După ce am vb despre ce înseamnă să alergi bandit, astăzi o să va prezint cum este abordată problema de organizatorii de la marile maratoane din lume. Dacă la noi încă nu e aşa mare fenomenul, înafară situaţia e mult mai gravă. Organizatorii de la New York au chiar voluntari speciali: bandit catchers.
În cazul NY, aceşti voluntari prind în fiecare an în jur de 500-600 de bandiţi (din 47.000 de participanţi), însă alţi 500 scăpa şi trec linia de finish. Cum ştiu asta: după numărul de medalii pe care trebuie să le facă în plus.
Cea mai bogată cursa de bandiţi este Bay to Breakers, o cursa de 12km din San Francisco, unde sunt uneori la fel de mulţi bandiţi că şi concurenţi: 50.000.
În ultimi ani munca vânătorilor de bandiţi a devenit mai dificilă din cauza bandiţilor moderni. Dacă înainte era destul de uşor să îi observi, fie nu aveau număr, fie un număr de la alt concurs sau numărul de anul trecut, acum vin cu o copie după numărul de anul în curs.
Mai jos aveţi un interviu cu Leş Neidich, unul din cei 31 de vânători de bandiţi de la Maratonul de la New York. El este ultima “linie de protecţie” între bandiţi şi linia de finish, fiind poziţionat ultimul pe traseu.
Ar fi interesant de exeprimentat aceasta idee la Gerar. Daca motivatia de a a participa e foarte mare, cred ca s-ar putea face si vreo 2-3 echipe bandit (alergatorii nefiind oficial inscrisi nu ar mai fi supusi nici restrictiei de a alerga impreuna, putand de exemplu alerga alaturi de o echipa deja formata si reunindu-se eventual spre finalul cursei).
Tocmai ce am explicat de ce nu e oky sa alergi Bandit :))