Pe lângă pălăria sportivă, mai prestez şi la cooperativa Galantom. După o naştere mai lungă am reuşit să lansăm un curs care te învăța cum să transformi susținătorii ONG-ului tău în adevărați eroi ai fundraising-ului. Din fericire, Corina Banu a zis „da” provocării și a venit ca trainer în această aventură. Altfel, încă mai filmam duble și bugetul nostru de producție începea să arate destul de subțire. 😛
Așa că, suntem super entuziasmați să anunțăm lansarea cursului online „Introducere în fundraising-ul peer to peer sau cum să îți transformi fanii în fundraiseri”, realizat de echipa Galantom.
Ce e cu acest curs?
Este un curs asincron (adică îl poți urmări când ai tu chef, fără presiune), destinat celor care sunt la început sau au deja ceva experiență în fundraising-ul peer to peer.
Și de ce ai face asta? Ei bine, la finalul cursului vei ști cum funcționează fundraising-ul peer to peer, cum să construiești o armată de susținători care îți vor strânge fonduri din comunitatea lor și cum să diversifici sursele de venit pentru proiecte sustenabile. Cu alte cuvinte, îți transformi fanii în supereroi fundraiseri!
Ce înveți din curs?
Avem 7 module care te vor face să înțelegi cum funcționează magia fundraising-ului peer to peer:
- Ce e fundraising-ul peer to peer? (Ca să știi despre ce vorbim)
- Cum alegi evenimentele potrivite? (Pentru că nu toate sunt despre maratoane și zile de naştere)
- Planificarea evenimentelor de fundraising (Planifici ca un pro și lumea crede că ești magician)
- Cum recrutezi și motivezi fundraiseri voluntari? (Hint: cafeaua și prăjiturile ajută)
- Instrumente pentru fundraiseri (Da, chiar există „unelte” pentru asta)
- Cum să gestionezi evenimentul live (Ca să nu fie haos total)
- Feedback și evaluare (Pentru că mereu e loc de mai bine)
Parteneri de încredere
Cursul a fost realizat cu sprijinul ING România și produs împreună cu prietenii noștri de la Creative Broadcast, care ne-au ajutat să creăm multe dintre materialele video pentru proiectele One Kind din ultimii ani.
Ce mai aștepți?
Intră pe platforma academiabinelui.ro a Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), înscrie-te și hai să vezi cum îți poți transforma fanii în fundraiseri și să duci cauza ta la următorul nivel!
Noi suntem aici să te ajutăm să faci fapte bune și mai organizat. 🚀