Ai văzut Brittany Runs a Marathon?

Că tot vine Maratonul Bucureşti, poate ai nevoie de un boost de motivaţie, aşa că am zis să îţi recomand un film care s-ar putea să vină la fix: Brittany Runs a Marathon. Nu trebuie să fii geniu să-ți dai seama despre ce e filmul, dar e posibil să te lovească puţin la sentiment. Încearcă să ne aducă aminte că alergarea vine de multe ori, cu provocări mai mari decât a băga nişte kilometri şi motivaţia e de multe ori dincolo de fizic sau slăbit.

Dacă eşti deja curios, filmul îl poţi vedea pe Amazon Prime, link aici.

Când vine vorba de alergare, de multe ori se vorbeşte de beneficiul fizic pentru sănătate. Dar cred că un beneficiu extrem de important al mişcării este şi în zona de sănătate la cap. Uneori ai nevoie de momentul ăla unde eşti tu cu gândurile tale pentru a face ceva curăţenie în mansardă. Sau cel puţin să îţi oboseşti corpul pănă piticul din cap oboseşte şi el şi ai un pic de linişte :-p.

Dar mai mult alergarea şi proba de maraton în special, cred că au potenţialul să îţi ofere o satisfacţie şi o încredere în tine când poate nu reuşeşti să găseşti asta în alte zone ale vieţii. Nu am eu vreo idee luminată, ideea asta stă la baza multor programe care încearcă să aducă o transformare prin alergarea unui maraton. Sunt programe în această idee dedicate studenţilor, fetelor, copiilor sau persoanele fără adăpost.

Povestea e simplă, Brittany după ce medicul îi spune direct că trebuie să facă alte alergeri în viaţă, altfel deja corpul începe să de-a rateuri se apucă de alergare.

Brittany trece prin toate fazele prin care am trecut cu toții: de la rușinea de a ieși în hainele de alergat, senzaţia că toţi se uită la tine, până la senzația că „azi mor” după primul kilometru, și momentul ăla magic în care îți spui că, hei, chiar îmi place asta! Cel puţin bucuria şi satisfacţia de la final.

Ce e fain la filmul ăsta e că nu face alergarea să pară un drum roz și plin de flori. Da, Brittany se accidentează, are momente de frustrare și, ca toți noi, întâlnește oameni care o iau la mișto pentru visul ei. Dar găsește și prieteni care o susțin şi chiar vin alături de ea în această nouă călătorie.

Mai jos este trailerul şi daca îl vezi aş fii curios cum ţi s-a părut 😉

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1240

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.