Alarma cu gps pentru bicicleta – BikeSpike

1-The-BikeSpike-beside-an-iPhone-5

Din când în când mai urmăresc proiectele despre biciclete şi alergare care apar pe KickStarter. De multe ori găsesc chestii interesante. Zilele trecute am dat peste BikeSpike, un senzor gps care se montează pe bicicletă şi te alertează când ţi se fură bicicleta.

Lista de funcţionalităţi este însă una mult mai impresionantă:
– monitorizează locaţia bicicletei pe mobil sau pe calculator
– detecţie accident şi alertarea unor contacte de urgenţă introduse în contul tău cu locaţia accidentului
– alarmă pe telefon dacă bicicleta s-a mişcat de la locul în care ai lăsat-o
– statistici legate de activitatea ta pe bicicletă (distanţă, viteză etc)
– monitorizare pentru copii şi notificare dacă ies dintr-o zona de siguranţă definită
Proiectul a reuşit să strângă peste 150.000$, suma necesară pentru a fi lansat. Astfel că din octombrie 2013 toţi cei care au susţinut proiectul vor primi dispozitivul.

El se montează într-un suport de bidon cu nişte şuruburi care nu pot fi desfăcute decât cu o cheie specială, astfel că se minimizează riscul că hoțul să desfacă dispozitivul. Eu sincer aş fi curios cât de specială este această cheie şi cât de rezistent este la cheia: dai un ciocan până nu mai piuie.

Chiar şi aşa, mi se pare super util. Până la urmă până reuşeşte să îl dezactiveze, tot primeşti un semn şi dacă fugi repede ai şanse să-l prinzi :D. Iar detecţia de accident şi protecţia pentru copii sunt geniale.

The BikeSpike from Bike Spike on Vimeo.

Dacă te interesează să achiziţionezi unul, din păcate timpul susţinerea proiectului a expirat aşa că trebuie să aştepţi până sunt disponibile comercial pe site-ul lor: http://bikespike.com/

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.