🎖️Clasamentul nu aduce participare. Nici performanță, de fapt.

Aud des sugestia de a face clasamente mai detaliate, astfel am atrage mai mulți participanți la evenimentele sportive. E o discuție lungă, cu argumente valide în ambele direcții, dar creșterea participării nu cred că e unul dintre efectele automate ale unui podium mai segmentat.

Interesant este și unde vrem, de fapt, să creștem participarea. La cei născuți mai devreme, pentru a le valida pasiunea? Sau la copiii de 9, 10, 13 ani care abia încep să descopere sportul la nivel serios?

🧭 Ce e, de fapt, performanța?

Pentru mine, performanța nu înseamnă un loc în clasament. Sunt mai degrabă în asentimentul lui Bill Bowerman – antrenor legendar și cofondator Nike – care spunea că adevărata performanță înseamnă „să testezi limitele inimii umane”.

Limitele astea nu se citesc în poziția de pe listă, ci în timpul obținut, raportat la ce e posibil pentru vârsta și nivelul tău, la scară globală.

Asta ar trebui să fie reperul: dacă ești aproape de timpul de top mondial la categoria ta, ești în zona de performanță. Indiferent dacă ai ieșit pe locul 1 sau pe 10.

La copii, ideea e și mai clară. Niciun copil nu visează să fie campion la 11 ani. Visează la Olimpiadă. Așa că ei sunt în drum spre performanţă iar toate cursele de până atunci sunt doar etape pe acel drum. Fiecare timp e un indicator, nu o destinaţie.

Și participarea?

Participarea se construiește altfel. Nu vine din cupe sau podiumuri, ci din atmosferă, comunitate și experiență.

Ea apare atunci când creezi un spațiu în care oamenii se simt bineveniți, nu judecați. Un spațiu în care mersul în timpul cursei nu te descalifică de la „a fi sportiv”. Un loc în care copiii se pot bucura de alergare fără presiunea unei medalii la 12 ani.

De fapt, cred că tocmai lipsa clasamentului i-ar putea ține în joc mai mult timp. Poate așa nu se pierd din peisaj la 15 ani, după o adolescență presărată cu „locul 1 pe municipiu şi 2 pe județ”.

🏁 Și atunci, ce facem cu clasamentul?

Clasamentul are sens. Dar pentru validarea performanței, nu pentru atragerea în masă.

Dacă vrem cu adevărat să promovăm performanța, mai ales în contextul campionatelor naționale, poate e timpul să vorbim despre bareme minime de timp. Un fel de calificare în ziua cursei.

Pentru că scopul unui campionat național ar trebui să fie să selecteze cei mai buni pentru nivelul continental sau mondial, nu doar să împartă medalii. Căci acolo vine adevărata performaţă.