Primul meu ceas de alergare a fost un Garmin Forerunner 101, un adevărat “dinozaur” al ceasurilor GPS.. Prima generaţie de ceasuri pentru alergare lansată acum două decenii, încă funcționează, și da, merge chiar bine. Ba chiar e surprinzător câte ştia să facă pentru vremea lui.
Poate să spună viteză, distanţă, pace chiar şi calorii. Are posibilitate de personalizare ecrane, virtual pace, intervale, ba chiar şi navigare.
Dacă îi pui o pereche bună de baterii te ţinea un maraton întreg, dacă nu băgai în buzunar două de rezervă şi o rezolvai din mers. Avea curea de pânză cu scai, dar apoi Garmin avut amnezie ceva ani până a reinventat apa caldă :p
Modele următoare au devenit mai mici dar şi durata bateriei a scăzut mult aşa că o vreme am renunţat la ceasul cu GPS că nu îmi plăcea să ţin minte să le încarc. Am fost o bună vreme pe Suunto din motivul ăsta.
Fast forward la zilele noastre, tehnologia a ajuns într-un punct în care te simți aproape răsfățat. Recent, am ieșit la o alergare de 30 km cu 39% baterie și când am terminat, mai aveam… 36%! Asta spune multe despre cât de mult am evoluat.
Din când în când, pornesc vechiul meu Forerunner 101 și mă lovește nostalgia. Îmi vine să spun, cu glasul unui bătrân înțelept: “Pe vremea mea…” sau pentru cei mai tineri : “I was there… Gandalf, 3000 years ago”.
Unul dintre cele mai amuzante lucruri de rememorat e timpul necesar să prindă sateliții. Minute întregi! Îți oferea cel puțin 5-10 minute bune de așteptare, timp în care nu aveai de ales decât să faci încălzirea. Nu aveai șanse să-l pornești în casă – nici vorbă! Doar dacă-l puneai la fereastră prindea ceva sateliți. Dar cum ieșeai pe ușă, ceasul uita instantaneu de ei și o luai de la capăt.
De curând, l-am scos la o alergare împreună cu un Coros, doar de curiozitate. Am vrut să văd cum se compară în privința distanței și ritmului. Sincer, rezultatele au fost destul de apropiate, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă nu subestimam uneori vechile tehnologii.
