Am încercat să ajung la Semimaraton Bacău de 2 ediții, că deh, e o cursă pe locurile natale 🙂 Anul acesta s-au potrivit lucrurile așa că am ajuns la start și dacă tot am ajuns, am alergat și la semimaraton si la ștafetă :))
Anul acesta nu am apucat să alerg cine știe ce. Asta și pentru că nu mai am nici o tragere de inimă (deocamdată) să trag pentru vreo competiție. În weekend-uri când aveam ceva timp liber am preferat să dau o tură rapidă cu Oana pe la munte. Lucru care altfel mi-a plăcut maxim. Nu de alta, dar eu sunt un “șoselist” care a văzut muntele mai mult în curse și antrenamente decât în ture. Până la urma asta a fost de bine, nu am făcut niciodată ture cu rucsac de 40-50L în spate și nu cred că voi încerca experiența asta prea curând.
Revenind la Semimaraton Bacău, am plecat sâmbătă după-amiază din București. După alte experiențe de condus înainte de cursă, am plecat cu jambierele de compresie puse. Nu sunt fan-ul lor în timpul cursei, dar înainte și după, mai ales dacă am de condus mi se par geniale.
Pentru că prognoza nu arăta prea roz, am pus în bagaj destule variante de echipament că aș fi concurat fără probleme și la un Gerar mai călduros :)) Din fericire însă vremea a fost genială. Destul frig încât să tremuri la start în tricou, dar să te simți mereu plăcut răcorit după primul kilometru.
Traseul de anul acesta nu a fost poate tocmai ideal pentru o cursă de viteză. Asta pentru că avea vreo 800m dus-întors pe șosea după care intrai în parc unde te învărteai în toate direcțiile ca să faci tura cea mai lungă posibil. Partea amuzantă este că tura din parc era foarte aproape de tura pe care o făceam și eu când mă antrenam în Bacau 😀
Din fericire la start nu suntem același număr de oameni care alergau atunci. Uneori, sâmbătă dimineța în parc eram doar eu și o bătrănică care era pe baricade indiferent de vreme. Făcea un fel de mers mai rapid, dar mă impresiona mereu rigurozitatea cu care făcea încălzirea și descălzirea.
3 .. 2 .. 1 .. START
Tura avea cam 3.3 km așa că la semimaraton aveam 6 ture.
Nu aveam în gând vreun timp, planul era să plec pe un 2:25 și să văd cum mă țin picioarele până la final. La start 3-4 juniori iau din prima trena și îi dau bice cu 3:40 pe mie. Stau cu ei vreo 800m, poate e doar frenezia de start. Când văd că nu lasă deloc ritmul îi las să meargă în ritmul lor.
Așa că rămân într-o gaură din pluton, grupul din fată se distanțează ușor, în spate nu e nimeni aproape. Cam așa am rămas mai toată cursa. Din fericire după tura 2 s-au mai schimbat din ștafete și am mai avut ceva companie. După tura 4 am început să prindem din urmă și atunci era chiar veselie mare 😀
La școală nu prea am fost un elev silitor. Nu îmi făceam temele, rețineam mai mult din clasă și eventual repetam puțin înainte de oră. La alergare însă e al naibii de greu când alergi din amintiri. Ai cumva memoria ritmului pe care îl puteai susține, dar picioarele nu te ajută de nici un fel. Am tras destul de tare de mine să mențin cât de cât ritmul și cu puțin noroc am reușit să scot un 01:21:50.
După linia de finish, am luat-o ușor înapoi pe traseu pentru descălzire, dar și pentru a alerga ultima parte cu ștafeta 😀 Oana a fost schimbul 2, dar după a continuat cu Mihaela.
Așa că trecem în formulă completă, echipa Solomonii, linia de finish, cu un timp total de 1:41:53. Unde ne așteaptă Iuli și Vali cu nepoțelele 🙂
Și ca experiența cursei să fie și mai frumoasă. M-am trezit chemat și pe podium la Amatori 😀 Unde am primit și o bicicletă roșie 😀
Chiar și fără bicicletă a meritat cu siguranță drumul pentru a participa la Semimaraton Bacău. E foarte îmbucurător să vezi că interesul pentru sportul de masă crește în oraș și sper să fie cât mai mulți alergători la edițiile viitoare.
Note to self: la alergarea din amintiri febra de după este cruntă, mai ales dacă prinzi și o răceală moldovenească/încăpățânată :-p
… frumoase amintiri… nice !