorii. Un exemplu celebru este scandalul Volkswagen, unde și programatorii au fost considerați responsabili pentru manipularea emisiilor. Acest caz a dus la discuții intense despre autoreglementare și responsabilitate profesională.
Dacă ai timp, merită să urmărești o prezentare excelentă pe această temă. Chiar dacă nu ești programator, ideile despre ce înseamnă “craftmanship” și autoreglementare sunt extrem de valoroase și se aplică în orice domeniu, inclusiv în organizarea de evenimente.
Autoreglementare sau impus de autorități?
Orice industrie aflată în expansiune ajunge inevitabil să fie reglementată. Diferența este dacă regulile vin din interior sau sunt impuse din exterior. Dacă organizatorii de evenimente iau inițiativa și creează un cadru de bune practici, autoritățile ar putea prelua aceste principii și le-ar integra în legislație. Mici paşi sunt în diverse organizaţii (ITRA) sau dinspre federaţiile de profil (mai puţin cea de atletism în Ro :-p)
În schimb, dacă reglementarea vine după un incident tragic, există riscul ca soluțiile să fie grăbite, disproporționate și mai greu de aplicat.
Un posibil model de autoreglementare ar putea include:
- Crearea unui cod de bune practici pentru organizatori.
- Cursuri și certificări pentru organizatori, în special pentru evenimente complexe.
- Stabilirea unui set de standarde pentru siguranță, comunicare și organizare.
- Colaborări cu autoritățile locale: standardizarea procesului de obținere a avizelor și implicarea acestora în planificarea siguranței.
Pentru participanți, reglementarea poate aduce liniștea că evenimentul la care iau parte este sigur și bine organizat. Pentru organizatori, este o oportunitate de a crește calitatea evenimentelor și de a proteja ceea ce au construit cu atâta pasiune.
